La nunta. Hainele

Speram sa nu ajung aici. Nu ma refer la acele personaje care sunt rele, afurisite, tradatoare, ci la imbacaminte.

La nunta, cel mai important lucru este cum arati. In exterior, evident. Se fac poze, nu vrei sa ramai pentru totdeauna imbracat banal. Trebuie sa fii diferit. Trebuie sa fii original, adica asa cum sunt pesonajele-modele de la televizor.

Dar, fratilor, parerea mea este ca bunul simt a disparut, atunci cand vorbim despre asa ceva. Nu mai stiu oamenii sa se imbrace. Se casatoresc cei doi? Mergem la nunta lor? Na… E momentul sa ne etalam garderoba! Acum e timpul! Nunta este acel eveniment care se intampla in istorie, afara din spatiu si timp, necontabilizabil in iconomia lui Dumnezeu, cand toate valorile bunului simt si ale credintei nu se mai aplica, unde ne putem destrabala si imbraca si noi, macar odata in viata, cum vrem! Ca, in rest, ne obliga obiceiul si fratii sa fim smeriti si atenti cu hainele. La biserica zic…

Propun urmatoarele: usi inalte, de minim 3m, pentru a asigura integritatea frezelor la intrarea omului de rand; eliminarea blitului de pe aparatele foto avand in vedere stralucirea hainelor la purtator; inventarea papucilor cu talpa inalta pentru barbati (cu sau fara varf ascutit, de preferinta cu) pentru a reveni la inaltimea sotiei, s-o priveasca iarasi in ochi; eliminarea imbratisarii prin simulare, dupa modelul sarutului in aer; ridicarea pretului la articolele de prost gust pentru stimularea economiei (oricum se vor cumpara, nunta nu se anuleaza pentru atata); maximum doua feluri la mancare, pentru a nu se sufoca sufletele in corsete; ochelari Google „Christian Man Teen 101” cu rulaj de versete pe fundal, cu senzor de miscare la pornire, pentru a-i ajuta pe baietii neexperimentati sa nu se uite dupa formele (chiar nu vreau sa fiu mai direct) surorilor, socati, evident, fiindca de obicei abia ca le zareau fetele de baticurile de duminica; aparatoare de fibra pe fluierele picioarelor, culoarea pielii, la fete, pentru a nu se lovi cu urmari de vanatai, in ciocatele baietilor impiedecati; scut de protectie pentru mireasa, in caz ca e in pericol de-a se lovi de freza data cu fixativ (doua modele, pentru siguranta) a baetilor de baeti carele vine la felicitat (ca asa se face).

Soacra mica si… soacra mare. Ziua Z a venit. Coafor, haine, machiaj. N-a vazut Parisul… Motiv pentru care Parisul e inca apreciat! Si, pe buna dreptate…

Daca predica-i proasta, avantajul e ca poti sa nu te plictisesti incercand sa descoperi cine-i cine. Familia e usor, ca sta in primele randuri. De restul zic. Dezavantajul e ca daca faci cunostinta cu cineva la o nunta, sa nu te trezesti nepoliticos mare cand treci pe strada dupa si nu saluti. A, scuze, nu te-am recunoscut (de fapt, nu stii cu cine vorbesti, e alta persoana pe deplin!).

Si cand te gandesti ca NICIODATA nu am vrut sa stiu gusturile in imbracaminte ale nimanui. Si, totusi, sunt fortat sa le aflu… De ce? Ce rau v-am facut eu voua?

PS: am pus acest articol la categoria „Apologetica”. 🙂

Reclame

La nunta. Vorbele, cuvintele

De la nunti nu poate sa lipseasca nici cuvantul, cuvantarile, discursurile, vorbele. Este bine cand se predica. Doar ca, de prea multe ori auzim predici de pe Internet, incercari de exercitiu lamentabile, simulari…

De la nuntile cu un sir aproape nesfarsit de cuvantari, multi pastori, fiecare cu 5 minute (20, in realitate), sa vada si invitatii cati pastori predica la nunta mea, la nuntile cu „unul si bun”, care vorbeste mai multe despre el, sotie si, daca e cazul, copii. Copiii lui, zic. E bine, totusi, sa vorbesti (si) din experienta.

La nunti trebuie sa se zica si glume. Glume proaste, cu soacre, din care rezulta ca gata, ii manca puscaria de familie pe noii miri. Glume de doi bani, printre cuvantari din Scriptura. Radem toti, fericiti, terni, prostiti. Fain la nunta? Fain.

Am fost la unele nunti unde predica a fost deosebit de frumoasa, duhovniceasca. Ziditor, deosebit, minunat. Din pacate, exceptional! Multi au inceput sa creada – gresit – ca, daca esti la nunta, trebuie sa fie o predica dinamica, presarata cu glume (macar de ar fi bune, ceva cu talc, sa ne mai si gandim la ceva cu mintile astea), nu poti sa predici sa planga „sala”. Toate fetele cu rimele pe ele, ce facem aici? Si, de mila fetelor, facem sa fie bine, nimeni sa nu planga. Mai ales mireasa sa nu planga, ca ea sta in fata si nu poate pleca de acolo (regula nescrisa, esentiala: mireasa si mirele stau in fata pana la sfarsit, daca se poate tinandu-se de mana si zambind unul la altul sa-i vedem toti ca ei sunt fericiti, i.e.: se prefac, exerseaza pentru sesiunea de poze de mai tarziu).

Ce sa faca mirii si noi, ceilalti, tinerii care asteapta fermecati o atare zi, cu sfaturi reci, cu glume pe care le aud si la alte nunti (nu zic unde, sa nu ne facem de ras)? Unde sa le puna? Banalizarea acestor evenimente, trivializarea lor, nu poate duce decat la o relativizare a insemnatatii pe care o etaleaza.

Multumesc pastorilor care, la nuntile unde am fost, au predicat Cuvantul lui Dumnezeu. Pe noi, ascultatorii, asta ne interesa, de fapt.

Sunt si unele expresii spefice nuntilor. Una dintre acestea este: „E cea mai importanta zi din viata lor”. Acelasi lucru l-au zis si cand s-au botezat. Peste ani, din lipsa de alte idei, cea mai importanta zi va fi la nasterea copilului (primul, apoi incepem sa ne dam seama). O serie intreaga de expresii se spun la nunti, mai ales cand nu prea avem ce spune, dar insistam sa spunem ceva si, evident, vrem sa fim noi cei care sa spunem (nu ne gandim la posibilitatea ca, daca tot nu prea avem ce zice, poate ar fi cineva care, totusi, ar avea ce zice). Sa zicem ce trebuie sau sa zica cine trebuie?

O alta expresie este legata de iubirea agape. Toti stiu, mai nou, despre aceasta iubire. Agape. Ar trebui sa fie o trezire spirituala fara precedent in istorie daca, cu adevarat, ar fi vorba de dragoste agape la toate nuntile la care se vorbeste despre aceasta in ce-i priveste pe miri. De fapt, ei abia daca stiu ce-i aia dragoste romantica, ceva eros… De fapt, rata divortului este mult mai mare decat in vremea in care bunica habar nu avea ea ce-i aia… „agape”… Se prezinta iubirea dintre miri de zici ca cei doi se casatoresc la 80 de ani, dupa o viata intreaga de intelegere a ce inseamna, de fapt, casnicia si iubirea ei specifica. In plus, nicio sansa pentru ceilalti, sarmanii. Doar cei care se casatoresc au acces la… iubirea agape. Si asa, iata-ne, toti teologi vorbitori cuvantatori invatati drept cuvantatori.

Nu se poate ca sora miresei sa nu zica si ea ceva. Si, probabil ca daca mireasa nu are sora, ar trebui inventata una, special pentru nunta. E aproape urata o nunta unde mireasa nu are sora. Asadar, o alta expresie foarte auzita la nunti este tocmai aceasta: „sora miresei”. Articulat. A cui sora? A miresei.

Ar mai fi ele multe de zis, dar va las cu nuntile si va doresc succes. Cel mai fain e la prima, apoi realizezi ca toate se cam repeta. Din lipsa de idei in contextul goanei dupa „originalitate”, cand noi ar trebui sa fim oameni simpli, smeriti, atenti la caracter si la insemnatatea REALA a acestui eveniment.

As vrea ca nuntile sa arate spre Cristos si Biserica, sa fie frumoase cu adevarat, sa nu caute senzationalul si vorbele prea mari, costisitoare, goale sau prea grele pentru situatie. Da, merita mirii o nunta frumoasa, dar sa nu uitam ca Cristos merita o imagine mult mai buna decat cea pe care i-o aducem noi cu nuntile noastre. Mai responsabili? Da, eu asa cred!

 

La nunta. Cel mai important personaj

De ce-au ajuns nuntile asa, greu de spus, oricum, nu face subiectul prezentului articol

Intr-o biserica-cladire mica e mult mai vizibil. Fiindca, daca e biserica mica si nu stai la balcon, risti sa nu vezi nimic din nunta. In afara spatelui fotografilor si a celor care fac programul, nimic.

Care e moda? Sa stai cu fata la miri. Cum mirii stau in fata, stai cu spatele la toti ceilalti oameni. Nu conteaza daca e loc sa stai in lateral, sa te vada si mirii si oamenii din sala. Conteaza doar ca cineva, undeva, s-a gandit ca nu e bine sa stea cei care fac programul cu spatele la miri. Nu-i frumos. E ziua lor, doar. Rezultatul? Se sta cu fata la miri, cu spatele la ceilalti. Daca mai apuca cineva sa vada, bine e. Daca nu, sa nu-si faca nimeni probleme, se poate uita la inegistrare, pe DVD.

Cel mai important personaj nu pare sa mai fie Cristos. La nunti, zic.

Nunta „celor doi” a ajuns sa fie, in asemenea zile:

– cea mai importanta zi din viata lor (ceea ce e o abureala intreaga, o propozitie pe care a folosit-o cineva inteligent iar restul o copiaza fara s-o inteleaga si iese intotdeauna rau);

– ziua in care totul se invarte in jurul lor;

– ziua in care corul, tinerii, chiar si copiii, fac program pentru ei, gratis;

Nu are loc nimeni. Doar daca esti „din familie”. E ziua in care definitia Bisericii ca familie este absolut uitata. E ziua neamurilor. Nu, nu in sensul Noului Testament… Si, daca e vreo exceptie, trebuie sa fii cineva in raport cu mirele sau cu mireasa. Altfel, ce sa cauti tu in program? Programul e program, nu lista de participanti. Nu?

Ei bine, eu vad doi miri frumosi, la locul lor, care nu cauta sa iasa in evidenta. Ii vad ca pregatesc totul ca sa fie lucrurile asezate – Dumnezeu sa fie cinstit ca Dumnezeu, cei care participa sa fie respectati ca atare, programul sa decurga cu o intelepciune care sa arate interesul crestinesc. Ei nu-si doresc sa fie in centrul antentiei, niciodata nu au vrut asta. E nunta lor? Da, a lor. Venirea in comunitate este pentru a gasi cadrul potrivit, sfant, nu pentru a se arata pe ei, pentru a se promova si a iesi in evidenta de „ziua lor”. Un mire si o mireasa care chiar sunt oameni care umbla cu Dumnezeu. Multumesc pe aceasta cale celor care asta au urmarit in organizarea nuntii lor, chiar daca, din cauza contextului, nu au reusit neaparat sa faca sa fie asa cum si-ar fi dorit, dar au incercat cat s-a putut.

Ma gandesc sa nu mai merg la nunti. Sa trag de mine o zi intreaga si o parte din noapte. La nuntile „din lume” oricum nu merg Ma plictisesc greu. Acum, am inceput sa nu mai vreau sa merg nici la nuntile „noastre”. Nu-mi place, sunt prea firesti, nu ma atrag deloc. Prea multa aratare de sine si mult prea multa galagie.

Din pacate, multi miri cad in capcana de a fi ca ceilalti, cum au vazut ei, fara sa inteleaga prea multe din ce se intampla la ceilalti. Nu cred ca nuntile ar trebui sa fie prilej de afirmare de sine si de etalare a orice. Evident, fiecare-si poate face nunta cum vrea. Prin alegerea lui, insa, o va pune intr-o anumita categorie.

Imi doresc ca anul viitor sa particip la nunti frumoasa, sfinte, cu miri care vor doar sa se casatoreasca si sa faca aceasta inaintea lui Dumnezeu si a Bisericii Lui. Asta, daca voi mai merge sa stau la nunti.

La nunta. Invitatii si cantarile lor

Nuntile la pocaiti. Ce-au ajuns…

1. Invitatii canta spre miri. Le canta lor, evident, noi, ceilalti, decorul, am venit „la bucuria lor”. Mirii stau si privesc, relaxati: „-Ia zi, Dorele, zi, baga o cantare, o dedicatie la barosan, aici, ca de-aia te-am platit!”. De Dumnezeu nu mai vorbim, ca-i un lucru sfant sa vorbesti de Dumnezeu la biserica.

2. Invitatii au cantari, copie la indigo, care-au iesit mai bine, mai prost (mai mult mai prost), toate despre cat de mult ii apreciaza ei pe miri. Le canta, se uita la ei, si zic cam asa:

– cat de mult va iubiti voi;

– cat de bine va intelegeti;

– cum Domnul v-a adus impreuna;

– cum ati stat voi in voia Domnului cea suverana, iar El, bun cum e, cum v-a adus impreuna…

– ba chiar, noi toti (moment in care se uita spre sala sau arata cu mana, miscare suava, dinspre interior spre exterior), am venit la nunta – zice cantarea – ca sa ne minunam si sa ii incurajam pe miri (nu ca nu ar fi asa…);

De fapt, au venit pe bani. Trebuie sa cante de bine, trebuie sa aiba melodii „de nunta” la pachet, in oferta. Noi, ceilalti, ascultam uimiti, dam din cap ca-i asa, scurgem lacrimi pe rimelul de nunta si apoi ne automustram ca de ce-a trebuit sa plangem (ca rimelul oricum trebuia sa fie, ca-i nunta…).

3. Invitatii au introduceri. Din pacate. Ei au fost chemati sa cante si, obisnuiti cu obiceiul, se gandesc ca ar fi bine sa faca si introduceri. Numai ca, nu stiu exact de unde-i problema – fie se cheama tot invitati nepotriviti, fie unii au primit darul cantarii si nu au primit si darul introducerilor la cantare -, dar mai bine daca ar canta doar. Sa cante, daca tot au venit invitati fiind sa cante. Nu a zis nimeni de introduceri… Nu putem sa lasam asa cum am stabilit, sa cante doar?

Cantarile sunt despre miri. Ce sa zica despre miri? Ca nu-i cunosc… De Dumnezeu ce sa zica, ca nu-i cantare despre Dumnezeu… Eventual ca-I bun, drept, milos, iubitor…

4. Invitatii canta despre iubire. Si bine fac! Numai ca… ar trebui sa fim orbi sa credem ca la pocaiti nu exista decat nunti din iubire. Nicio nunta din interes, pentru bani, zestre, ca asa au vorbit parintii, ca nu te lua nimeni altfel. Clar ca doar din iubire se fac nuntile, nu? Cine se casatoreste altfel?

5. Invitatii au cantari care spun ca e o nunta speciala… nunta ta. Evident ca e asa. Doar ca, aceleasi cantari sunt cantate si la alte nunti… Doar nu compunem cantari pentru tine. Cine te crezi tu ca esti? Toate nuntile, sunt, asadar, speciale…

6. Invitatii pun refrene la cantari. E normal asa. Refrenul trebuie sa fie ceva care sa prinda. Fiindca, invitatul, ne invita si pe noi sa cantam, impreuna cu el, la refren. Si noi, buni ascultatori, cantam. Toate bune. Cantam ca ii iubim pe miri, ca suntem alaturi de ei, ca sunt cei mai buni prieteni, ca de-aia am venit la nunta lor, ca suntem din familie…

7. Invitatii au cantari care identifica in mod indubitabil audienta. Cine a venit la nunta voastra? La nunta voastra au venit cei din familie. Evident. Fratii, surorile, nepotii, moasele, bunicii, strabunicii (ca ei si asa nu prea au ce face cu pensia), neamurile din partea mamei, neamurile din partea tatalui. Daca parintii au divortat si sunt recasatoriti, neamurile si din partea lor… Prietenii, cercul de apropiati.

Dar daca eu ma duc la nunta cuiva ca ma bucur ca Dumnezeu a intemeiat o familie? Daca ma duc sa ma bucur in Duhul Sfant cand vad ca doi tineri se iubesc si au un deosebit respect pentru familia lasata de Dumnezeu? Daca merg ca strain la nunta cuiva? Pentru mine nu este niciun vers? Nici unul macar?

8. Invitatii atesta, prin cantarile lor, ca toti participantii vin la nunta pentru miri. Hai sa fim seriosi! Oare?! Nu din obligatie? Nu vin ca si ei au fost la nunta lor si trebuie sa aduca si ei bani si sa vina la numar? Nu sunt si care vin ca vine toata familia, unii de departe, nici nu-i cunosc pe miri, dar vin in concediu, ca oricum se opresc si la ceva obiective turistice pe drum, mai fac o baie, mai un mic la gratar… Sau ca-s din familie si nu pot sa nu lipseasca tocmai ei – sa creada restul ca ei n-au bani, sau ce? Nu vin ca sa fie ei cei mai numerosi la nunta copiilor dintre toti din biserica? Clar ca nu!…

9. Invitatii canta intre mesaje, anunturi, interventii de tot soiul. Ei au rolul special de a umple programul. Cand nu mai avem ceva in program, canta invitatii. Bravo lor.

10. Invitatii canta cantari cu versuri prea mari pentru realitatea care se petrece. In sensul ca vorbesc despre cat de speciala e nunta asta, cand ei au venit ca au fost invitati si ca din asta traiesc si ca vor fi platiti. Nu vreau sa-i pun pe toti in aceeasi oala, clar nu vreau, dar nici nu pot crede ca niste necunoscuti pot spune despre miri cuvinte de o intensitate atat de personala, ca si cum i-ar cunoaste de-o viata…

11. Invitatii nu uita sa-si faca reclama. Nu asta e scopul cu care au venit, dar, daca tot au venit…

12. Invitatii ne spun cum iubirea dintre „cei doi” (Doamne ajuta sa ramana asa numarul, in vremurile astea tulburi!) este exact iubirea lui Dumnezeu. Insusi Dumnezeu. Agape. Nu ca cei mai multi nu stiu nimic despre „agape”. Ma gandesc mai mult la seriozitatea si realitatea din toate astea… Pai, stati asa, fratilor, ca-s abia la inceput. Si, oricum, dragostea dintre „cei doi” e cam o tensiune hormonala, sa asteptam, sa inceapa casnicia, sa se schimbe accentul de pe indragosteala pe iubire, sa invete oameni ce-i aia iubirea si cum se traieste.

13. Numar cu ghinion, trecem peste. Vorbim de nunti aici.

14. Invitatii canta bine si tare. Testul ca invitatii au fost invitati autentici este volumul. Cat de tare pot sa cante invitatii, la masa, ca noi toti sa nu ne mai putem intelege om cu persoana? Impresia mea este ca invitatii nu stiu raspunsul la aceasta intrebare, dar ca-l cauta.

15. Invitatii vin cum sunt ei. Cum sa vina, doar nu cum sunt altii…? Unii dintre ei uita ca vin la Biserica si ca Bisericile nu sunt toate la fel. Daca ei prefera ca ea sa vina pe tocuri si sa fie mai inalta ca el, cine li se poate impotrivi?

Rauri de apa vie[1]

“Rezultatul predicarii evangheliei false atat de raspandite azi poate fi vazut in bisericile pline de crestini cu inima impartita, ale caror vieti sunt centrate inca pe egoism si pe principiile lumii.” (Rauri de apa vie, Fratele Yun, ed. Casa Cartii 2012, pag. 20)

“Isus tanjeste sa ne aiba pe toti la ospatul Sau de nunta, dar nu putem intra acolo daca perseveram intr-o existenta conforma cu principiile lumii.” (pag. 21)

“Trebuie sa acceptam Cuvantul Sau si sa traim dupa normele Lui, facand ca stilul nostru de viata si alegerile noastre sa se potriveasca poruncilor Imparatului. Asta inseamna pocainta.” (pag. 21)

“Pentru Esau, blidul cu ciorba de linte a reprezentat ceva ce ii putea implini nevoile imediate ale trupului. Biblia spune ca era ‘flamand’. Multi altii au cazut de la credinta si si-au distrus marturia pentru Domnul lasandu-se in voia necesitatilor firii or pamantesti prin necuratie sexuala, folosire gresita a banilor si o multime de alte pacate.”

“Prea multor crestini, chiar si predicatorilor, le-a lipsit acea frica sanatoasa de Dumnezeu si au dat prea mare atentie banilor, faimei si sexului. Drept rezultat, au pierdut viitorul stralucit pe care li l-a promis Dumnezeu. Inima mea a fost adeseori intristata cand am fost martor la devastarea pe care a produs-o pacatul in viata printilor, a sotilor, a copiilor si a altor madulare din Trupul lui Cristos.” (pag. 26)