La nunta. Vorbele, cuvintele

De la nunti nu poate sa lipseasca nici cuvantul, cuvantarile, discursurile, vorbele. Este bine cand se predica. Doar ca, de prea multe ori auzim predici de pe Internet, incercari de exercitiu lamentabile, simulari…

De la nuntile cu un sir aproape nesfarsit de cuvantari, multi pastori, fiecare cu 5 minute (20, in realitate), sa vada si invitatii cati pastori predica la nunta mea, la nuntile cu „unul si bun”, care vorbeste mai multe despre el, sotie si, daca e cazul, copii. Copiii lui, zic. E bine, totusi, sa vorbesti (si) din experienta.

La nunti trebuie sa se zica si glume. Glume proaste, cu soacre, din care rezulta ca gata, ii manca puscaria de familie pe noii miri. Glume de doi bani, printre cuvantari din Scriptura. Radem toti, fericiti, terni, prostiti. Fain la nunta? Fain.

Am fost la unele nunti unde predica a fost deosebit de frumoasa, duhovniceasca. Ziditor, deosebit, minunat. Din pacate, exceptional! Multi au inceput sa creada – gresit – ca, daca esti la nunta, trebuie sa fie o predica dinamica, presarata cu glume (macar de ar fi bune, ceva cu talc, sa ne mai si gandim la ceva cu mintile astea), nu poti sa predici sa planga „sala”. Toate fetele cu rimele pe ele, ce facem aici? Si, de mila fetelor, facem sa fie bine, nimeni sa nu planga. Mai ales mireasa sa nu planga, ca ea sta in fata si nu poate pleca de acolo (regula nescrisa, esentiala: mireasa si mirele stau in fata pana la sfarsit, daca se poate tinandu-se de mana si zambind unul la altul sa-i vedem toti ca ei sunt fericiti, i.e.: se prefac, exerseaza pentru sesiunea de poze de mai tarziu).

Ce sa faca mirii si noi, ceilalti, tinerii care asteapta fermecati o atare zi, cu sfaturi reci, cu glume pe care le aud si la alte nunti (nu zic unde, sa nu ne facem de ras)? Unde sa le puna? Banalizarea acestor evenimente, trivializarea lor, nu poate duce decat la o relativizare a insemnatatii pe care o etaleaza.

Multumesc pastorilor care, la nuntile unde am fost, au predicat Cuvantul lui Dumnezeu. Pe noi, ascultatorii, asta ne interesa, de fapt.

Sunt si unele expresii spefice nuntilor. Una dintre acestea este: „E cea mai importanta zi din viata lor”. Acelasi lucru l-au zis si cand s-au botezat. Peste ani, din lipsa de alte idei, cea mai importanta zi va fi la nasterea copilului (primul, apoi incepem sa ne dam seama). O serie intreaga de expresii se spun la nunti, mai ales cand nu prea avem ce spune, dar insistam sa spunem ceva si, evident, vrem sa fim noi cei care sa spunem (nu ne gandim la posibilitatea ca, daca tot nu prea avem ce zice, poate ar fi cineva care, totusi, ar avea ce zice). Sa zicem ce trebuie sau sa zica cine trebuie?

O alta expresie este legata de iubirea agape. Toti stiu, mai nou, despre aceasta iubire. Agape. Ar trebui sa fie o trezire spirituala fara precedent in istorie daca, cu adevarat, ar fi vorba de dragoste agape la toate nuntile la care se vorbeste despre aceasta in ce-i priveste pe miri. De fapt, ei abia daca stiu ce-i aia dragoste romantica, ceva eros… De fapt, rata divortului este mult mai mare decat in vremea in care bunica habar nu avea ea ce-i aia… „agape”… Se prezinta iubirea dintre miri de zici ca cei doi se casatoresc la 80 de ani, dupa o viata intreaga de intelegere a ce inseamna, de fapt, casnicia si iubirea ei specifica. In plus, nicio sansa pentru ceilalti, sarmanii. Doar cei care se casatoresc au acces la… iubirea agape. Si asa, iata-ne, toti teologi vorbitori cuvantatori invatati drept cuvantatori.

Nu se poate ca sora miresei sa nu zica si ea ceva. Si, probabil ca daca mireasa nu are sora, ar trebui inventata una, special pentru nunta. E aproape urata o nunta unde mireasa nu are sora. Asadar, o alta expresie foarte auzita la nunti este tocmai aceasta: „sora miresei”. Articulat. A cui sora? A miresei.

Ar mai fi ele multe de zis, dar va las cu nuntile si va doresc succes. Cel mai fain e la prima, apoi realizezi ca toate se cam repeta. Din lipsa de idei in contextul goanei dupa „originalitate”, cand noi ar trebui sa fim oameni simpli, smeriti, atenti la caracter si la insemnatatea REALA a acestui eveniment.

As vrea ca nuntile sa arate spre Cristos si Biserica, sa fie frumoase cu adevarat, sa nu caute senzationalul si vorbele prea mari, costisitoare, goale sau prea grele pentru situatie. Da, merita mirii o nunta frumoasa, dar sa nu uitam ca Cristos merita o imagine mult mai buna decat cea pe care i-o aducem noi cu nuntile noastre. Mai responsabili? Da, eu asa cred!

 

Anunțuri

Baptistii si vorbele lor „de duh”

(1)Problema majora a baptistilor pare sa fie… peticostalii. Uite, domle, ca la ei vin oameni la Biserica. Ii deranjeaza, nu ca s-ar gandi ca se „intorc” oameni la Dumnezeu, ci ca nu vin la ei la biserica… E vorba de ciuda, nu de dragoste de oameni si de dorinta ca si altii sa fie mantuiti.

(2)Numar mare, lucrare mai importanta. Daca suntem mai multi, inseamna ca e mai bine. Cine sa mai si aiba treaba cu logica. Ce-i aia? Ucenicii au fost chemati sa faca ucenici. Ei fac repetitii de cor si de fanfara, ca e o lucrare mai importanta. Si cum sa creasca Bisericile, ne strangem sa fim multi si ne incordam (tare)?

(3)Cativa vin sa „conduca” in inchinare Biserica. E vorba de cantare, dar sa lasam confuziile, tot ce fac e sa ne provoace dureri de cap, prea multa gandire… Sau, „intram in prezenta Domnului”, de parca suntem samani. Gata, pocnim din degete, bagam doua cantari cu ritm alert si apoi cateva lacrimogene si face atmosfera. O rugaciune si e gata, suntem in prezenta Domnului. Suna a ce a incercat Nebucadnetar… (de fapt, sunt niste termeni si tactici carismatice, dar ce mai conteaza, nu?)

(4)”Ma duc la bise, ca vine X”. De-asta am ajuns noi sa mergem la Biserica… Ca si cum ar fi o sala de spectacole si venim cand ne place de X. Ca, orice ar spune altii, nici X nu-i oricine… Crestere spirituala, apropiere de Dumnezeu, partasie frateasca dorita, slujire si „dezbracare” de sine? Ce-s alea? (a nu se intelege ultima intrebare in sensul ca se cauta un raspuns)

(5)”Ce bine o vorbit fratele”. Nicio schimbare in viata, dar, important e ca o vorbit bine… Nu tradeaza asta motivul pentru care am mers? Sa auzim oratori? Ce legatura o avea cu bunul Dumnezeu toata aceasta tarasenie, nu stiu…

(6)Mare suparare, mare, cand predicatorul vorbeste ceva „de tine”. Mare suparare. Dar, despre ce ai vrea sa vorbeasca, stimabile, despre non-omul si gastele de aur? Unde e dorinta de schimbare, dorinta de a veni la Biserica sa auzi ce mai spune, prin Duhul, Domnul, sa te schimbi, sa nu mai fii rau si artagos, plin de ura si gol de Dumnezeu? Dorinta aceea sfanta de a respinge ce-i „firesc” si a pune in loc ce-i din Dumnezeu? S-a dus pe „apa duminicii”. (ca noi nu suntem sambatari…)

(7)Zecile si sutele de expresii tip care-ti garanteaza apartenenta religioasa dar nu si autenticitatea, ca: „pragul casei tale”, „slava Tie”, „amin”, „pace frate” (sic!) si multe altele. La scoala zici: „Slava Domnului” cand iei nota mare? Zici ca te aude si te intelege aproapele sau ca chiar te bucuri de ce ai si consideri ca e doar de la Dumnezeu si vrei sa-L maresti prin laudele tale explicite?

Lasam sapte, conform traditiei.