>Simt tendinta ca atunci cand se strang invatatorii de grupe de copii, de exemplu, batranii sunt cei de vina ca: nu-i lasa pe copii in Biserica, sunt prea acri cu ei, ii mustra prea mult si nu-i inteleg. Da, e adevarat ca sunt unii asa, ca sunt unii care lucreaza impotriva lucrarii Domnului, chiar in Biserici. Dar, daca ne ocupam de copii, nu e drept sa-i lovim pe batrani.
Cei care lucreaza cu tinerii… au si ei probleme cu batranii. Nu toti, dar exista tendinta unora sa rada de cei batrani, sa-i puna intr-o zona de dat cu pietre. E adevarat ca batranii se misca mai greoi, sunt mai obositi, au mai mult timp si par ca sunt din alta lume, dar nu inseamna ca mai multa activitate e acolo unde e mai multa viata.
Trebuie sa fim intelepti. Trebuie sa intelegem critica fata de anumite obiceiuri, fata de anumite traditii omenesti, fata de anumite atitudini pe care le gasesc unii la generatia batrana. Dar, in acelasti timp, sa stim sa ocolim groapa vorbirii de rau, care are o forta comparabila cu a gaurilor negre uneori, nelasand parca nici macar lumina sa scape.
Articolul de fata este o chemare la o atitudine corecta si dreapta fata de batranii nostri.
In primul rand, sa ne gandim la aceste aspecte generale:
1. Si noi vom ajunge intr-o buna zi, dar numai prin harul Domnului, la batranete. Ce va fi de noi atunci? Cum am vrea sa se vorbeasca de noi? Cum am vrea sa fim? Cu ce am vrea sa ne putem lauda inaintea lui Dumnezeu la o asemenea varsta? Am vrea sa fim luati in deradere, sa fim marginalizati, stiind ca toata viata am lucrat pentru Dumnezeu si am slujit cu sacrificii mari? O, poate se va intampla asa, dar sa nu fie aceasta o consecinta a unei atitudini gresite din partea noastra fata de batranii de acum!
2. Locul batranilor in relatia dintre generatii este unul elevat in Scripturi. Atat in VT, cat si in NT, batranii au avut intotdeauna un loc aparte. Respectul fata de generatia in varsta era esential in comunitatile de evrei: „Sa te ridici inaintea perilor albi” (era o porunca data prin Moise). Bisericile locale au fost gandite sa functioneze in jurul unor batrani ai Bisericii, generatiile in varsta fiind chemate la partriarhat (noi insine trebuie sa ajungem parinti, bunici, strabunici, stra-stra-bunici spirituali).
Un roman spunea recent ca „Tineretea este o boala care trece”. Cu siguranta ca tineretea nu este o boala, dar este tot mai evident pe masura ce inaintam in viata ca batranetea e o „floare ‘nalt”, „e cea din urma facultate… in ea inventi nu cum se-aduna, ci cum se lasa-n urma… toate” (din poezia lui Costache Ioanid). Este esential sa ne cinstim parintii, mai ales in batranetele lor. Eu nu cred ca vom ajunge varsta lor, daca ne batem joc de ea. Dumnezeu sa aiba mila de noi, de fiecare (stim prea bine ce atitudine am avut fata de parintii nostri in vremea cand era a-toate-cunoscatori).
3. Unitatea prin maturizare. Chemarea noastra in viata este sa ne asemanam Tatalui nostru ceresc. Asemanarea aceasta nu se face peste noapte. Batranetea, perii albi, ar trebui sa fie zilele fericitelor noastre impliniri spirituale. „Cinsteste pe fratii cu parul carunt”… Noi nu am fost niciodata chemati sa facem razboi intre generatii. Nu am fost invatati de Scripturi sa facem misto de incapacitatea batranilor de a fi la nivelul nostru de tineri. Daca avem harul nemeritat sa putem alerga pe picioare, spunem bancuri cu invalizi? Daca suntem tineri batjocorim pe batrani? Nu, nu. Dimpotriva, in dragoste si respect, noi trebuie sa-i iubim pe batrani, sa-i ajutam si sa invatam de la ei. Sa nu uitam ca tineretea nu are cu ea si intelepciunea. E adevarat ca parul alb nu inseamna nici el dovada intelepciunii, dar ar trebui sa o sugereze.
In al doilea rand, as vrea sa ne gandim la cateva aspecte practice cu privire la batrani, la batranii nostri. Exista departament de copii, de tineri, de femei, de orice, dar nu de batrani. Si este asa de usor sa loveasca toti in batrani. Cred ca imaginea de batran trebuie rascumparata. Generatia noastra nu are dreptul sa-i marginalizeze pe batrani. Asa cum sunt ei, sunt o pilda pentru noi si avem de invatat de la ei. In acelasi timp, daca cineva se crede mai bun ca un batran, atunci sa stie ca la batranetea sa (daca va ajunge pana acolo) ne vom astepta de la el sa fie cu atat mai bun, cu mult mai bun decat acum (dar, oare, va fi asa?).
1. Batranii au fost si ei copii si tineri
S-au jucat si ei, au facut boacane, au fost indragostiti si buimaci, au fost pusi fata in fata cu alegeri importante in vremuri grele. Iata-i in Biserica, iata-i cantand asa cum pot ei, iata-i iubindu-L pe Dumnezeu, iata-i cautand sa se indrepte spiritual si mai mult, ei, cei garbovi, iata-i alergand spre cer, ei cei tintuiti la pat. Tot ce am facut noi au facut si ei. Dar, noi nu am facut ceea ceea ce au facut ei… inca. Si nici nu stim daca vom avea ocazia sa facem ceva la batranete. Nu stim daca vom avea harul sa fim batrani. Noi nu avem dreptul sa radem de ei, sa-i injosim in vrem fel, sa lasam gandul nostru sa creada ca suntem mai buni, mai plini de viata, mai aproape de original. S-ar putea sa fie chiar pe dos.
Batranii au fost copii si tineri. Copiii si tinerii nu au fost batrani.
2. Batranii sunt… batrani
Ei au alt timp. Ei au timp. Noi avem impresia ca vorbesc prea mult, ca ne plictisim… Ei au impresia ca stam prea putin cele 2-3 ore in vizita, ca vorbim prea putin. In lumea lor timpul zboara mai repede, dar numai pentru ca sta in loc. Se apropie moartea, dar si vesnicia. Nu mai e mult de trait, dar e tot mai aproape viata eterna. Ciudat, nu-i asa? Oare noi vom avea harul sa fim batrani?
Am auzit apologeti ai generatiei tinere, care se leaga de batrani acuzandu-i de mersul rar, lent si anevoios. Pentru unii e mai bine sa faca un copil galagie in Biserica decat sa sforaie un batran, cand, de fapt, dragostea si ingaduinta noastra ar trebui sa nu fie discriminatorii. E adevarat ca batranii nu sunt perfect, dar cu atat mai putin alte categorii de varsta. Faptul ca nu poti bate recordul mondial de viteza la varsta a treia nu inseamna ca esti rebut. Batranii, dupa ce au fost storsi de viata de sistemele omenesti de organizare statala, ajung sa fie loviti, scuipati si injurati de niste tineri? Este ceva mai injositor si mai generator de scarba decat asa ceva?
Haideti sa-i lasam pe batrani sa fie batrani. Daca vom avea ocazia, sa fim si noi niste batrani vrednici, dar pana atunci avem a ne trai viata fara sa-i jignim pe altii.
3. Batranii sunt un oximoron al realitatii
Ei au si trupul cel mai aproape de moarte si duhul cel mai vioi. Ei au ridurile care ne arata spre ce se indreapta lumea aceasta, care ne tin treji printre oameni, sa nu ne imbatam cu apa rece ca aici este totul, timp in care ne demonstreaza iubirea de Dumnezeu si eternitate, in licarirea ochilor lor plini de speranta intalnirii cu Creatorul si Mantuitorul.
Ei sunt si pamant obosit si duh plin de viata. Stau sa cada in groapa, la limita intrarii in viata vesnica. Pamantul de pe ei da semne ca s-a luptat destul cu gravitatia, iar gandul inimii lor e tot mai atras de speranta revederii cu Iubirea care le-a strapuns… inima lor impietrita (e o cantare mai veche). Ei sunt pamant si cer, gol si plin, moarte si viata. Cu cat ridul e mai adanc si parul si-a uitat culoarea, cu atat sufletul mai inalt si mai liber.
4. Batranii au o lupta de dus
Lupta lor e grea. Ei trebuie sa dea drumul celor pamantesti. Imi amintesc cu tristete de un barbat batran, pe patul de moarte. L-am vizitat cu ceva timp in urma (ani), impreuna cu un misionar. Biserica din satul unde locuia era in casa copiilor sai, loc unde statea si el. Cand l-am intrebat cu privire la ceea ce lasa in urma, ne-a aratat pe geam pamanturile lui… Speram sa ne fi vorbit despre roadele umblarii cu Dumnezeu. Era trist ca nu le mai poate lucra, era trist ca le lasa unor necunoscuti. Dimpotriva, batranii trebuie sa lupte sa invete sa lase totul in urma – „nu credeam sa-nvat a muri vreodata”.
Ei mai trebuie sa se ingrijeasca de generatia urmatoare, sa le lase o mostenire. Nu doar pamanteasca, ci mai ales o pilda cereasca. Avem si astazi atatea si atatea exemple de batrani sfinti, care si-au trait in culori vii ultimele zile alb-negru. Slavit sa fie Domnul pentru oamenii Sai, care au trait si au umblat cu El… pana nu s-au mai vazut… caci Dumnezeu i-a luat cu El, „sa umble si in cer cu Dumnezeu”.
Ei sunt singuri, dar siguri. Sunt ajutati, dar parasiti. Sunt vorbiti de bine, dar nu vorbeste mai nimeni cu ei. Sunt storsi de puteri, dar inca fara rasplata. Ei se lupta cu multe, cu foarte multe. Noi nu-i intelegem, de aceea este atat de sarac acest articol (bine… si din cauza talentului meu limitat 🙂 )
O scurta concluzie
Dragi prieteni, sa nu facem si departamentul de batrani. Haideti sa ne iubim inaintasii, sa-i pretuim si sa-i respectam. Haideti sa-i ajutam, sa-i cautam, sa-i lasam sa vorbeasca putin pentru ei si mult pentru noi. Sa le ingaduim sa cante mai agale si sa se exprime mai greoi.
– „Domnule, aveti parul alb…”
– „Draga tinere, parul meu nu-si mai doreste culoarea aici, de cand a aflat de promisiunea infierii acestui trup”
Ascultarea Credintei 