Maniheul medieval – scurtă recenzie de carte

steven-runciman---maniheul-medieval_c1

Autorul prezintă o lecție istorică în legătură cu continuatorii dualismului caracteristic gnosticismului contemporan Bisericii Primare, în sensul vectorului spatio-temporar dinspre teritoriile Răsăritului înspre Europa de Apus. După fiecare astfel de incursiune istorică, el prezintă și caracteristicile învățăturilor respectivelor erezii.

Pentru cititor, menționez a nu se lăsa influențat de folosirea ideii de erezie oridecâteori nu este vorba de creștinismul oficial, pentru că această carte nu își propune să desemneze, prin studiu biblic, erezia ca atare sau caracteristicile ei, sau, mai degrabă dreapta credință. De altfel, nici prezenta recenzie nu-și propune acest lucru.

În speță, cartea este folositoare pentru cei care vor să înțeleagă întinderea în timp a învățăturilor gnostice, peste teritoriile Europei și peste vremurile perioadei medievale. După cum subliniază și autorul, creștinismul majoritar (ortodox sau catolic) a pus eticheta de maniheu și altor credințe creștine care nu aveau nimic de-a face cu învățătura de predanie gnostică.

De asemenea, sugerez că această carte poate să clarifice în mintea unora problema provenienței baptiștilor, mai ales că se fac anumite confuzii grave în legătură cu calitatea creștină a persecutaților bisericii mainstream contemporane acelora. Se pun, de multe ori, în aceeași oală: lolarzii, bogomilii, catarii, ba chiar protestanții.

Apoi, cartea poate să lămurească și unele idei din mediul protestant din România, dar nu sugerez nimic, la cititorului această plăcere, dacă o va descoperi, fiindcă tot e vorba de gnoză

Mai jos, câteva citate din carte, fără să le comentez:

„În Armenia secolului al V-lea, secta era destul de activă, iar în veacul următor în jurul Edessei este atestat un număr considerabil de mesalieni, numiți în aceste părți eustațieni sau marcianiți, după cei doi lideri ai lor… Până și în secolul al VII-lea se bucură de înflorire, când Maxim Mărturisitorul vorbește cu nemulțumire despre ei, aplecându-se și asupra unora dintre episcopii lor, aserțiuni redate de un teolog din mediul monastic cândva pe la sfârșitul aceiuiași secol. Probabil că în această vreme a intervenit și dislocarea lor către vest, survenită în urma atacurilor arabilor, moment din care cad în anonimat pentru o lungă perioadă de timp. În momentul reapariției lor pe scena istoriei, în secolul al XI-lea, mesalienii sunt o comunitate solidă, trăitoare pe teritoriul provinciei Tracia. Îi vom întâlni aici și mai târziu, puși pe prozelitism în rândul vecinilor.

Importanța fenomenului mesalian rezidă în amestecul de doctrine gnostice dualiste cu fervoare populară evanghelică. Ei și-au cimentat doctrina cu cărți, spre deosebire de alți clerici, de aceea învățăturile lor s-au păstrat pentru uzul ereticilor ce vor fi să vină, într-un vast corpus de literatură de factură gnostică.”

„Populația a scăzut și ea, s-a retras din ce în ce mai mult în văile și pe costișele munților, în Pindul meridional, dar mai ales în Carpații transdanubieni, pentru a da naștere dupa mai multe secole vlahilor sau românilor, cum sunt cunoscuți astăzi. Prea puțini dintre acești războinici revărsați din Răsărit s-au menținut însă. Ținuturile pustiite au fost repopulate de un neam mai blajin, de slavi.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 92)

„În 1446, papa și comandantul trupelor maghiare Iancu de Hunedoara l-au silit pe Ștefan Toma să înceapă persecuția supușilor săi patareni. Acesta a consimțit să le interzică ridicarea de noi biserici ori repararea celor vechi. Ulterior, în 1450, stârnit de nunțiul papal, le-a ridicat și dreptul de a mai celebra slujbe.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 152)

„De asemenea, și Biserica Valdenză, pe care teologii contemporani o socoteau a fi precum bisericile catare, nu avea de fapt nimic în comun cu acestea, în afara faptului că împărtășea anticlericalismul ascetic caracteristic perioadei. Valdenzii erau creștini protestanți, care cautau să revină la puritatea Bisericii primare. Nu avea legătură cu dualismul catarilor. Propovăduirea ascetismului și a abstinenței se datora în cazul lor unei tendințe puritane de autodisciplinare și ură față de lux, nu unei concepții filosofice legate de răutatea ființială a materiei și de dezideratul sinuciderii speciei. Chiar și acolo unde organizarea lor o copia pe cea a catarilor, precum existența unei caste de Inițiați sau Desăvârșiți, formată printr-un COnsolamentum, inițierea acestora nu avea niciun element esoteric. Era doar o manieră de a numi slujitori a căror consacrare să nu vădească nicio urmă de tradiție clericală.” (Steven Runciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 166)

Apoi:

„Numai odată cu generalizarea practicii de a acorda Botezul mai devreme, pentru ca și cei morți de tineri să se bucure de calitatea de membri ai Bisericii, toți prozeliții au putut deveni, prin itnermediul pedo-baptismului, inițiați; și traptat, odată cu generalizarea acestei ceremonii inițiatice, a crescu importanța Mirungerii. Astfel, până la sfârșitul secolului al V-lea nu mai exista altă aristocrație spirituală în cadrul Bisericii în afara ierarhiei oficiale. Sectele gnostice însă, ca o consecință a importanței pe care o acordau gnozei lor, și-au păstrat mai vechile practici. Astfel, atunci când clericii medievali îi acuzau pe eratici de menținerea unor caste de Aleși ori Desăvârșiți, ei atacau în fapt o practică a Bisericii primare, iar ceremonia eretică de inițiere pe care o înfierau cu oroare era aproape în întregime echivalentul slujbei prin care primii creștini erau primiți în Biserică.” (Steven Runciman, „Maniheul Medieval”, ed. Nemira, pag. 220)

Și:

„Autorii care îi consideră pe protestanți, reformai ori chiar protestanții timpurii, precum lorarzii ori husiții, ca fiind urmași ai catarilor dovedesc necunoașterea protestantismului. Chiar dacă și pentru Wyclif, Luther ori Calvin Satana era echivalentul unui dumnezeu, iar lumea era un loc al răului, dar categoric Dumnezeu era Creatorul, Iehova al evreilor. Niciunul dintre aceștia nu a negat autoritatea Vechiului Testament și nu i-a desconsiderat pe patriarhi. Au dorit doar să reformeze Biserica, nu să instituie o nouă religie. Pentru ei, Hristos era cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, și nu un Eon ori unul dintre cei mai mari Aleși. Înaintașul lor spiritual era mai degrabă Petru Valdenzul decât Mani, Marcion ori oricare altul dintre prorocii dualiști.” (Steven Punciman, „Maniheul medieval”, ed. Nemira, pag. 224)

Cartea este captivantă, se poate citi într-o zi.

Să nu uităm nici de implicațiile în scrierile lui Dan Brown, un scriitor de mare succes al vremurilor noastre, care atacă virulent creștinismul prin imaginarele sale cărți. Apologetica, în acest segment, nu poate să aibă sens dacă apologetul nu cunoaște esența învățăturii gnostice (perpetuate peste veacuri).

 

Crestinism vs. erezie. Apostolii

De remarcat, in contextul de la inceputul existentei Bisericii ca atare, a existat grupul apostolilor care au primit un mandat divin, atat prin Domnul Isus, cat si, ulterior, prin Duhul Sfant.

Astfel, vorbim despre un grup de barbati care au primit apostolia in sensul unic, de inceput al Bisericii. La acest grup s-a adaugat si apostolul Pavel. Barnaba, de exemplu, a facut o lucrare de apostolat, ca multi altii, dar nu a fost un apostol asa cum au fost cei 12. El a mers in Antiohia (din Siria) cu autoritatea apostolilor din Ierusalim. Pe cand aspostolii aveau aceasta autoritate de la Dumnezeu. Institutia apostolica, in acest sens, este aparte si unica in istoria crestinismului.

Ereziile, pe de alta parte, au aparut cand o persoana a sustinut ca a primit o iluminare speciala. Inclusiv islamismul. O singura persoana, care se ia pe ea insasi ca martori implicit.

Exista in acest argument o putere deosebita, fiindca, in practica, crestinii au avut in apostoli oameni deosebiti de incredere si plini de prezenta lui Dumnezeu. Prin diverse obstacole, probleme, tensiuni si chiar disensiuni, apostolii foarmeaza un grup omogen ca invatatura, ei fiind o puternica dovada a autenticitatii autoritatii lor. Unitatea lor nu a stat in jurul unei minciuni, fiindca nici nu putea sta. Ea s-a concretizat in jurul unei realitati, ceea ce a si tinut-o in picioare atunci si ca un reper peste veacuri.

Apostolatul, in sensul acesta, se opune, asadar, ereticilor care, izolat, au pretins o iluminare de la Dumnezeu dar n-au rezistat in timp cum a rezistat Biserica si invatatura ei biblica. Iata o distinctie categorica, folositoare.

BigImpact, Summitul Global de Conducere si problema ereziei (1)

Se impun anumite intrebari si discutii, avand in vedere atitudinile si reactiile celor din mediul evanghelic din Romania fata de BigImpact, de Summitul global de conducere, de anumiti lideri s.a.m.d. Voi aborda anumite puncte sensibile, dar o voi face incercand sa le vad din ambele parti. Asadar, atunci cand voi exprima punctul meu de vedere o voi face explicit. Pentru ca multi nu inteleg in mod direct acest lucru, voi face precizarea ca unele argumente nu sunt pentru a apara ceea ce cred eu, ci pentru a intelege realitatea.

In primul rand, trebuie sa mentionez ca NU sunt de acord cu ideea de a aduce argumente pentru a sustine ceea ce crezi deja ca mod de lucru. Argumentele se aduc in cautarea adevarului, din dorinta de a intelege lucrurile mai bine si a le cuprinde, pentru a intelege adevarul si a face binele. Nu putem sa argumentam fiindca avem un interes. Atunci, argumentul nostru nu prea functioneaza, fie ca interesul e bun, fie ca e rau. Fiindca, argumentul trebuie adus pentru a demonstra, nu pentru a ascunde. Nu argumentez ca sa-mi sustin pozitia (care poate e rea), ci argumentez ca sa sustin adevarul. Atunci, argumentul se solidifica, se intareste. Altfel, se subtiaza, chiar daca am cele mai bune intentii.

Sunt voci care afirma ca BigImpact este eretica si ca aduce numai probleme. Asadar, toti cei care au de-a face cu BigImpact sunt ucenici ai lor. Am citit de curand o brosura care s-a scris asa. Ceea ce mi-a provocat o reactie puternica, nepotrivita pentru unii, potrivita pentru altii. Nu-mi propun sa ma disculp aici, scopul meu este sa discut dincolo de persoane anume si reactii.

In toata aceasta tensiune, trebuie sa ne punem problemele concret si cu calm, pentru a discuta si nu pentru a acuza.

1. Este BigImpact o organizatie eretica? Sa ne ferim de ea?

Pai, in primul rand, bisericile baptiste sunt intr-o uniune. Ce zice uniunea despre BigImpact? Este foarte usor sa se puna presiune pe biserici si oamenii din biserici, iar uniunea sa nu spuna nimic. Unii oameni din unele biserici poate nici nu stiu engleza sa studieze ei ce persoane aduc cei de la BigImpact la conferintele lor. Altii poate stiu. Intr-o brosura pe care am citit-o recent, autorii sugereaza, implica faptul ca cei care au legaturi cu BigImpact sunt ucenici ai lor si ai celor care vin sa conferentieze prin ei.

Ei bine, nu e chiar asa. Pot sa fie, intr-adevar, ucenici ai lor. Totusi, ma indoiesc ca in Romania noastra bisericile baptiste spunt „ucenici” ai unor oameni de prin SUA sau alte tari, CEO ai unor companii (nu vreau sa fiu rautacios chiar deloc, dar cei mai multi nici nu stiu ce-i aia CEO…). E mai degraba vorba de lideri din biserici si, poate, formatori de opinie in adevaratul sens al expresiei. Si, nici asa nu e chiar atat de clar.

Big Impact, de exemplu, a adus in Romania vorbitori de calibru, pe care altii nu au fost in stare sau nu au fost interesati (ca nu au putut sau ca nu au vrut) sa-i aduca. Precum Josh MacDowell sau Ravi Zacharias. Am fost la ambele conferinte si m-am dus fiindca am vrut sa-i ascult pe oamenii acestia. Am avut ocazia sa schimb cateva cuvinte cu fiecare dintre ei. Primul autor a scris o carte care pe mine m-a ajutat foarte mult in tinerete, „Marturii care cer un verdict” (titlul in limba romana) si este autor a peste 100 de carti, multe dintre ele pentru tineri. El isi doneaza toti banii din cartile vandute. Al doilea, unul dintre cei mai populari conferentiari crestini apologeti din lume, este un om simplu si foarte profund. Experientele sale de peste tot din lume, spuse in timpul mesajelor pe care le-a avut, m-au marcat cu adevarat.

Ei bine, o judecata superficiala, m-ar cataloga pe mine, de exemplu, un ucenic al lui Josh si Ravi. Mi-ar placea, recunosc, intr-o anume masura, sa fiu. Dar, nu sunt. Am fost la conferintele acestea, am invatat mult. Big Impact nu mi-a facut un favor special, ca sa ma tina in sah si sa fie nevoie sa accept greseli pe viitor, fiindca, iata, acum am o datorie. Ei au organizat o conferinta, eu am vrut sa merg, am platit in dreptul meu, am fost, am ascultat, am judecat.

In ce priveste Summitul global de conducere, am considerat sa nu merg. Am avut anumite motive, printre care faptul ca eu nu consider ca intelepciunea lumii are vreo valoare cand vorbim de Biserica sau faptul ca am descoperit anumite greseli teologice importante in ce-i priveste pe unii vorbitori sau sustinatori ai conferintei (care nu este un produs al BigImpact).

Asadar, este Big Impact o organizatie eretica pentru ca organizeaza Summitul? Este una apologetica in sensul bun fiindca l-a adus pe Ravi? Este una interesata de tineri fiindca l-a adus pe Josh? Aceste intrebari sugereaza ca nu putem sa fim atat de simplisti cum ar vrea unii in abordarea chestiunii.

Daca Summitul aduce eretici, cred ca Uniunea Baptista ar trebui sa aiba un cuvant de spus. E o chestiune la nivel de tara, nu se intampla doar intr-un singur loc. De ce nu o face? De ce liderii din Romania, daca Uniunea nu o face, nu s-au constituit intr-o miscare prin care sa se inlature consecintele negative ale organizatiei Big Impact, daca acestea exista cu adevarat?

In acest moment, nu spun nici ca sunt de acord cu Big Impact, nici ca nu sunt. Spun doar ca se pune prea multa presiune asupra bisericilor locale si aproape deloc asupra uniunii sau asupra liderilor la nivel de tara. Avem Internetul, avem atatia pastori si lideri care sunt platiti sa se ocupe de Biserici. Ei au timpul necesar sa studieze multele resurse de care nu ducem lipsa. Ce spun ei despre asta? Si nu ma refer aici la cateva voci? De ce nu se discuta chestiunea cu ar trebui si sa se dea o directie, sa se sugereze o reactie (ca nu pot fi obligate bisericile, dar pot fi sfatuite). Atunci, deja discutam in cu totul alt context.

In plus, Big Impact e condusa, din ce stiu eu, de unii dintre pastorii bisericilor din Romania. E o organizatie, nu e o Biserica, iar diferentele sunt fundamentale.

2. Aduce Summitul invataturi nepotrivite?

Aici, parerea mea este ca da. Motiv pentru care nu am agreat sa merg la conferinta aceasta (si sa mai dau si bani). Pentru ca nu stiu detalii ca altii, nu ma avant cu capul in fata sa vorbesc despre erezii. Oricum, ideea de erezie e mai complexa si trebuie sa avem in vedere ca istoria bisericii aduce in discutie si schisma pe langa erezie. Unii invatatori din istoria bisericii au fost considerati schismatici, dar nu eretici, la vremea lor. Citind despre ei, mie mi-ar fi fost mai usor sa-i consider eretici. Asadar, e ceva mai complex, care m-a facut sa imi largesc orizontul si sa incep sa studiez mult mai mult istoria Bisericii, pentru a invata si a ma edifica in ceea ce nu stiam deloc sau aproape deloc. Nu poti sa emiti rationamente cu pretentia de corectitudine daca nu stii despre ce e vorba.

In primul rand, din punctul meu de vedere, summitul acesta este dezvoltat intr-o miscare contemporana care se afla in contextul unei evanghelii a prosperitatii, conceptiei potrivit careia intelepciunea lumii ne-ar ajuta pe noi cu ceva si conceptiei potrivit careia Biserica trebuie sa dea oamenilor ceea ce au ei nevoie (in sensul ca nevoia lor e ceea ce spun ei ca e). Nu sunt de acord cu nici una dintre cele trei aspecte mentionate, prin urmare, am considerat ca nu e potrivita invatatura summitului pentru a merge ca ascultator. Prin extensie, consider ca nu e potrivita pentru Biserici, in sensul ca nu ajuta.

Daca scopul Big Impact e sa ajute Bisericile, atunci sa isi si evalueze implicarea si sa aduca vorbitori precum Ravi, cum au mai facut-o. Acesta, insa, e punctul meu de vedere. Ce fac ei, e responsabilitatea lor. Big Impact, insa, nu e Biserica si nici nu poate sa se ridice peste Biserica. Biserica are datoria sa evalueze ce face Big Impact si sa ia o atitudine. Dar, cum spuneam, nu e atat de clar, fiindca Big Impact a adus vorbitori de calibru, apologeti foarte buni, pe care cei mai multi dintre noi nu i-am fi putut asculta altfel. Eu nu am resursele necesare sa merg la o conferinta a lui Ravi Zacharias in alta parte, si pe mine chiar ma intereseaza apologetica… Dar, de multe ori, bisericile nu o pot face. Nu au capacitatea. De aceea s-au si constituit intr-o Uniune, sa se ajute reciproc. Daca Uniunea tace, daca liderii din tara nu se unesc intr-o anumita directie, atunci mi se pare foarte relativ ceea ce ar putea sa faca o biserica anume, dar nu lipsit de importanta, desigur.

In acelasi timp, Big Impact precizeaza pe saitul lor ceva ce mi se pare in limita bunului simt, anume ca cel care participa la conferintele organizate de ei trebuie sa-si foloseasca propria capacitate de a discerne lucrurile. Fapt care nu e absolut, dar e parte din discutie. Prin aceasta, evident ca nu iau apararea nimanui, ci doar observ si aduc inca un argument care trebuie considerat.

3. Erezia si cuibul ei

Eretici nu pot sa existe in afara Bisericii. Organizatiile nu sunt Biserici. E nevoie de existenta a cel putin unei Biserici locale sa vorbim despre un invatator mincinos. Putem sa le spunem si altora eretici, cand nu sunt de acord cu anumite invataturi, dar, daca nu sunt din biserici, ei mai degraba sunt oameni care au o anumita opinie, relativa.

Ereticul este, ca sa restrangem, cel care invata pe altii o invatatura diferita de cea a Scripturii, dupa ce a cunoscut-o pe cea buna, dupa ce s-a „lepadat de Stapanul care l-a rascumparat” (vezi 1,2 Petru). E mai degraba un luptator activ decat un opinent. Distictia o fac cei care inteleg diferenta dintre cunoasterea revelata si cunoastere prin experienta proprie, un subiect vast, dar clar al Scripturii.

In subiect, noi trebuie sa cautam calauzire din Scriptura si prin Duhul Sfant. Nu avem nevoie de invataturi ale intelepciunii omului, chiar daca intelepciunea este, in speta, folosita in general peste tot, fiind o chestiune a realitatii imediate, pe care nimeni nu o poate ocoli. De exemplu, cineva poate sa fie intelept intr-o alegere, fara sa fie luminat de Duhul Sfant in sensul Evangheliei, dar, fiind om, este o consecinta a intelepciunii si lucreaza cu mintea. Desigur, iarasi intram intr-un subiect vast al predestinarii.

Apologetii sunt cei care apara invatatura sanatoasa. Ei trebuie sa fie oameni publici, daca se afirma public. Fiindca trebuie evaluati. Dupa roade trebuie recunoscuti. Eu, cel putin, nu accept pe cineva ca apologet daca doar imi spune un altul despre el ca e apologet. Trebuie sa-l evaluez eu. Nu ca eu sunt o somitate si spun cine e si cine nu e. E vorba despre o evaluare in dreptul meu, pentru mine in primul rand. Apoi, se extinde si asupra celor cu care intru in contact, imi exprim un punct de vedere.

Dar, cat de cunoscuti sunt apologetii depinde dupa caz. Unii sunt recunoscuti local, altii mai mult sau mai putin global. Ideea unui apologet anonim nu poate fi acceptata, biblic sau altfel. Apostolul Pavel se prezinta intai, apoi are curajul sa spuna numele celor care invatau o alta invatatura pe crestinii din vremea lui. Mie mi se pare ca astfel se formeaza cadrul in care se poate exprima un apologet.

Poate cineva sa dea pe fata actiunile unor eretici si sa fie anonim? Da, poate, evident. Nu am nimic impotriva unui astfel de om. Problema este daca are vreo pretentie dupa, in sensul unei pretentii pe care ar fi normal sa o aiba o persoana care nu se ascunde (dintr-un motiv sau altul, nu ma intereseaza in discutia de fata).

Este nevoie de oameni care sa fie capabili sa demaste unele devieri de la Scriptura in Biserici? Da, o foarte mare nevoie. O spune Scriptura. Pentru aceasta trebuie sa se pregateasca permanent pastorii, presbiterii, slujitorii duhovnicesti si altii care au chemarea aceasta din partea lui Dumnezeu.

4. Despre atitudinea celui care demasca

Ea poate si trebuie sa fie transanta. Daca e vorba de o chestiune care ameninta Biserica.

Totusi, Scriptura ne prezinta o categorie de oameni care cunosteau bine Scripturile vremii lor (Vechiul Testament) – fariseii. Chiar si carturarii vremii in care Cristos era pe pamant au facut erori grave. O parte insemnata din greseala lor a fost vizibila in atitudinea fata de oameni. Tineau Legea in strictete, dar lasau laoparte ceea ce era important din ea – mila.

Cristos Insusi ar trece pentru unii, astazi, drept eretic, daca ar ierta-o pe femeia prinsa in preacurvie. Pai n-ar fi trebuit s-o condamne? Nu! Fariseii Il acuzau ca facea bine, practic, in ziua sabatului… Noua ni se pare ceva incredibil, dar ei chiar credeau ca aduc o slujba pentru Dumnezeu facand asta… De ce? Fiindca erau prea rigurosi in religia lor in sensul literei, uitand spiritul Legii si pe Dumnezeul ei si pe oamenii pentru care a fost data. Legea, asadar, nu a fost o norma prin ea insasi, ci o norma data intr-un context, generata in mod drept de un context alterat. Chiar Evanghelia e urmare a unor realitati ale depravarii, dar venita din partea unui Dumnezeu sfant.

Asadar, atunci cand modul prin care cineva „demasca” face rau oamenilor Bisericii (oamenilor din Biserica, celor care constituie Biserica), avem o problema. Nu cu adevarul, ci cu iubirea. Fiindca, daca Cristos ar fi fost doar „al adevarului”, n-ar fi murit pentru noi. El a fost si „al iubirii”. Si, ca sa fie si al iubirii si al adevarului, a trebuit sa fie El Insusi pedepsit (conform cu dreptatea si adevarul) pentru ca ne-a iubit (conform cu iubirea si mila). Ucenicii lui Cristos au si ei o asemenea atitudine. Pentru ei este foarte important cum se raporteaza la oamenii lui Cristos (numiti „frati” de Cristos Insusi), la ceilalti crestini. Asadar, pentru ei nu e important doar sa spuna adevarul fara sa fie interesati daca ranesc si pe altii sau pe cine ranesc. Pentru ei este foarte important sa nu raneasca pe frati.

In acest sens, trebuie inteleasa pe larg invatatura biblica despre „pricina de poticnire/cadere”. Cunoasterea nu este motiv pentru lovire. Asa a cazut crestinismul popular al unor secole in dizgratie, precum in timpul cruciadelor. Si astazi omenirea se razbuna pentru cruciade. In Romania s-a argumentat evident in sensul acesta atunci cand s-a scos obligativitatea religiei in scoli. E un argument prost, dar e puternic fiindca se bazeaza pe fapte. Asta noi, crestinii, trebuie sa ocolim, nu pentru a nu ne vorbi lumea, ci pentru ca altii sa nu vorbeasca de rau Cuvantul si pe Dumnezeu si pentru ca noi avem un cu totul alt model de conduita in viata.

Asadar, apologetii au dreptul sa spuna despre devieri de la invatatura sanatoasa. Asta e treaba lor, daca au chemarea aceasta de la Dumnezeu. dar, apologetica nu anuleaza fratietatea si implicatiile acesteia, care sunt foarte adanci. Nu pot, de dragul adevarului, sa omor pe cineva. Nu pot nici sa fiu indiferent, dar nici nu am dreptul sa ucid, cu vorba sau cu fapta. Adevaratul apologet este el ucis, nu ucide el. In crestinism, zic…

2. Despre opinii. Opiniile de tip erezie. Despre cei care le dezvolta.

Articolul de fata este o continuare de aici.

Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

Rezumat prima parte:

1. Dupa cum in poporul Israel, in vechime (inainte de Cristos, de Biserica) s-au ridicat prooroci mincinosi (profeti falsi), in acelasi mod, asemenea, vor fi si invatatori falsi printre credinciosii (Bisericii);

2. Erezia este o parere aparte de invatatura in sine, de linia principala a Scripturilor pe care, in mod normal, ar trebui s-o invate oamenii Bisericii;

3. Ereziile acestea sunt introduse printre credinciosi „pe furis”, nu sunt prezentate direct, franc si deschis (cel putin, nu la inceput);

4. Apostolul Petru aduce cateva descrieri ale unor astfel de oameni – invatatorii mincinosi. Cum sunt ei? Vezi sinteza acestui articol, mai jos.

Despre opinii

Inainte de a cauta raspunsuri in textul biblic in ce-i priveste pe invatatorii mincinosi (cum sunt ei, cum pot fi recunoscuti, cum pot fi ocoliti), sa poposim putin in legatura cu sensul larg al insemnatatii de erezie.

Erezia nu este o parere printre altele, ci, mai degraba, este o parere relativ la o linie generala. Ortodoxia, de exemplu, propune ca erezia este credinta celor care nu se aliniaza la directia invataturii Bisericii Ortodoxe. Cam acesta este sensul notiunii de erezie, adica o parere care nu se potriveste invataturii Bisericii. Desigur, linia invataturii Bisericii ar trebui sa fie conforma cu invatatura Sfintelor Scripturi.

Apoi, sa facem referire la argumentatia de tipul: „Adevarul nu e la tine, ce spui tu e doar parerea ta. Nu inseamna ca e adevarata.” Desi acest tip de argument este aparent corect, sugerand ca ne ajuta sa fim corecti din punct de vedere logic, el este folosit de foarte multe ori pentru a relativiza chiar invatatura sanatoasa. In acest caz, argumentul nu se mai aplica. Din doua motive:

a. fiindca este el insusi relativ, caci cel care zice: „Adevarul nu e la tine” are pretentia el insusi ca afirmatia sa este adevarata, deci, ca adevarul e la el; asadar, cand sugereaza ca cineva nu are adevarul, o face bazandu-se pe contrariul acestei sugestii, ceea ce nu e tocmai un argument de acceptat si necesita o discutie suplimentara;

b. invatatura revelata a Scripturii este etalonul sau absolutul cu care se poate compara o parere sau o erezie sau o invatatura oarecare; daca aceasta este exclusa, atunci nu mai vorbim in contextul acestui articol (vorbim, eventual de ateism sau alte invataturi care se potrivesc mai degraba unei alte discutii; ca sa nu amestecam lucrurile, vom pleca de la premisa ca Scriptura este revelatia lui Dumnezeu, asadar adevarata si demna de incredere; practic, mantuirea omului sta in credinta in invataturile pe care le gasim in aceasta revelatia).

Ce fel de oameni sunt cei care aduc o invatatura mincinoasa?

1. Acesti oameni Il neaga pe propriul lor rascumparator (2 Petru 2: 1)

– de obicei, se intampla cand cineva este rascumparat; el respecta termenii Scripturii si, prin invatatura pe care aceasta o prezinta, este pus fata in fata cu a crede un anumit set de valor (cele biblice); dupa un timp renunta la ceva sau adauga ceva, modificand acele invataturi, ceea ce conduce la o disociere fata de primele invataturi; atunci cand el a crezut initial invatatura autentica a Biblie, L-a crezut de fapt pe Dumnezeu si, cand si-a modificat invatatura si-am modificat si credinta si s-a „lepadat” de Stapan, adica de Cristos;

– negarea lui Cristos nu este neaparat una verbala sau fatisa, ci pasajul se refera mai degraba la o negare prin invataturi, una implicita;

– chestiunea este deosebit de serioasa – ce poate fi mai serios decat sa-L negi pe Cel care-ti poate da mantuirea?

– pasajul ne arata ca un astfel de om a fost rascumparat si apoi Il neaga pe Stapanul care l-a rascumparat;

– exista o consecinta foarte reala – o pierzare, o distrugere abrupta, naprasnica (asadar, nu e vorba de schimbat pareri, de contextul „fiecare cu parerea lui”, ci de o foarte serioasa si reala urmare a unei atitudini de renegare a lui Dumnezeu din partea unuia care deja a fost „rascumparat”;

– asadar, sa ne asteptam ca acesti invatatori mincinosi sa fie dintre cei care L-au marturisit pe Cristos (in contextul nostru evanghelic, chiar dintre cei care s-au „pocait”, s-au botezat, au avut o credinta pe baza careia au fost „rascumparati” – un pret s-a platit pentru ei, ca sa fie eliberati din starea lor de alienare fata de Dumnezeu).

– abordarea lor este una necinstita, ei aduc invataturile prin strecurarea lor, prin mijloace de amagire

2. Acesti oameni sunt niste destrabalati (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– destrabalarea aceasta se refera la un mod de vietuire, la aplicarea unor invataturi si are de-a face cu obiectul invataturilor teoretice;

– asadar, invataturile eretice nu se au in vedere pe ele insele, ci pe ceea ce adreseaza la nivelul practic;

– destrabalarea are de-a face cu moralitatea, fiindca are sens de senzualitate, de deplasare fata de o tinuta morala decenta, corecta, buna, potrivita, conforma cu invataturile Scripturii;

– daca invatatura pe care o ai in vedere conduce la o conduita relaxata din punct de vedere al modului de trai, atunci e un semnal pe care trebuie sa-l iei in considerare, daca te intereseaza sa nu fii inselat!

3. Acesti oameni vor fi populari (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– ei au succes, gasesc urmasi (ceea ce sugereaza si de ce au plecat pe drumul acesta), gasesc sustinere;

– prin urmare, faptul ca un invatator sau o invatatura este sustinuta nu inseamna ca are si valoare de adevar;

– nu multimea valideaza valoarea de adevar a unei pareri, ci Cuvantul lui Dumnezeu;

– oamenii aceia care vor decide sa-i urmeze vor alege un fel de „cale” noua, ceva ce nu a mai fost (cel putin in imediat), vor renunta la invataturile de pana atunci (atentie sa nu confundam aici o revenire la invatatura sanatoasa cu o deplasare de la ea);

– urmasii lor vor fi gata sa le ia apararea, chiar impotriva prietenilor lor, chiar impotriva celor pe care-i numesc „frati”;

– urmasii lor vor promova (si ei) o viata destrabalata, o viata conforma cu aceasta invatatura pe care incep s-o urmeze si s-o agreeze;

– nu gandi „asta-i unul care ne intelege, pe noi, pe tineri, ne lasa cum vrem noi, e bun”, fiindca nu din intelepciune gandesti asa… (noi nu cautam pe cineva care sa fie de acord cu starea noastra rea, ci pe cineva care sa fie ferm impotriva unei asemenea stari, dar care sa ne iubeasca atat de mult incat sa fie gata sa se lase respins si neacceptat cand nu ne canta in struna si nu ne linguseste);

4. Din cauza lor, calea adevarului va fi batjocorita (2 Petru 2: 2)

– modul de viata al acestor oameni va atrage dupa sine o raportare nepotrivita fata de „calea adevarului”;

– fiindca apar din sanul crestinilor (gruparilor crestine), acesti oameni atrag judecata celorlalti asupra intregului, adica si asupra celor care sunt din acelasi mediu initial (de ex: o Biserica locala), toti fiind judecati prin prisma a ceea ce fac acestia;

– cand „calea adevarului” este vorbita de rau, multimea aceea si invatatorul/invatatorii ei se afla deja de ceva vreme pe drumul ereziei;

– si oameni autentici sunt vorbiti de rau, doar fiindca sunt crestini, pentru a fi denigrati; pasajul nu se refera la cazul acesta;

– iata, deci, ca oamenii din afara sunt in masura sa masoare modul in care traiesc cei din Biserica!

– asadar, vorbim despre bun simt, despre un fel de vietuire care sa placa oamenilor, care sa fie frumos, decent, potrivit, drept, curat, sfant, demn, vertical, de tinuta, placut, non-lasciv s.a.m.d.;

5. Sunt lacomi (2 Petru 2: 3 – „In lacomia lor, vor incerca sa profite de voi prin cuvantari nascocite”)

– astfel de oameni, asadar, urmaresc un castig personal, au interes personal, o agenda proprie;

– „slujirea” lor nu e deloc slujire, fiindca ei se au in vedere pe ei, nu pe ceilalti (sa se arate pe ei, sa se ridice pe ei, sa castige bunuri, posesiuni, bani, sa castige faima s.a.m.d.);

– cuvantul pentru „lacomie” este preluat si in limba romana – „pleonexie”, insemnand „lacomie”, „cupiditate”;

– argumentele lor sunt modelate, sunt pregatite, gandite, tocmai pentru a prezenta un neadevar ca pe un adevar, pentru a atrage;

– este o munca depusa si oamenii acestia se asteapta sa si castige de pe urma acesteia, doar ca munca este una rea, care face rau celor care o suporta;

– ne vom astepta, asadar, ca acesti invatatori mincinosi sa fie oameni pregatiti, capabili sa argumenteze, buni oratori, gata de a argumenta;

6. Cuvantarile lor sunt nascocite (2 Petru 2: 3)

– ei urmaresc o concluzie, isi formeaza argumentatia pentru a ajunge acolo;

– nu sunt interesati sa explice Scriptura, sa fie dascali pentru cei care vor s-o inteleaga, nu simt compasiune pentru ceilalti dorind ca si altii sa cunoasca harul lui Dumnezeu si sa beneficieze de el; ei cauta beneficiul propriu si fac din Evanghelie si credinta o sursa de castig (dupa cum scria si Pavel, cand ii spunea lui Timotei ca unii cred ca evlavia este o sursa de castig);

– nu-i veti gasi saraci, dar plini de pace sufleteasca, mereu in „ograda” altora, ajutandu-i; nu-i veti gasi in lipsuri;

[va urma]

1. Opinii. Distrugatoare. Erezii.

„Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

Textul din NTR are o nota de subsol la cuvantul „erezie” din citatul de mai sus: „parere”.

Intr-adevar, cuvantul „erezie”, care apare si in traducerea Cornilescu, este o transliterare in limba noastra, nu o traducere. Traducerea acestuia, insemnatatea, este „parere, opinie”. Iata-ne, asadar, in vremuri potrivite pentru acest cuvant, in timpuri in care „fiecare (e) cu parerea lui”, cand „doar nu o fi adevarat numa’ ce zici tu” si alte asemenea… pareri.

Versetul pe care l-am citat in antet face o asemanare pe baza unei dinstinctii. Distinctia este intre Laos si Eclesia, iar asemanarea este legata de faptul ca exista agenti care vor sa strice ordinea divina in ambele contexte:

1. In perioada de dinainte de Cristos, in speta de dinainte de coborarea Duhului Sfant (cand s-a format Biserica), Dumnezeu a vorbit („in vechime, parintilor nostri”, asadar, parintilor evreilor) poporului Israel (popor, laos) prin profeti, prooroci;

2. In vremea Bisericii, Dumnezeu indruma pe cei care fac parte din aceasta prin „invatatori”, „dascali”.

Textul ne spune ca, dupa cum in mijlocul poporului Israel, in perioada in care Dumnezeu vorbea prin prooroci, au aparut si pseudo-profeti (pseudoprophetai), tot asa, in Biserici („intre voi”) vor aparea pseudo-invatatori (pseudodidaskaloi). In linii mari, inselatoria a fost si atunci si va fi si acum. Oameni mincinosi s-au erijat in profeti odata, se vor erija si acum, in invatatori.

Un invatator, un dascal, in contextul Noului Testament, are rolul de a preda oamenilor invatatura sanatoasa, biblica, despre care Scriptura vorbeste de multe ori in termeni concreti. Cuvintele traduse in limba romana cu „invatatura”, „doctrina sanatoasa”, „dreptarul invataturii sanatoase” sunt chiar cele care formeaza invataturile revelate ale lui Dumnezeu, ceea ce, pe larg, numim „Cuvantul lui Dumnezeu”, in dorinta noastra de a sublinia ideea de apocalipsa, de revelatie.

Trebuie sa stabilim in termeni clari un lucru important – in sfera aceasta pe care o propune religia, Biblia, credinta, crestinismul, filosofia, oamenii, indiferent cine sunt ei, emit doar pareri. Ei nu emit afirmatii absolute prin ei insisi pentru ca nu pot sa faca aceasta. Ei nu pot, chiar daca s-a incercat o impunere in acest sens, sa vorbeasca ex cathedra. Oamenii se situeaza, nu definesc din ei insisi. Ei se pozitioneaza, nu emana. De la ei, oamenii nu pot determina ceva, ex nihilo sau de nuovo. Omul are limitarea aceasta. El se pozitioneaza, fie in sfera unor alte pareri, fie in sfera unor revelatii sau pseudo-revelatii. Revelatia (nu si pseudo-revelatia) trebuie sa fie, fiindca asa o definim, extrinseca fiintei umane. In crestinism, vorbim despre revelatia divina. In complexitatea care se dezvolta in subsidiar, omul, prin rationament, ajunge la diverse concluzii. El poate si sa ajunga la anumite informatii foarte clare, pe care de gaseste ca fiind fundamentale, de baza. Totusi, aceste elemente sunt tot opinii ale acestuia. Postmodernismul ne arata foarte clar relativitatea rezultatelor de care este in stare omul – parerea.

Asadar, nu discutam acum despre natura parerii, ci despre valoarea ei. Pentru ca, o raportam la ceva absolut. In cazul nostru, la revelatie, la invatatura curata a lui Dumnezeu, adusa noua prin Domnul Isus Cristos, garantul provenientei divine a ceea ce numim „cuvantul vietii”. Dumnezeu, dupa ce s-au terminat zilele in care a vorbit prin profeti, ne-a vorbit (noua, oamenilor) prin Fiul, adica prin Isus Cristos. Aceasta este pretentia Bibliei, aici ne miscam noi. Evident, articolul de fata nu are pretentia ca dovedeste provenienta divina a Bibliei, ci pleaca de la o atare premisa, scopul lui fiind altul.

Parerea noastra, in raport cu Biblia, poate sa fie una corecta sau una gresita. Fiindca, in fata Cuvantului revelat, parerea noastra se determina, se descopera ea insasi, se dezgoleste. Si, dupa cum in vremea veche au venit unii in Israel avand pretentia ca sunt trimisi ai lui Dumnezeu si ca spun cuvintele lui Dumnezeu, dar nu au fost trimisi de El si ceea ce au profetit a fost o minciuna a lor, spusa din pornirea inimii lor, tot asa si in vremea de acum, se vor ridica unii oamenii care, prezentandu-se ca invatatori in Biserica, vor da ca invatatura o minciuna, o parere falsa, a lor. Parerea lor despre Dumnezeu si invatatura Bibliei nu va fi una conforma cu aceasta, si, deci, va fi o pseudo-parere-adevarata, o erezie. Acesti oameni, pseudo-invatatori ai adevarului divin, sunt caracterizati de apostolul Petru in pasajul de unde am selectat citatul cu care incepe acest articol. Ei sunt ereticii.

Iata cateva observatii adiacente:

1. Auzim argumente de tipul: „Doar nu crezi ca vor merge numai baptisitii in cer”, in mijlocul unei discutii cu privire la diverse pareri despre credinta si viata crestina. Putem sa extrapolam, argumentele nu se refera doar la baptisti, am dat un exemplu pe care l-am intalnit.

Vom observa ca, desi aceste argumente sunt folosite langa noi, ele nu provin neaparat de langa noi, au fost preluate de undeva. Sursa? Acesti speudo-invatatori despre care vorbeam.

Scopul unei asemenea argumentatii nu este, cum pare, sa ne ajute sa intelegem ca nu doar baptistii merg in cer (pastrezi linia exemplului, pentru coerenta) – desi, evident, este o eroare sa crezi ca doar baptistii merg in cer, cand, teoretic, exista chiar posibilitatea ca niciun baptist sa nu mearga in cer, la un moment dat, in istorie – ci este un tip de argumentatie larg intalnita astazi care are menirea sa discrediteze un argument stabil, care in mod clar trebuie sa fie oarecum clasic (nu ma refer aici la tipare vechi sau la forme si pereti de morminte frumos varuiti pe dinafara).

In plus, e posibil ca acele invataturi „baptiste” sa fie si biblice… Si, in definitiv, aceasta conteaza, nu?

2. Parerile acestea mincinoase trebuie sa fie introduse „pe furis”, prin procedeul numit „strecurare” (nu „strecuratoare”). Ele nu au cum sa reziste daca sunt spuse direct, dintr-o data, ca ar fi evidenta discrepanta dintre ele si adevar. Trebuie manipulate si introduse cu grija, cu pricepere, cu miselie. Ele se raspandesc cel mai bine in Biserici de la om la om.

3. Cand sunt predicate, sunt prezentate cu dibacie, elegant, sunt intretinute, vopsite ca originalul.

4. Sunt aparate, dar nu cu piciorul, pumnul si alte parti componente ale impunatorului fizic al omului, ci cu aducerea in prim-plan a unor valori precum: dragostea, fratietatea, unitatea, marturia crestina… Putini sunt cei care le nasc, cei mai multi le promoveaza, le imprasie, dintre care cea mai insemnata parte habar nu are ce face, dar crede cu tarie ca stie. Spun asa fiindca pasajul biblic ne lasa sa intelegem raportul de forte – cativa sunt invatatorii mincionsi, dar multi sunt cei atrasi de acestia de partea lor (a se citi tot cap.2 din 2 Petru).

5. Ideea ca cineva nu crede pe nimeni, doar ce discerne el, e oarecum o iluzie. In lumea reala, influentele celorlalti sunt mai mari decat credem. De fapt, invataturile pe care le promovam, chiar cand credem ca sunt ale noastre, s-ar putea ca de multe ori sa nu fie, de fapt, o concluzie la care am ajuns noi.

Mai ales in vremea noastra, chiar crede cineva ca el nu e influentat de media, de facebook, de ceea ce citeste, de ceea ce aude, de discutiile pe care le are, de poza de pe facebook care face mai mult decat 1000 de cuvinte? De atatea altele de care nici nu realizam ca suntem influentati? Va trebui sa realizam ca noi avem doar pareri, dar va trebui sa ne evaluam parerile in raport cu invatatura sanatoasa a Bibliei si sa vedem ce fel de pareri avem!

6. Increderea in „oamenii Bisericii” a scazut mult si abrupt. Si, de multe ori, pe buna dreptate… Cei care trebuiau sa dea directie s-au pierdut-o pe a lor de mult… Scaunul, insa, pozitia, nu au vrut sa le piarda… Si, de aici, restul relelor. Asa ca, indiferent de valoare, experienta si gradul de potrivire cu cele ale Bibliei, cam toti sunt pusi in aceeasi oala, tratati cu lipsa de respect si indiferenta, in spiritul vremii. Dupa cum Basescu e de vina pentru toate cele din sfera politicului autohton, tot asa pastorul pare sa fie a-toate-vinovatul pentru ce se intampla in Adunari. De unde, in relatia cu cei care ar mai putea sa spuna o parere biblica: obraznicie, tupeu, nesimtire si alte astfel de valori injositoare, dar la mare cautare astazi.

Se deschide aici un alt subiect, in care nu am sa intru, al atitudinii fata de pastorii Bisericii (ma refer aici la intelesul larg al cuvantului „pastor”). Din pacate, intr-o lume care-si bate joc de autoritate, o asemenea atitudine s-a „strecurat” si in Biserica… Adevarat, multi „prea-fericiti”, „pastori” si alte „fete bisericesti” au profitat de pe urma bunului nume al „meseriei” lor si au necinstit slujba pe care ar fi trebuit s-o faca, probabil, altcineva. Totusi, nu despre asta vorbim. Existenta raului, in niciun domeniu, nu a dat dreptul nimanui sa pedepseasca binele si sa se ascunda dupa un astfel de argument.

7. Sunt unii mai sfinti daca le spun altora ca nu e bine cum traiesc acestia? Vor sa para mai buni, mai inalti, mai deosebiti? E posibil sa fie asa. Dar, evident, e posibil sa nu fie deloc asa. Si, tocmai aici e problema. Ca, daca cineva iti vrea binele si-ti spune parerea lui ca nu e bine ce faci si tu i-o-ntorci certandu-l ca de ce vrea sa fie el mai sfant ca tine? Poate e! Oricum, ideea ca cineva nu poate sa spuna altora ca gresesc, fiindca el e tot om si are doar o parere, este ea insasi doar o parere si, evident, la fel de valoroasa. Astfel ca, o asemenea abordare nu are nicio valoare, daca vrea cineva sa ma inteleaga.

8. Ce putem face? Ar trebui sa nu mai ascultam nicio parere, ca sa nu fim mintiti? Pai, daca am face asta, ar trebui sa ramanem cu parerea noastra, existand riscul sa ne… mintim singuri… Ca si noi, ca si ceilalti, avem… tot o parere. Ea poate sa fie adevarata sau mincinoasa, in raport cu invatatura Scripturii.

Atunci, pe cine sa credem?

In primul rand, erezia este, de fapt, o parere. Este doar o parere. Pe cand, invatatura conforma cu Scriptura, nu este doar o parere, ci este afirmarea adevarului revelat. Ceea ce este mai mult decat o parere. In al doilea rand, vorbim despre invatatorii mincinosi care, chiar daca se prefac, nu se pot si transforma…

Petru ne vine in ajutor cu o caracterizare a invatatorilor mincinosi, care sa clarifice putin scena. Va urma.