Ridicati-va, oamenii lui Dumnezeu

Afara este frig. Pe campul de lupta, soldatii au facut pace. O pace falsa. Cetatile imparatiei, aflate sub asediu s-au lasat inselate. Dusmanul a reusit sa le convinga, rand pe rand sa-si deschida portile, renuntand si el la arme.

Unele cetati inca mai rezista, dar multi din lautru, vazand ce bine traiesc cei din celelalte cetati, sunt gata sa deschida portile. Doar cativa batrani ingusti mai reusesc inca sa tina portile inchise.

Cetatile de pe munte sunt parasite. Acum cetatile acelea vechi, de pe munte, care luminau, s-au mutat jos, in oras. Sa fie mai relevante.

Prin iarba prafuita de pe campii, mai saresti ici colo sabii ale adevarului prafuite si ingropate aproape de tot in pamant. Cand noii soldati vin din armata, cu sabia gata lustruita, sunt intampinati de comandanti prefacuti, cu zambetul pe buze, care ii invata sa-si puna sabia in teaca… pentru pace.

In tot acest timp, dusmanii au intrat prin case, fac partide, fac ravagii. Reusesc sa-i atraga si sa-i convinga pe oamenii din cetate ca totul este altfel de cum stiau ei, dar nu cand sunt toti de fata, ci, separat, ca sa nu fie protejati cei slabi, cum era atunci cand razboiul era pe fata.

In cimitir sunt duse zilnic trupurile celor care mor… de plictiseala. Acolo e o parte mai veche, cu morminte in care e infipta cate o sabie, care straluceste in soare. Mormintele mai noi sunt impodobite cu flori, poze, ornamente, sunt mai bine ingrijite si mai frumos amenajate.

Dar in unele cetati poporul inca e unit de razboi. Ai zice ca razboiul separa, dar de data aceasta uneste. Ei inca lupta. Unele cetati se confrunta cu razboi civil. Multi vor sa fie pace cu lumea de afara. In unele cetati, insa, toti vor sa continue lupta. Tineri plini de putere si batrani plini de intelepciune, umar la umar, darama ziduri, trec baricade, lupta eroic, castiga victorii pretioase, se ridica atunci cand sunt loviti, se ajuta. Cei care-i asteapta acasa cu sufletul la gura, se antreneaza, se pregatesc… sa ia locul fratilor lor.

Una dintre aceste cetati este mai spre nord. Acolo e mai frig. Tocmai acum, un soldat este adus pe brate. E grav ranit, a fost intr-o batalie unde a salvat viata unor copii din cetatea lui, eliberandu-i din lanturile perfide ale pacatului. In cetate, intr-un colt, un tanar sta langa zid. El nu se grabeste spre poarta, vede de acolo si asteapta. Lacrimi ii curg pe obraz, nu se grabeste, sta tot mai drept, mana e pe sabie, ochii lui negri sunt atenti. Batranul soldat nu are nici un insemn pe uniforma. Totusi, toata cetatea se aduna. Curand se afla – este batranul cetatii, mai marele lor. Un copil alearga la el, plangand. Batranul se ridica incet. Isi scoate sabia si o pune in teaca goala a copilului. Acum e mai grea.

Cu ultimele puteri, ii sopteste ceva baiatului la ureche. Baiatul isi sterge lacrimile. E prea mic pentru asa ceva. Dar suporta. Se ridica si pune mana pe sabie, fara sa o scoata din teaca, e prea grea acum. Batranul il priveste pe tanarul de langa perete si, in taina, ii face un semn legat de copilul caruia i-a dat sabia lui. Apoi, se intinde si pleaca… pleaca in lumea fara razboaie…

Unii plang acum, altii sunt ingrijorati. O veste vine la porti – vrajmasul e aproape. Toti isi iau armele – nu e timp de inmormantare. Razboiul trebuie dus, vrajmasul e aproape, cetatea si cei dragi sunt in pericol.

Toti se uita spre tanarul de langa zid. Acesta isi rasuceste privirea ferma, scoate sabia si striga: „Ridicati-va, oamenii lui Dumnezeu!” Toti se ridica. Tanarul copil, cel caruia batranul i-a lasat sabia, e trimis acasa, desi se impotriveste. Simte deja in el chemarea si incredintarea batranului erou. Din doua sarituri, tanarul conducator se inalta pe zid, in vant, cu sabia inca scoasa. Ea ramane asa pana la sfarsitul bataliei. Deja zareste ostile dusmane. Porunceste sa nu se deschida portile cu nici un chip: „Batranul a murit. Acum, oameni ai cetatii, vom lupta la fel, vom muri la fel, vom trai la fel. Nu avem ce schimba, e razboi!”

IN ACEST TIMP, IN ALTE CETATI E PACE. ACOLO NU EXISTA ASTFEL DE TRAGEDII. ACOLO LUMEA A FACUT PACE CU BISERICA SI INVERS. TOTUSI, E RAZBOI, LUMEA IL CASTIGA… UNII AU PIERDUT, UNII S-AU DAT BATUTI. DAR, LA MIJLOC SUNT MULTE CETATI CARE NU STIU CE SA FACA. ARMELE SUNT JOS. SABIILE SUNT IN PRAF. UN RASUNET SE AUDE IN ZARE. E VOCEA CELUI CARE ERA BAIAT, CAND MURI BATRANUL:”Ridicati-va, oamenii lui Dumnezeu!”

Ai decis? Vei lupta?

Publicat în Fără categorie

Ridicati-va, oamenii lui Dumnezeu

Afara este frig. Pe campul de lupta, soldatii au facut pace. O pace falsa. Cetatile imparatiei, aflate sub asediu s-au lasat inselate. Dusmanul a reusit sa le convinga, rand pe rand sa-si deschida portile, renuntand si el la arme.

Unele cetati inca mai rezista, dar multi din lautru, vazand ce bine traiesc cei din celelalte cetati, sunt gata sa deschida portile. Doar cativa batrani ingusti mai reusesc inca sa tina portile inchise.

Cetatile de pe munte sunt parasite. Acum cetatile acelea vechi, de pe munte, care luminau, s-au mutat jos, in oras. Sa fie mai relevante.

Prin iarba prafuita de pe campii, mai saresti ici colo sabii ale adevarului prafuite si ingropate aproape de tot in pamant. Cand noii soldati vin din armata, cu sabia gata lustruita, sunt intampinati de comandanti prefacuti, cu zambetul pe buze, care ii invata sa-si puna sabia in teaca… pentru pace.

In tot acest timp, dusmanii au intrat prin case, fac partide, fac ravagii. Reusesc sa-i atraga si sa-i convinga pe oamenii din cetate ca totul este altfel de cum stiau ei, dar nu cand sunt toti de fata, ci, separat, ca sa nu fie protejati cei slabi, cum era atunci cand razboiul era pe fata.

In cimitir sunt duse zilnic trupurile celor care mor… de plictiseala. Acolo e o parte mai veche, cu morminte in care e infipta cate o sabie, care straluceste in soare. Mormintele mai noi sunt impodobite cu flori, poze, ornamente, sunt mai bine ingrijite si mai frumos amenajate.

Dar in unele cetati poporul inca e unit de razboi. Ai zice ca razboiul separa, dar de data aceasta uneste. Ei inca lupta. Unele cetati se confrunta cu razboi civil. Multi vor sa fie pace cu lumea de afara. In unele cetati, insa, toti vor sa continue lupta. Tineri plini de putere si batrani plini de intelepciune, umar la umar, darama ziduri, trec baricade, lupta eroic, castiga victorii pretioase, se ridica atunci cand sunt loviti, se ajuta. Cei care-i asteapta acasa cu sufletul la gura, se antreneaza, se pregatesc… sa ia locul fratilor lor.

Una dintre aceste cetati este mai spre nord. Acolo e mai frig. Tocmai acum, un soldat este adus pe brate. E grav ranit, a fost intr-o batalie unde a salvat viata unor copii din cetatea lui, eliberandu-i din lanturile perfide ale pacatului. In cetate, intr-un colt, un tanar sta langa zid. El nu se grabeste spre poarta, vede de acolo si asteapta. Lacrimi ii curg pe obraz, nu se grabeste, sta tot mai drept, mana e pe sabie, ochii lui negri sunt atenti. Batranul soldat nu are nici un insemn pe uniforma. Totusi, toata cetatea se aduna. Curand se afla – este batranul cetatii, mai marele lor. Un copil alearga la el, plangand. Batranul se ridica incet. Isi scoate sabia si o pune in teaca goala a copilului. Acum e mai grea.

Cu ultimele puteri, ii sopteste ceva baiatului la ureche. Baiatul isi sterge lacrimile. E prea mic pentru asa ceva. Dar suporta. Se ridica si pune mana pe sabie, fara sa o scoata din teaca, e prea grea acum. Batranul il priveste pe tanarul de langa perete si, in taina, ii face un semn legat de copilul caruia i-a dat sabia lui. Apoi, se intinde si pleaca… pleaca in lumea fara razboaie…

Unii plang acum, altii sunt ingrijorati. O veste vine la porti – vrajmasul e aproape. Toti isi iau armele – nu e timp de inmormantare. Razboiul trebuie dus, vrajmasul e aproape, cetatea si cei dragi sunt in pericol.

Toti se uita spre tanarul de langa zid. Acesta isi rasuceste privirea ferma, scoate sabia si striga: „Ridicati-va, oamenii lui Dumnezeu!” Toti se ridica. Tanarul copil, cel caruia batranul i-a lasat sabia, e trimis acasa, desi se impotriveste. Simte deja in el chemarea si incredintarea batranului erou. Din doua sarituri, tanarul conducator se inalta pe zid, in vant, cu sabia inca scoasa. Ea ramane asa pana la sfarsitul bataliei. Deja zareste ostile dusmane. Porunceste sa nu se deschida portile cu nici un chip: „Batranul a murit. Acum, oameni ai cetatii, vom lupta la fel, vom muri la fel, vom trai la fel. Nu avem ce schimba, e razboi!”

IN ACEST TIMP, IN ALTE CETATI E PACE. ACOLO NU EXISTA ASTFEL DE TRAGEDII. ACOLO LUMEA A FACUT PACE CU BISERICA SI INVERS. TOTUSI, E RAZBOI, LUMEA IL CASTIGA… UNII AU PIERDUT, UNII S-AU DAT BATUTI. DAR, LA MIJLOC SUNT MULTE CETATI CARE NU STIU CE SA FACA. ARMELE SUNT JOS. SABIILE SUNT IN PRAF. UN RASUNET SE AUDE IN ZARE. E VOCEA CELUI CARE ERA BAIAT, CAND MURI BATRANUL:”Ridicati-va, oamenii lui Dumnezeu!”

Ai decis? Vei lupta?

Despre unitate

Mesajul fratelui Toma Magda, prezent la intalnirea baptistilor din Romania la Conferinta ce tocmai a avut loc la Bucuresti, a fost despre unitate, spune un blogher prezent acolo. Tot el continua: „Exista si o unitate rea spunea dansul: ‘Fratii lui Iosif, sau unit ca sa il vanda. Acest tip de unitate nu este buna. Mesajul apostolului Pavel a fost puternic si radical: Nu vreau sa stiu intre voi nimic decat pe Hristos rastignit! Atat. Noi ca sa ne unim, trebuie sa semnam conventii, crezuri etc. Pavel ne-a spus sa zidim unitatea noastra pe temelia lui Hristos cel rastignit, si aceasta temelie este suficienta si deplina pentru unitatea noastra.'”

Unitatea este o problema reala, contemporana in bisericile baptiste si nu am redat citatul de mai sus intamplator. Problema aceasta se datoreaza faptului ca ani la randul bisericile nu au vegheat, in ansamblu (unele nu se incadreaza aici), la Adunare si au intrat tot felul de tendinte care au inceput sa-si faca chiar cuib in mijlocul invataturilor pe care credinciosii le primesc. Nu este vorba aici doar de cativa oameni. Nu se poate unitate reala daca exista directii diferite in aceeasi biserica.

Daca este vorba doar de niste pareri relative, in cazul fiecarei parti care se formeaza intr-o adunare si, daca unitatea nu se intampla, inseamna simplu ca este vorba aici de mandrie, personalitate si egoism… In cazul acesta unitatea nu se realizeaza din cauze firesti, pamantesti si toate partile sunt la fel de vinovate (sau partile care traiesc astfel si au capacitatea sa provoace lipsa de unitate).

Daca este vorba despre diferente de natura a doctrinei crestine, atunci problemele se complica. Lipsa de unitate aici se datoreaza mult lipsei de cunoastere a lui Dumnezeu, a Cuvantului lui Dumnezeu.

Este evident ca poate exista si o unitate rea, sau gresita, sau cu un scop rau. Istoria crestinismului ne arata ca au existat situatii in care s-a realizat o unitate pentru rau, pe care Dumnezeu nu o cerea. Vezi inchizitia etc.

Unitatea reala este si vine din prezenta in Cristos si din prezenta, in acelasi timp, a lui Cristos in noi, in mod real, individual si vizibil in traire. Daca suntem intr-o relatie buna cu El este imposibil sa nu fim uniti, decat daca prefacem acea relatie.

Sunt multe chestiuni legate de unitate. Este important sa intelegem ca cine provoaca o dezbinare, nu poate sa cheme la unitate, fiindca aceasta ar fi eventual in dezbinare. Unitate reala este acolo unde este frangere, nu mandrie. Este acolo unde este slujire, jertfire si moarte nu lidership si lauda. Unitatea reala este acolo unde Dumnezeu misca lucrurile nu omul, capacitatile omului si metodele acestuia. Cand Dumnezeu lucreaza unitate, intr-o biserica, chiar daca toti pastorii si presbiterii ar pleca dintr-o data intr-o tara straina, fratii ar ramane uniti (unitatea Domnului nu e circumstantiala si umano-dependenta).

Unitatea reala nu se face in jurul unor oameni care au o viziune, ci in jurul celor care pazesc, pastreaza viziunea lui Dumnezeu explicitata in Scripturi. A pazi si nu a inova – iata mesajul Bibliei, simplu, concret si direct. Ioan, Pavel, Petru, Iuda… toti transmit acelasi mesaj in legatura cu aceasta. Aceasta nu inseamna a purta haine din secolul I si nici a citi din Scripturile evreiesti si grecesti doar, desi nici acestea nu ar putea fi numite gresite. Intr-o lume relativa, a rade de imbracaminte sau purtare din alte vremi inseamna a rade de sine, in mod public.

NU poti fi una cu cei care nu isi doresc din toata inima sa traiasca poruncile lui Dumnezeu, cu cei care nu-L iubesc (deci) pe Dumnezeu. Fiindca Scriptura ne spune in ce sta dragostea si cei care o cunosc stiu aceasta. Poti sa stai cu ei, poti te rogi cu ei, poti sa discuti cu ei, chiar zilnic. Dar partasie reala nu este fiindca in inimi sunt doruri diferite.

Cei care simt dorul Domnului Isus, pentru care El s-a rugat (cine citeste sa inteleaga) cu privire la ucenicii Sai din toate timpurile, se jertfesc mai bine pe ei, decat sa distruga unitatea. Cei carora le pasa de ideile lor, pescuite la diverse conferinte sau medii influentate de tendintele contemporane, vor sacrifica unitatea de dragul unei viziuni fabricate.

Exista o singura despartire a credinciosilor care sa fie de la Dumnezeu – prigoana (vezi Faptele Apostolilor). In rest, credinciosii trebuie sa fie una, dupa cum Tatal si Domnul Isus sunt una. Este ceva natural, dupa cum si cresterea unei plante este ceva natural. Dar, pentru ca o planta sa creasca, ea trebuie udata, ea depune efort de a prelucra materia prima din pamant si de a transforma energia solara prin fotosinteza, spre folosul partilor ei. Unitatea este naturala, dar presupune efort.

Unitate inseamna ca am fost mantuit, iar de acum ma intereseaza si de altii. Cei care nu iubesc unitatea se gandesc tot la ei, cum sa le fie lor mai bine. Unitatea poate insemna suferinta si rabdare intinsa la maxim. Priviti la Domnul Isus si la Iuda, unul dintre cei doisprezece.

Exista si o lege a unitatii – cine provoaca unitate, va fi unit; cine dezbina va fi dezbinat. Aceasta lege poate fi anulata doar de harul lui Dumnezeu, in a doua ei parte.

„Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru ca sunt ai Tai: – tot ce este al Meu, este al Tau, si ce este al Tau, este al Meu, – si Eu sunt proslavit in ei. Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume, si Eu vin la Tine. Sfinte Tata, pazeste, in Numele Tau, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si noi. Cand eram cu ei in lume, ii pazeam Eu in Numele Tau. Eu am pazit pe aceia, pe care Mi i-ai dat; si nici unul din ei n-a pierit, afara de fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine; si spun aceste lucruri, pe cand sunt inca in lume, pentru ca sa aiba in ei bucuria Mea deplina. Le-am dat Cuvantul Tau; si lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau. Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine in lume, asa i-am trimis si Eu pe ei in lume. Si Eu insumi Ma sfintesc pentru ei, ca si ei sa fie sfintiti prin adevar. Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor. Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una, cum si noi suntem una, – Eu in ei, si Tu in Mine; – pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis, si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii. Neprihanitule Tata, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, si acestia au cunoscut ca Tu M-ai trimis. Eu le-am facut cunoscut Numele Tau, si li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, sa fie in ei, si Eu sa fiu in ei.”

Publicat în Fără categorie

Despre unitate

Mesajul fratelui Toma Magda, prezent la intalnirea baptistilor din Romania la Conferinta ce tocmai a avut loc la Bucuresti, a fost despre unitate, spune un blogher prezent acolo. Tot el continua: „Exista si o unitate rea spunea dansul: ‘Fratii lui Iosif, sau unit ca sa il vanda. Acest tip de unitate nu este buna. Mesajul apostolului Pavel a fost puternic si radical: Nu vreau sa stiu intre voi nimic decat pe Hristos rastignit! Atat. Noi ca sa ne unim, trebuie sa semnam conventii, crezuri etc. Pavel ne-a spus sa zidim unitatea noastra pe temelia lui Hristos cel rastignit, si aceasta temelie este suficienta si deplina pentru unitatea noastra.'”

Unitatea este o problema reala, contemporana in bisericile baptiste si nu am redat citatul de mai sus intamplator. Problema aceasta se datoreaza faptului ca ani la randul bisericile nu au vegheat, in ansamblu (unele nu se incadreaza aici), la Adunare si au intrat tot felul de tendinte care au inceput sa-si faca chiar cuib in mijlocul invataturilor pe care credinciosii le primesc. Nu este vorba aici doar de cativa oameni. Nu se poate unitate reala daca exista directii diferite in aceeasi biserica.

Daca este vorba doar de niste pareri relative, in cazul fiecarei parti care se formeaza intr-o adunare si, daca unitatea nu se intampla, inseamna simplu ca este vorba aici de mandrie, personalitate si egoism… In cazul acesta unitatea nu se realizeaza din cauze firesti, pamantesti si toate partile sunt la fel de vinovate (sau partile care traiesc astfel si au capacitatea sa provoace lipsa de unitate).

Daca este vorba despre diferente de natura a doctrinei crestine, atunci problemele se complica. Lipsa de unitate aici se datoreaza mult lipsei de cunoastere a lui Dumnezeu, a Cuvantului lui Dumnezeu.

Este evident ca poate exista si o unitate rea, sau gresita, sau cu un scop rau. Istoria crestinismului ne arata ca au existat situatii in care s-a realizat o unitate pentru rau, pe care Dumnezeu nu o cerea. Vezi inchizitia etc.

Unitatea reala este si vine din prezenta in Cristos si din prezenta, in acelasi timp, a lui Cristos in noi, in mod real, individual si vizibil in traire. Daca suntem intr-o relatie buna cu El este imposibil sa nu fim uniti, decat daca prefacem acea relatie.

Sunt multe chestiuni legate de unitate. Este important sa intelegem ca cine provoaca o dezbinare, nu poate sa cheme la unitate, fiindca aceasta ar fi eventual in dezbinare. Unitate reala este acolo unde este frangere, nu mandrie. Este acolo unde este slujire, jertfire si moarte nu lidership si lauda. Unitatea reala este acolo unde Dumnezeu misca lucrurile nu omul, capacitatile omului si metodele acestuia. Cand Dumnezeu lucreaza unitate, intr-o biserica, chiar daca toti pastorii si presbiterii ar pleca dintr-o data intr-o tara straina, fratii ar ramane uniti (unitatea Domnului nu e circumstantiala si umano-dependenta).

Unitatea reala nu se face in jurul unor oameni care au o viziune, ci in jurul celor care pazesc, pastreaza viziunea lui Dumnezeu explicitata in Scripturi. A pazi si nu a inova – iata mesajul Bibliei, simplu, concret si direct. Ioan, Pavel, Petru, Iuda… toti transmit acelasi mesaj in legatura cu aceasta. Aceasta nu inseamna a purta haine din secolul I si nici a citi din Scripturile evreiesti si grecesti doar, desi nici acestea nu ar putea fi numite gresite. Intr-o lume relativa, a rade de imbracaminte sau purtare din alte vremi inseamna a rade de sine, in mod public.

NU poti fi una cu cei care nu isi doresc din toata inima sa traiasca poruncile lui Dumnezeu, cu cei care nu-L iubesc (deci) pe Dumnezeu. Fiindca Scriptura ne spune in ce sta dragostea si cei care o cunosc stiu aceasta. Poti sa stai cu ei, poti te rogi cu ei, poti sa discuti cu ei, chiar zilnic. Dar partasie reala nu este fiindca in inimi sunt doruri diferite.

Cei care simt dorul Domnului Isus, pentru care El s-a rugat (cine citeste sa inteleaga) cu privire la ucenicii Sai din toate timpurile, se jertfesc mai bine pe ei, decat sa distruga unitatea. Cei carora le pasa de ideile lor, pescuite la diverse conferinte sau medii influentate de tendintele contemporane, vor sacrifica unitatea de dragul unei viziuni fabricate.

Exista o singura despartire a credinciosilor care sa fie de la Dumnezeu – prigoana (vezi Faptele Apostolilor). In rest, credinciosii trebuie sa fie una, dupa cum Tatal si Domnul Isus sunt una. Este ceva natural, dupa cum si cresterea unei plante este ceva natural. Dar, pentru ca o planta sa creasca, ea trebuie udata, ea depune efort de a prelucra materia prima din pamant si de a transforma energia solara prin fotosinteza, spre folosul partilor ei. Unitatea este naturala, dar presupune efort.

Unitate inseamna ca am fost mantuit, iar de acum ma intereseaza si de altii. Cei care nu iubesc unitatea se gandesc tot la ei, cum sa le fie lor mai bine. Unitatea poate insemna suferinta si rabdare intinsa la maxim. Priviti la Domnul Isus si la Iuda, unul dintre cei doisprezece.

Exista si o lege a unitatii – cine provoaca unitate, va fi unit; cine dezbina va fi dezbinat. Aceasta lege poate fi anulata doar de harul lui Dumnezeu, in a doua ei parte.

„Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru ca sunt ai Tai: – tot ce este al Meu, este al Tau, si ce este al Tau, este al Meu, – si Eu sunt proslavit in ei. Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume, si Eu vin la Tine. Sfinte Tata, pazeste, in Numele Tau, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si noi. Cand eram cu ei in lume, ii pazeam Eu in Numele Tau. Eu am pazit pe aceia, pe care Mi i-ai dat; si nici unul din ei n-a pierit, afara de fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine; si spun aceste lucruri, pe cand sunt inca in lume, pentru ca sa aiba in ei bucuria Mea deplina. Le-am dat Cuvantul Tau; si lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume, dupa cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau. Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinteste-i prin adevarul Tau: Cuvantul Tau este adevarul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine in lume, asa i-am trimis si Eu pe ei in lume. Si Eu insumi Ma sfintesc pentru ei, ca si ei sa fie sfintiti prin adevar. Si ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor. Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una, cum si noi suntem una, – Eu in ei, si Tu in Mine; – pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una, ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis, si ca i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii. Neprihanitule Tata, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, si acestia au cunoscut ca Tu M-ai trimis. Eu le-am facut cunoscut Numele Tau, si li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, sa fie in ei, si Eu sa fiu in ei.”

Puterea lui Dumnezeu

„Faceti drum Celui ce inainteaza prin campii. Domnul este Numele Lui: bucurati-va inaintea Lui! El este Tatal orfanilor, aparatorul vaduvelor, El, Dumnezeu, care locuieste in locasul Lui cel sfant. Dumnezeu da o familie celor parasiti, El izbaveste pe prinsii de razboi si-i face fericiti; numai cei razvratiti locuiesc in locuri uscate.” (din Ps. 68)

Dumnezeu locuieste in locasul Lui cel sfant. Inca de pe vremea cand Domnul era in mijlocul nostru prin Domnul Isus, El ne indrepta privirile spre ceva de dincolo de lumea aceasta – „stricati Templul acesta si, in trei zile, il voi face la loc”… Era vorba despre Templul trupului Sau. Prin lucrarea Sa mareata, dincolo de capacitatile de intelegere ale omului, Dumnezeu face o lucrare unica in istoria istoriilor veacurilor. El Isi zideste Templul, acolo unde locuieste El, departe de orice inovatie omeneasca sau lucrare a omului.

Cand tu intri in Adunarea lui Dumnezeu, in Biserica, primesti o familie, izbavire, fericire. Este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. Omul nu face aceasta tainica lucrare de zidire a Bisericii. Aceasta este „lucrarea Lui” (vezi Efeseni 2). Numai ca unii sunt razvratiti. Ei prefera sa locuiasca mai degraba in locuri uscate si pustii. Probabil ca unii sunt atrasi de partea lor, dar Domnul promite – „El izbaveste pe prinsii de razboi”.

Citind Psalmul acesta am gasit un lucru minunat. „Te-ai suit pe inaltime, ai luat prinsi de razboi, ai luat in dar oameni; cei razvratiti vor locui si ei langa Domnul Dumnezeu”. Da, chiar si cei razvratiti vor locui langa Domnul Dumnezeu. El ii va atrage la Sine cu puterea pe care o are, de a-Si supune toate lucrurile. Este aici puterea lui Dumnezeu.

Da, sunt si oameni razvratiti printre credinciosi. Diverse motivatii, diverse ganduri si pareri. Desi Domnul Isus s-a rugat pentru unitatea urmasilor Sai, de multe ori ea nu este, tocmai datorita razvratirii. Dar Domnul Dumnezeu in care ne punem toata nadejdea ne promite ca prinsii de razboi, care au fost luati de cei razvratiti vor fi adusi inapoi. Si, mai mult decat atat, chiar cei razvratiti vor fi adusi langa Domnul.

Frati sfinti, asteptati cu nerabdare ca Dumnezeu sa lucreze si sa nu cumva sa adormiti! El lucreaza chiar acum si mare este puterea Lui. Veti vedea lucrarea lui Dumnezeu, dupa promisiunile Lui, fiindca El este CREDINCIOSI SI DREPT. Si atunci, ne vom bucura si vom salta de bucurie inaintea lui Dumnezeu si nu vom mai putea de bucurie. De fapt, sa o facem chiar acum!

Psalmul 68: 3.

Iar cei rai, vrajmasii Domnului, potrivnicii Lui… ei sunt risipiti, nimiciti… ca un fum, cum se topeste ceara la foc – asa pier cei rai!

Publicat în Fără categorie

Puterea lui Dumnezeu

„Faceti drum Celui ce inainteaza prin campii. Domnul este Numele Lui: bucurati-va inaintea Lui! El este Tatal orfanilor, aparatorul vaduvelor, El, Dumnezeu, care locuieste in locasul Lui cel sfant. Dumnezeu da o familie celor parasiti, El izbaveste pe prinsii de razboi si-i face fericiti; numai cei razvratiti locuiesc in locuri uscate.” (din Ps. 68)

Dumnezeu locuieste in locasul Lui cel sfant. Inca de pe vremea cand Domnul era in mijlocul nostru prin Domnul Isus, El ne indrepta privirile spre ceva de dincolo de lumea aceasta – „stricati Templul acesta si, in trei zile, il voi face la loc”… Era vorba despre Templul trupului Sau. Prin lucrarea Sa mareata, dincolo de capacitatile de intelegere ale omului, Dumnezeu face o lucrare unica in istoria istoriilor veacurilor. El Isi zideste Templul, acolo unde locuieste El, departe de orice inovatie omeneasca sau lucrare a omului.

Cand tu intri in Adunarea lui Dumnezeu, in Biserica, primesti o familie, izbavire, fericire. Este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului. Omul nu face aceasta tainica lucrare de zidire a Bisericii. Aceasta este „lucrarea Lui” (vezi Efeseni 2). Numai ca unii sunt razvratiti. Ei prefera sa locuiasca mai degraba in locuri uscate si pustii. Probabil ca unii sunt atrasi de partea lor, dar Domnul promite – „El izbaveste pe prinsii de razboi”.

Citind Psalmul acesta am gasit un lucru minunat. „Te-ai suit pe inaltime, ai luat prinsi de razboi, ai luat in dar oameni; cei razvratiti vor locui si ei langa Domnul Dumnezeu”. Da, chiar si cei razvratiti vor locui langa Domnul Dumnezeu. El ii va atrage la Sine cu puterea pe care o are, de a-Si supune toate lucrurile. Este aici puterea lui Dumnezeu.

Da, sunt si oameni razvratiti printre credinciosi. Diverse motivatii, diverse ganduri si pareri. Desi Domnul Isus s-a rugat pentru unitatea urmasilor Sai, de multe ori ea nu este, tocmai datorita razvratirii. Dar Domnul Dumnezeu in care ne punem toata nadejdea ne promite ca prinsii de razboi, care au fost luati de cei razvratiti vor fi adusi inapoi. Si, mai mult decat atat, chiar cei razvratiti vor fi adusi langa Domnul.

Frati sfinti, asteptati cu nerabdare ca Dumnezeu sa lucreze si sa nu cumva sa adormiti! El lucreaza chiar acum si mare este puterea Lui. Veti vedea lucrarea lui Dumnezeu, dupa promisiunile Lui, fiindca El este CREDINCIOSI SI DREPT. Si atunci, ne vom bucura si vom salta de bucurie inaintea lui Dumnezeu si nu vom mai putea de bucurie. De fapt, sa o facem chiar acum!

Psalmul 68: 3.

Iar cei rai, vrajmasii Domnului, potrivnicii Lui… ei sunt risipiti, nimiciti… ca un fum, cum se topeste ceara la foc – asa pier cei rai!

Esti in lumina?

„Cine zice ca este in lumina si uraste pe fratele sau, este inca in intuneric pana acum”… 1 Ioan 2: 9

Cum adica sa fiu in lumina? Adica sa vin in prezenta Domnului. Daca traiesc in pacat, de pilda, si vin la tineret si, datorita melodiilor, intr-un in „prezenta Domnului”, nu am intrat in prezenta Domnului, de fapt… e un fel de transa. Eu sunt inca in intuneric. Doar daca vin la lumina vin in prezenta Domnului. In prezenta Domnului nu se intra cand vrea chitaristul si vocalistul. Nici cand zbiara predicatorul. In prezenta Domnului se intra cand esti in lumina. Fiindca Dumnezeu este lumina si in El nu e intuneric.

Daca zice cineva ca este in lumina, e un lucru bun. E bine ca cineva sa-si doreasca sa fie in lumina. Dar, atentie – se poate verifica daca e in lumina sau nu! Cine zice ca este in lumina si uraste pe fratele sau, este inca in intuneric pana acum! Ca noi sa ramanem in lumina, odata ce am fost in lumina, trebuie sa iubim. Daca iubim pe fratele nostru, ramanem in lumina si nu este in noi nici un prilej de poticine. Poate unii se poticnesc, dar in noi nu este un astfel de prilej… E important sa intelegem asta.

Vin multi si spun ca esti pentru ei un prilej de poticnire. Eu aud de la unii si de la altii ca altii zic ca sunt un prilej de poticine cand ori stau nu stiu cum cand ma rog, ori dintr-un motiv sau altul am uitat sa ma rad etc… Doar atunci cand ii iubim pe fratii nostri ramanem in lumina. Si daca suntem in lumina, fratii nostri vad viata si trairea noastra si nu se impiedica de noi (nu este in noi nici un prilej de poticnire si asta se vede ca suntem in lumina… reflectoarele sunt pe noi).

Degeaba te prefaci si incerci sa nu fii un prilej de poticnire. Poate ai renuntat la principii sanatoase chiar, fiindca unii altii te-au amenintat subtil ca esti un prilej de poticnire. Traieste in lumina si atunci s-a rezolvat si problema asta. Cum sa traiesti in lumina? „Cine iubeste pe fratele sau, ramane in lumina si in el nu este nici un prilej de poticnire”.

Publicat în Fără categorie