Lepadarea de credinta

Este un subiect vast si grav, in cel mai pur sens al cuvantului. Nu doresc sa-l abordez detaliat si vast, ci, doar sa discut unele realitati din zilele noastre, bazandu-ne pe Scripturi si pe marturia pe care Duhul Sfant ne-o da, fiindca suntem fii.

Dumnezeu ne cheama sa fim vigilenti. Iata, Scriptura ne arata ca „taina faradelegii a si inceput sa lucreze”. Citeste 2 Tesaloniceni! Nelegiuitul, pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale, va fii aratat prin puterea satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti. Dumnezeu le trimite, din aceasta cauza, o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire, sa fie osanditi.

Am vazut tineri care isi spumega fara rusine pacatele, de fata cu sfintii lui Dumnezeu, pretinzand ca sunt si ei „preaiubiti”, dar ca nimeni nu are dreptul sa-i judece. Pe cei care traiesc in faradelege, nu noi ii judecam, ci Cuvantul pe care nu-l traiesc. Caci Scriptura spune clar ca nici un destrabalat nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu.

Exista un mod de a te imbraca pacatos. Exista un mod de a vorbi pacatos. Exista un mod de a te purta pacatos. Exista, in fiecare situatie, o posibilitatea de a face ceva anume in pacat.

Trebuie sa stim clar ca Dumnezeu nu permite pacatul. Aceasta trebuie sa fie punctul de plecare atunci cand ne apropiem de El. Intai, nu trebuie sa stim ca El e dragoste. Intai de toate, trebuie sa stim ca El uraste pacatul si nu poate primi pacatosul asa cum este, daca pacatosul nu renunta la pacatul lui. Renuntarea inseamna a lasa pacatul si a nu-l mai face. Nu este o parere de rau vremelnica, ci o hotarare definitiva.

Daca cineva traieste in pacat, el nu poate fii primit inaintea lui Dumnezeu. El trebuie sa se pocaiasca, pentru a fii primit, fiindca Dumnezeu vrea sa-l ierte. Totusi, sa nu ne inselam. In zilele noastre (nu stiu cum a fost in alte zile, spun ce vad si aud) apar tot felul de asa-zisi crestini, care traiesc in neoranduiala, dar au pretentia ca sunt copii lui Dumnezeu.

Biblia spune clar ca nu sunt. Indiferent de ce spun sau marturisesc, pot sa faca si minuni… NU SUNT IN ADEVAR! Oricine nu traieste in sfintire si in dispret fata de pacat, indiferent de forma sau natura pacatului, este fie inselat, fie nu a auzit niciodata adevarul sa fie liber!

Ce sa facem noi? Noi sa fim multumitori pentru ca Dumnezeu ne-a ales pentru MANTUIRE in SFINTIREA DUHULUI SI CREDINTA ADEVARULUI. Sa ramanem deci tari si sa tinem invataturile pe care le-am primit „fie prin viu grai, fie prin epistola noastra” (adica Cuvantul Evangheliei mantuirii). Avem o mangaiere vesnica. Avem o buna nadejde. Acum, sa fim multumitori si sa ne luptam pana la sfarsit pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna.

Fiti categorici cu pacatul! Nu acceptati nici un compromis cu pacatul – voi sunteti copii de Dumnezeu si faceti parte din Biserica Sfintilor lui Dumnezeu. Noi sa fim sfinti, dupa cum si Tatal nostru cel ceresc este SFANT!

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Lepadarea de credinta

Este un subiect vast si grav, in cel mai pur sens al cuvantului. Nu doresc sa-l abordez detaliat si vast, ci, doar sa discut unele realitati din zilele noastre, bazandu-ne pe Scripturi si pe marturia pe care Duhul Sfant ne-o da, fiindca suntem fii.

Dumnezeu ne cheama sa fim vigilenti. Iata, Scriptura ne arata ca „taina faradelegii a si inceput sa lucreze”. Citeste 2 Tesaloniceni! Nelegiuitul, pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale, va fii aratat prin puterea satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti. Dumnezeu le trimite, din aceasta cauza, o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire, sa fie osanditi.

Am vazut tineri care isi spumega fara rusine pacatele, de fata cu sfintii lui Dumnezeu, pretinzand ca sunt si ei „preaiubiti”, dar ca nimeni nu are dreptul sa-i judece. Pe cei care traiesc in faradelege, nu noi ii judecam, ci Cuvantul pe care nu-l traiesc. Caci Scriptura spune clar ca nici un destrabalat nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu.

Exista un mod de a te imbraca pacatos. Exista un mod de a vorbi pacatos. Exista un mod de a te purta pacatos. Exista, in fiecare situatie, o posibilitatea de a face ceva anume in pacat.

Trebuie sa stim clar ca Dumnezeu nu permite pacatul. Aceasta trebuie sa fie punctul de plecare atunci cand ne apropiem de El. Intai, nu trebuie sa stim ca El e dragoste. Intai de toate, trebuie sa stim ca El uraste pacatul si nu poate primi pacatosul asa cum este, daca pacatosul nu renunta la pacatul lui. Renuntarea inseamna a lasa pacatul si a nu-l mai face. Nu este o parere de rau vremelnica, ci o hotarare definitiva.

Daca cineva traieste in pacat, el nu poate fii primit inaintea lui Dumnezeu. El trebuie sa se pocaiasca, pentru a fii primit, fiindca Dumnezeu vrea sa-l ierte. Totusi, sa nu ne inselam. In zilele noastre (nu stiu cum a fost in alte zile, spun ce vad si aud) apar tot felul de asa-zisi crestini, care traiesc in neoranduiala, dar au pretentia ca sunt copii lui Dumnezeu.

Biblia spune clar ca nu sunt. Indiferent de ce spun sau marturisesc, pot sa faca si minuni… NU SUNT IN ADEVAR! Oricine nu traieste in sfintire si in dispret fata de pacat, indiferent de forma sau natura pacatului, este fie inselat, fie nu a auzit niciodata adevarul sa fie liber!

Ce sa facem noi? Noi sa fim multumitori pentru ca Dumnezeu ne-a ales pentru MANTUIRE in SFINTIREA DUHULUI SI CREDINTA ADEVARULUI. Sa ramanem deci tari si sa tinem invataturile pe care le-am primit „fie prin viu grai, fie prin epistola noastra” (adica Cuvantul Evangheliei mantuirii). Avem o mangaiere vesnica. Avem o buna nadejde. Acum, sa fim multumitori si sa ne luptam pana la sfarsit pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna.

Fiti categorici cu pacatul! Nu acceptati nici un compromis cu pacatul – voi sunteti copii de Dumnezeu si faceti parte din Biserica Sfintilor lui Dumnezeu. Noi sa fim sfinti, dupa cum si Tatal nostru cel ceresc este SFANT!

Legea Inalta a Slobozeniei

Suntem sub Lege, sau sub har? Cineva ar putea intreba – care Lege? A harului? Suntem sub Legea Slobozeniei, a Harului. Nu suntem sub Legea Vechiului Legamant, fiindca Cristos a venit si, prin aceasta Lege, ne-a eliberat. Cititi Galateni!

Acum, ce voi face? Voi mai manca oare carne de porc? Voi mai tine ziua de odihna? Cine imi va spune care pasaje din Vechiul Testament sa nu le mai traiesc, din moment ce sunt in Biblie? Buna mea placere? E relativ totul aici? Cum zicea fratele Pavel – „nicidecum”.

O citire atenta a Noului Testament ne va descoperi faptul ca Domnul Isus ne-a adus lumina. Vechiul Testament ne-a adus „umbra lucrurilor viitoare”, pe cand acum suntem chiar in „lucrurile viitoare” de atunci. Tot ce era umbra, acum este realitate. Caci, umbra este imaginea reflectata a realitatii. Stii cum se formeaza umbra? Daca realitatea este intre locul unde se proiecteaza umbra si sursa de lumina. Ei bine, atunci, oamenii erau tocmai in zona unde se proiecta umbra, caci, realitatea este Cristos, iar lumina este Dumnezeu. Dumnezeu il lumina pe Cristos, dar, atunci, la cei care erau inainte de Cristos, a ajuns doar umbra. Ori noi, acum, suntem dincolo de Cristos. Suntem intre Cristos si Dumnezeu. Suntem in Cristos chiar. Noi acum nu mai traim in umbra.

Si ce stim acum, cu adevarat? Stim ca „ce a sfintit Dumnezeu” nu putem numi necurat! Adica – voi putea manca si carne de porc? Daca inca iti mai pui intrebarea asta nu ai inteles ideea – Scriptura ne spune ca acum toti vor putea fii mantuiti, evreii, neamurile – toti! Cititi experienta lui Petru din Faptele Apostolilor!

Dar, mai trebuie sa tinem ziua de odihna? Da! Sigur! Doar ca, acum, nu uita, suntem in lumina! Avem o noua zi de odihna – „Astazi”. Citeste Evrei! Adica, suntem in Cristos si asta este adevarata odihna. In plus – si e important ce spun acum – trebuie sa ramanem in odihna aceasta. Deci, trebuie sa „tinem” ziua de odihna, adevarata zi de odihna. Caci, in Ioan, Domnul Isus spunea ca Dumnezeu lucreaza si ca El Insusi lucreaza… chiar daca in sase zile a facut creatia de pe pamant, iar a saptea zi s-a odihnit de toata lucrarea Lui.

Dar cu poruncile? Voi mai tine cele 10 porunci? Nu, nu le voi mai tine, ci le voi implini. Intai, toata legea morala a fost implinita in mine prin Domnul Isus, care m-a pus in El, iar El a implinit Legea deplin, fiind si singurul care a facut aceasta. Deci, nu mai sunt eu cel care tine Legea, ci Cristos a tinut-o pentru mine, odata pentru totdeauna. Acum, fiind neprihanit prin credinta in Cel care ma face neprihanit prin har, dar implinind Legea, chiar eu am implinit Legea.

Dar, totusi, acum eu sunt cel care traieste poruncile, nu ca unul care o face din frica pedepsei, ci ca unul care o face din dragoste pentru Domnul Isus. Fiindca, Scriptura e plina de „daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele”, exprimat in diverse moduri. Deci, nu ne apropiem prin pazirea Legii, ci prin Cristos. Totusi, pazim Legea prin Cristos, care ne da dragostea, care este implinirea Legii.

Caci suntem liberi! Liberi sa fim sfinti! In timpul Legii, nu eram liberi, caci eram robi ai pacatului. Dar, acum, in sfarsit, suntem liberi! De ce unii se mai duc in robie? Sunt inselati! De ce unii folosesc gresit aceasta libertate – nu o au, sau, au fost si ei inselati… Si, repet – liberi sa fim sfinti (nu altceva, nimic altceva!)

Mai e valabila Legea? Pentru calcatorii de Lege, da! Caci toti cei care nu au crezut in Dumnezeu, prin Domnul Isus, ci s-au bizuit pe faptele Legii sunt sub blestem, pana acum. Iar cei care se impotrivesc lui Dumnezeu, incalca si ei o lege – a lor, din ei. Acum, insa, pentru cei care sunt in Cristos Isus, nu mai este nici o robie si ei nu mai sunt sub Legea veche.

E buna Legea? Da, chiar desavarsita. Atunci de ce nu pot fii mantuit prin ea? Fiindca ea a fost data pentru a descoperi pacatul si pentru a inchide pe toti sub pacat, nu pentru a aduce mantuirea. Caci, daca s-ar fi dat o lege care sa aduca mantuirea, nu ar mai fi venit Cristos sa aduca mantuirea! Ori, Cristos a adus mantuirea, iar acum, Legea si-a sfarsit drumul si timpul ei s-a incheiat. Suntem in lururile reale, umbra e in trecut…

Avem si traim sub alta lege – mai inalta. Ea o implineste pe prima, dar e mult mai mult decat prima, fiindca aduce si mantuire, nu doar descopera pacatul. Caci Legea descopera pacatul, dar harul lui Dumnezeu aduce mantuire.

Tu sub ce lege esti? Ai primit dragostea mantuirii ca sa fii iertat? Daca esti in Cristos verifica-te – nu mai poti fii sub Lege. Daca zici ca esti si sub Lege si sub Cristos vei fii atent, caci, cu alte cuvinte zici – „Cristos e un slujitor al pacatului”. Sa te fereasca Dumnezeu sa zici asa ceva, sa crezi asa ceva!

Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se pocaiasca. Tu ai avut un timp al pocaintei si al primirii mantuirii care sa capata prin credinta in Domnul Isus? Daca te increzi in faptele tale, sau in Lege, te indemn sa citesti chiar acum Primele 3 capitole din Romani si Galateni. Mediteaza serios la Cuvantul lui Dumnezeu de acolo. Daca vii cu inima deschisa inaintea lui Dumnezeu, vei stii ce sa faci!

Domnul sa ne ajute sa traim in har, toti cei ce am primit iertarea prin credinta in Domnul Isus. Sa ne purtam ca niste fii, ca sa fim fii ai Tatalui ceresc. Citeste Luca 6!

Publicat în Fără categorie

Legea Inalta a Slobozeniei

Suntem sub Lege, sau sub har? Cineva ar putea intreba – care Lege? A harului? Suntem sub Legea Slobozeniei, a Harului. Nu suntem sub Legea Vechiului Legamant, fiindca Cristos a venit si, prin aceasta Lege, ne-a eliberat. Cititi Galateni!

Acum, ce voi face? Voi mai manca oare carne de porc? Voi mai tine ziua de odihna? Cine imi va spune care pasaje din Vechiul Testament sa nu le mai traiesc, din moment ce sunt in Biblie? Buna mea placere? E relativ totul aici? Cum zicea fratele Pavel – „nicidecum”.

O citire atenta a Noului Testament ne va descoperi faptul ca Domnul Isus ne-a adus lumina. Vechiul Testament ne-a adus „umbra lucrurilor viitoare”, pe cand acum suntem chiar in „lucrurile viitoare” de atunci. Tot ce era umbra, acum este realitate. Caci, umbra este imaginea reflectata a realitatii. Stii cum se formeaza umbra? Daca realitatea este intre locul unde se proiecteaza umbra si sursa de lumina. Ei bine, atunci, oamenii erau tocmai in zona unde se proiecta umbra, caci, realitatea este Cristos, iar lumina este Dumnezeu. Dumnezeu il lumina pe Cristos, dar, atunci, la cei care erau inainte de Cristos, a ajuns doar umbra. Ori noi, acum, suntem dincolo de Cristos. Suntem intre Cristos si Dumnezeu. Suntem in Cristos chiar. Noi acum nu mai traim in umbra.

Si ce stim acum, cu adevarat? Stim ca „ce a sfintit Dumnezeu” nu putem numi necurat! Adica – voi putea manca si carne de porc? Daca inca iti mai pui intrebarea asta nu ai inteles ideea – Scriptura ne spune ca acum toti vor putea fii mantuiti, evreii, neamurile – toti! Cititi experienta lui Petru din Faptele Apostolilor!

Dar, mai trebuie sa tinem ziua de odihna? Da! Sigur! Doar ca, acum, nu uita, suntem in lumina! Avem o noua zi de odihna – „Astazi”. Citeste Evrei! Adica, suntem in Cristos si asta este adevarata odihna. In plus – si e important ce spun acum – trebuie sa ramanem in odihna aceasta. Deci, trebuie sa „tinem” ziua de odihna, adevarata zi de odihna. Caci, in Ioan, Domnul Isus spunea ca Dumnezeu lucreaza si ca El Insusi lucreaza… chiar daca in sase zile a facut creatia de pe pamant, iar a saptea zi s-a odihnit de toata lucrarea Lui.

Dar cu poruncile? Voi mai tine cele 10 porunci? Nu, nu le voi mai tine, ci le voi implini. Intai, toata legea morala a fost implinita in mine prin Domnul Isus, care m-a pus in El, iar El a implinit Legea deplin, fiind si singurul care a facut aceasta. Deci, nu mai sunt eu cel care tine Legea, ci Cristos a tinut-o pentru mine, odata pentru totdeauna. Acum, fiind neprihanit prin credinta in Cel care ma face neprihanit prin har, dar implinind Legea, chiar eu am implinit Legea.

Dar, totusi, acum eu sunt cel care traieste poruncile, nu ca unul care o face din frica pedepsei, ci ca unul care o face din dragoste pentru Domnul Isus. Fiindca, Scriptura e plina de „daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele”, exprimat in diverse moduri. Deci, nu ne apropiem prin pazirea Legii, ci prin Cristos. Totusi, pazim Legea prin Cristos, care ne da dragostea, care este implinirea Legii.

Caci suntem liberi! Liberi sa fim sfinti! In timpul Legii, nu eram liberi, caci eram robi ai pacatului. Dar, acum, in sfarsit, suntem liberi! De ce unii se mai duc in robie? Sunt inselati! De ce unii folosesc gresit aceasta libertate – nu o au, sau, au fost si ei inselati… Si, repet – liberi sa fim sfinti (nu altceva, nimic altceva!)

Mai e valabila Legea? Pentru calcatorii de Lege, da! Caci toti cei care nu au crezut in Dumnezeu, prin Domnul Isus, ci s-au bizuit pe faptele Legii sunt sub blestem, pana acum. Iar cei care se impotrivesc lui Dumnezeu, incalca si ei o lege – a lor, din ei. Acum, insa, pentru cei care sunt in Cristos Isus, nu mai este nici o robie si ei nu mai sunt sub Legea veche.

E buna Legea? Da, chiar desavarsita. Atunci de ce nu pot fii mantuit prin ea? Fiindca ea a fost data pentru a descoperi pacatul si pentru a inchide pe toti sub pacat, nu pentru a aduce mantuirea. Caci, daca s-ar fi dat o lege care sa aduca mantuirea, nu ar mai fi venit Cristos sa aduca mantuirea! Ori, Cristos a adus mantuirea, iar acum, Legea si-a sfarsit drumul si timpul ei s-a incheiat. Suntem in lururile reale, umbra e in trecut…

Avem si traim sub alta lege – mai inalta. Ea o implineste pe prima, dar e mult mai mult decat prima, fiindca aduce si mantuire, nu doar descopera pacatul. Caci Legea descopera pacatul, dar harul lui Dumnezeu aduce mantuire.

Tu sub ce lege esti? Ai primit dragostea mantuirii ca sa fii iertat? Daca esti in Cristos verifica-te – nu mai poti fii sub Lege. Daca zici ca esti si sub Lege si sub Cristos vei fii atent, caci, cu alte cuvinte zici – „Cristos e un slujitor al pacatului”. Sa te fereasca Dumnezeu sa zici asa ceva, sa crezi asa ceva!

Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se pocaiasca. Tu ai avut un timp al pocaintei si al primirii mantuirii care sa capata prin credinta in Domnul Isus? Daca te increzi in faptele tale, sau in Lege, te indemn sa citesti chiar acum Primele 3 capitole din Romani si Galateni. Mediteaza serios la Cuvantul lui Dumnezeu de acolo. Daca vii cu inima deschisa inaintea lui Dumnezeu, vei stii ce sa faci!

Domnul sa ne ajute sa traim in har, toti cei ce am primit iertarea prin credinta in Domnul Isus. Sa ne purtam ca niste fii, ca sa fim fii ai Tatalui ceresc. Citeste Luca 6!

De ce sa spun si altora

Citeam undeva o istorioara menita sa ne motiveze sa spunem altora despre Dumnezeu. Se spune acolo ca, in decembrie 1996, cand o familie numeroasa s-a strans intr-un oras pentru a se pregati de sarbatorile pentru craciun. Datorita numarului mare de membrii, cinci dintre copii au fost pusi sa doarma intr-un garaj, iar, la usa, s-a montat un radiator, care sa asigure incalzirea incaperii. In timpul orelor dimninetii radiatorul a luat foc, blocand astfel calea de iesire. „In doar cateva secunde incaperea garajului devenise un infern.” Tatal a patruns printre flacari sa-si salveze copii, dar, tragic, la ferestrele garajului erau gratii… Toti cei cinci copii au murit arzand. „Garajul avea o singura usa, dar era in flacari”.

Langa aceasta ilustratie, am vazut si un comentariu. Il voi reda mai jos:
„Hai sa ne intoarcem inapoi in timp. Cu cateva minute inainte ca radiatorul sa ia foc. Privesti in noapte la imaginea plina de pace a celor cinci copii dormind. Stii ca in orice moment incaperea va deveni un infern iar copii vor arde de vii. Te lasa constiinta sa pleci, vazandu-ti de drum? Nu! Trebuie sa ii trezesti si sa-i avertizezi sa fuga din calea mortii!”

As vrea sa aduc un comentariu la concluzia din citatul de mai sus, fata de ilustratie. Totusi, inainte de a face aceasta, ma voi asigura sa specific faptul ca nu incerc deloc sa denigrez pe cei care au scris aceasta ilustratie, sau sa arat ca au gresit. Este treaba lor cum si de ce au folosit ilustratia. Tot ce spun este doar o observatie, dar pe care va rog sa o luati in considerare, daca cititi aceste randuri.

In primul rand, as vrea sa va prezint o alta imagine. Nu copii plini de pace care dorm. Ci, niste criminali care s-au refugiat pentru o vreme, intr-un mod ilicit, undeva, sa doarma. Niste scursuri ale societatii. Te-ai mai duce sa-i atentionezi ca vine infernul?

Sau – tu de ce spui si altora despre Dumnezeu? Cineva a fost in Africa sa vesteasca Evanghelia, fiindca a vazut poze cu sarmani care mor si, se duc in iad… Ajungand acolo a vazut realitatea – nu erau niste copilasi puri, ci niste pacatosi grosolani, care nu voiau sa se pocaiasca! Aceasta este realitatea!

Inima noastra rea, nu vrea sa se pocaiasca. Cititi Romani! Mintea noastra pervertita nu poate intelege intelepciunea lui Dumnezeu. Cititi 1 Corinteni 1 si 2! Suntem incapabili in vreun fel sa facem ceva pentru a ne salva. Dar, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa ne fie singura cale de salvare. Duhul Sfant a venit sa ne dovedeasca pacatul si sa ne explice Evanghelia, atunci cand ea este vestita!

Nu! Tu nu te-ai duce sa spui nimanui. Si, o, cat de multi cred ca ei merg… Noi nici nu aveam de unde stii de Dumnezeu, daca EL nu se revela… Poate din povesti vechi, prea denaturate ca sa insemne ceva, ale primilor oameni… Dumnezeu ne-a iubit. Dar, nu pentru noi. Fiindca noi eram rai. Ci, pentru El. Da, El este cauza vestirii Evangheliei, nu noi.

Umanismul si-a facut loc in gandurile oamenilor de astazi. V-as chema sa nu il lasam sa ne influenteze si noua gandirea. De ce sa spun altora – fiindca, sarmanii de ei vor muri? Sau fiindca Dumnezeu nu va fii glorificat si prin ei? Urmaresc oare slava lui Dumnezeu, sau nevoia unui „sarman” copil?

Fratilor, noi oamenii nu suntem copii puri, asa de plapanzi si delicati. Suntem niste mostri asa de urati, incat ne privim unii pe altii drept „frumosi”, „intelepti”, „preasfinti”, „preafericiti”, sau mai stiu eu cum… In traducerea Cornilescu scrie la un moment dat despre Dumnezeu, iar Pavel il numeste „fericitul Dumnezeu”. Imaginati-va ca oamenii se numesc unii pe altii „preafericiti”… Dar aceasta era o paranteza.

Oare intelegem cu adevarat ca Dumnezeu a venit intr-o lume de tot felul de uraciuni animalesti, pline de ura si in dizgratie, a suferit mania lor si a acceptat purtarea lor sleioasa si muscarile lor pline de veninul oricarui pacat. Iar, ca dreapta rasplata a iubirii Sale, ca sa-Si arate aceasta iubire, a luat aceste pacate si grozavii pe care vorbele nu le pot descrie, le-a imbracat cu o gratie de Dumnezeu si, urcandu-se pe o cruce oarecare de lemn, a acceptat revarsarea maniei lui Dumnezeu… Cred ca sunt prea coplesit acum sa mai descriu.

De ce sa spun si altora? Fiindca mor bietii oameni? Sau fiindca slava lui Dumnezeu este batjocorita? Pot vedea suferinta oamenilor care o merita, dar nu vad suferinta Dumnezeului care nu merita asa ceva? Atunci sunt orb. Ce ma motiveaza? Ce ma umple de dorul de a evangheliza? O, daca ar fii iubirea de Dumnezeu, respectul adanc venit in urma constientizarii inimaginabilei Lui FAPTE, dar despre care stim prin harul Sau, prin Duhul Sfant, prin Scripturi…

Sa revenim. Intr-un grajdi dorm cinci criminali odiosi. Cinci scursuri pline de cele mai oribile fapte. Afara, in noapte, altii urla in haita, cautand inca vreo victima. In partea opusa a globului pe care-l impartim cu ura, pe strazile unui mare oras, milioane de oameni se destrabaleaza in numele egalitatii, defiland imbracati in culorile unui curcubeu al morbidului, intunecat si patat de orice fel de necuratie. Pe ici colo, niste lumini indraznesc sa licareasca in noapte si sa spuna un adevar pe care ceilalti toti il batjocoresc – „sunteti pacatosi”.

Cel de langa tine nu este un sarman om. Este un pacatos oribil. Noi toti asa am fost, inainte sa ne gaseasca Dumnezeu. Dumnezeu si harul Sau nu este inca un produs pe piata alba sau neagra, dupa cum ne vine noua sa-l catalogam. El nu este o comoara care ne salveaza din impasul nostru. Dumnezeu este Fiinta cea mai mareata din univers si care transcende universul. Este Creatorul care vede cel mai bine starea noastra plina de mizerie. Spune-le prietenilor tai ca au nevoie de Dumnezeu mai mult decat isi imagineaza ei… Mai mult decat iti imaginezi tu…

Sa vestim Evanghelia harului, dar sa avem in minte faptul ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”. Cineva zicea ca, daca nu-ti pasa de cei nemantuiti, atunci poti fii sigur ca nici tu nu esti. Dar, aceasta vine dintr-o inima care a inteles dragostea lui Dumnezeu, care ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din acest veac rau si murdar si… ticalos!

Sa spunem despre Dumnezeu! Sa o facem pentru gloria Lui! Sa o facem pentru a-L preamari pe El prin adevar! Iar, daca se intoarce vreun pacatos la El, aduceti-I Lui TOATA slava. E a Lui!

GLORIE TIE, DOAMNE, STAPANE!

Publicat în Fără categorie

De ce sa spun si altora

Citeam undeva o istorioara menita sa ne motiveze sa spunem altora despre Dumnezeu. Se spune acolo ca, in decembrie 1996, cand o familie numeroasa s-a strans intr-un oras pentru a se pregati de sarbatorile pentru craciun. Datorita numarului mare de membrii, cinci dintre copii au fost pusi sa doarma intr-un garaj, iar, la usa, s-a montat un radiator, care sa asigure incalzirea incaperii. In timpul orelor dimninetii radiatorul a luat foc, blocand astfel calea de iesire. „In doar cateva secunde incaperea garajului devenise un infern.” Tatal a patruns printre flacari sa-si salveze copii, dar, tragic, la ferestrele garajului erau gratii… Toti cei cinci copii au murit arzand. „Garajul avea o singura usa, dar era in flacari”.

Langa aceasta ilustratie, am vazut si un comentariu. Il voi reda mai jos:
„Hai sa ne intoarcem inapoi in timp. Cu cateva minute inainte ca radiatorul sa ia foc. Privesti in noapte la imaginea plina de pace a celor cinci copii dormind. Stii ca in orice moment incaperea va deveni un infern iar copii vor arde de vii. Te lasa constiinta sa pleci, vazandu-ti de drum? Nu! Trebuie sa ii trezesti si sa-i avertizezi sa fuga din calea mortii!”

As vrea sa aduc un comentariu la concluzia din citatul de mai sus, fata de ilustratie. Totusi, inainte de a face aceasta, ma voi asigura sa specific faptul ca nu incerc deloc sa denigrez pe cei care au scris aceasta ilustratie, sau sa arat ca au gresit. Este treaba lor cum si de ce au folosit ilustratia. Tot ce spun este doar o observatie, dar pe care va rog sa o luati in considerare, daca cititi aceste randuri.

In primul rand, as vrea sa va prezint o alta imagine. Nu copii plini de pace care dorm. Ci, niste criminali care s-au refugiat pentru o vreme, intr-un mod ilicit, undeva, sa doarma. Niste scursuri ale societatii. Te-ai mai duce sa-i atentionezi ca vine infernul?

Sau – tu de ce spui si altora despre Dumnezeu? Cineva a fost in Africa sa vesteasca Evanghelia, fiindca a vazut poze cu sarmani care mor si, se duc in iad… Ajungand acolo a vazut realitatea – nu erau niste copilasi puri, ci niste pacatosi grosolani, care nu voiau sa se pocaiasca! Aceasta este realitatea!

Inima noastra rea, nu vrea sa se pocaiasca. Cititi Romani! Mintea noastra pervertita nu poate intelege intelepciunea lui Dumnezeu. Cititi 1 Corinteni 1 si 2! Suntem incapabili in vreun fel sa facem ceva pentru a ne salva. Dar, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa ne fie singura cale de salvare. Duhul Sfant a venit sa ne dovedeasca pacatul si sa ne explice Evanghelia, atunci cand ea este vestita!

Nu! Tu nu te-ai duce sa spui nimanui. Si, o, cat de multi cred ca ei merg… Noi nici nu aveam de unde stii de Dumnezeu, daca EL nu se revela… Poate din povesti vechi, prea denaturate ca sa insemne ceva, ale primilor oameni… Dumnezeu ne-a iubit. Dar, nu pentru noi. Fiindca noi eram rai. Ci, pentru El. Da, El este cauza vestirii Evangheliei, nu noi.

Umanismul si-a facut loc in gandurile oamenilor de astazi. V-as chema sa nu il lasam sa ne influenteze si noua gandirea. De ce sa spun altora – fiindca, sarmanii de ei vor muri? Sau fiindca Dumnezeu nu va fii glorificat si prin ei? Urmaresc oare slava lui Dumnezeu, sau nevoia unui „sarman” copil?

Fratilor, noi oamenii nu suntem copii puri, asa de plapanzi si delicati. Suntem niste mostri asa de urati, incat ne privim unii pe altii drept „frumosi”, „intelepti”, „preasfinti”, „preafericiti”, sau mai stiu eu cum… In traducerea Cornilescu scrie la un moment dat despre Dumnezeu, iar Pavel il numeste „fericitul Dumnezeu”. Imaginati-va ca oamenii se numesc unii pe altii „preafericiti”… Dar aceasta era o paranteza.

Oare intelegem cu adevarat ca Dumnezeu a venit intr-o lume de tot felul de uraciuni animalesti, pline de ura si in dizgratie, a suferit mania lor si a acceptat purtarea lor sleioasa si muscarile lor pline de veninul oricarui pacat. Iar, ca dreapta rasplata a iubirii Sale, ca sa-Si arate aceasta iubire, a luat aceste pacate si grozavii pe care vorbele nu le pot descrie, le-a imbracat cu o gratie de Dumnezeu si, urcandu-se pe o cruce oarecare de lemn, a acceptat revarsarea maniei lui Dumnezeu… Cred ca sunt prea coplesit acum sa mai descriu.

De ce sa spun si altora? Fiindca mor bietii oameni? Sau fiindca slava lui Dumnezeu este batjocorita? Pot vedea suferinta oamenilor care o merita, dar nu vad suferinta Dumnezeului care nu merita asa ceva? Atunci sunt orb. Ce ma motiveaza? Ce ma umple de dorul de a evangheliza? O, daca ar fii iubirea de Dumnezeu, respectul adanc venit in urma constientizarii inimaginabilei Lui FAPTE, dar despre care stim prin harul Sau, prin Duhul Sfant, prin Scripturi…

Sa revenim. Intr-un grajdi dorm cinci criminali odiosi. Cinci scursuri pline de cele mai oribile fapte. Afara, in noapte, altii urla in haita, cautand inca vreo victima. In partea opusa a globului pe care-l impartim cu ura, pe strazile unui mare oras, milioane de oameni se destrabaleaza in numele egalitatii, defiland imbracati in culorile unui curcubeu al morbidului, intunecat si patat de orice fel de necuratie. Pe ici colo, niste lumini indraznesc sa licareasca in noapte si sa spuna un adevar pe care ceilalti toti il batjocoresc – „sunteti pacatosi”.

Cel de langa tine nu este un sarman om. Este un pacatos oribil. Noi toti asa am fost, inainte sa ne gaseasca Dumnezeu. Dumnezeu si harul Sau nu este inca un produs pe piata alba sau neagra, dupa cum ne vine noua sa-l catalogam. El nu este o comoara care ne salveaza din impasul nostru. Dumnezeu este Fiinta cea mai mareata din univers si care transcende universul. Este Creatorul care vede cel mai bine starea noastra plina de mizerie. Spune-le prietenilor tai ca au nevoie de Dumnezeu mai mult decat isi imagineaza ei… Mai mult decat iti imaginezi tu…

Sa vestim Evanghelia harului, dar sa avem in minte faptul ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”. Cineva zicea ca, daca nu-ti pasa de cei nemantuiti, atunci poti fii sigur ca nici tu nu esti. Dar, aceasta vine dintr-o inima care a inteles dragostea lui Dumnezeu, care ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din acest veac rau si murdar si… ticalos!

Sa spunem despre Dumnezeu! Sa o facem pentru gloria Lui! Sa o facem pentru a-L preamari pe El prin adevar! Iar, daca se intoarce vreun pacatos la El, aduceti-I Lui TOATA slava. E a Lui!

GLORIE TIE, DOAMNE, STAPANE!

Cantarea in Biserica si Cuvantul

Ce cantam si de ce cantam ce cantam, sau, ce ar trebui sa cantam…? Ne spune Biblia asta? Va citez doua versete, din doua carti diferite ale Noului Testament:

„Vorbiti intre voi cu Psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti…”
„Cuvantul lui Cristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra.” (pasaj din Coloseni)

In primul rand voi face observatia ca cantarea nu e de dragul muzicii, ci de dragul Cuvantului. Expresia „vorbiti… cu cantari” este esentiala.

Apoi, trebuie sa cantam din Cuvantul care locuieste din belsug in noi si din plinatatea Duhului Sfant.

Daca despre Psalmi se cam potrivesc parerile, cantarile de lauda si cele duhovnicesti sunt supuse unui spectru larg al definitiilor. Nu vreau sa dau o definitie aici. Dar, cu siguranta ca voi face cateva observatii pe baza versetelor de mai sus, observatii general valabile.

Intai, cineva plin de Cuvant, nu poate canta decat Cuvantul. Daca este si plin de Duhul, nu poate canta Cuvantul in mod eretic. Nu ma refer aici la perfectiune, ci la plinatate. Prin urmare, cantarile acestea trebuie sa fie invataturi din Cuvant, sau sa induca in mod corect astfel de invataturi, pe care cineva, oricine, sa le poata verifica prin Cuvant.

Apoi, aceaste cantari trebuie sa fie „in toata intelepciunea”. Adica, intelept realizate din Cuvant si in acord cu unica interpretare a Duhului. O cosecinta corecta ar fi ca, un compozitor de astfel de cantari trebuie sa fie matur in Cuvant si plin de Duhul. Nu atunci cand scrie, ci totdeauna, fiindca nu e o vraja, ci o stare.

Alta caracteristica – cantarile nu pot fii de lauda si duhovnicesti prin ele insele. Trebuie sa fi fost scrise de oameni care, prin viata lor, l-au laudat pe Dumnezeu si au fost duhovnicesti. Apoi, daca nu le cantam tot asa, nu le putem canta corect. Este o consecinta atunci ca acelasi Duh ne va conduce sa alegem ce cantam si cand si de ce. Caci este acelasi Duh si acelasi Cuvant, atat pentru cel ce scrie cantarea, cat si pentru cel ce o canta.

Plinatatea Cuvantului si a Duhului nu ne permite sa amestecam lucrurile. Cantarile de lauda si cele duhovnicesti nu pot fii cantari lumesti. Noi nu putem sa pretindem ca ne inchinam Domnului la biserica, iar acasa sa ascultam cu aceeasi „placere” cantarile lumii acesteia. Ne inchinam sau nu, suntem sfinti sau nu. Nu putem sa ne jucam cu asta! Trebuie sa ne facem curat in calculatoare! Dar, mai intai in inima.

Nu putem amesteca lucrurile. Cantarile lumesti nu au de-a face cu inchinarea. Nu voi petrece timp sa definesc cantarile lumesti. Ele sunt celelalte cantari, decat cele de lauda si duhovnicesti… Mai bine sa ne concentram spre a intelege cum sa fie cantarile noastre.

Uita-te la un om spiritual, la unul care traieste cu adevarat ce spune. Care te cutremura cand il vezi si care te face sa te ridici in picioare cand il saluti. Si acestea fiindca e plin de Duhul Sfant si traieste autentic in credinta. Uita-te la el, daca vrei sa stii ce canta sfintii! Nu ma vor referi la forma cantarii, ci la natura ei. Iata o cantare duhovniceasca, iata o cantare de lauda fata de Dumnezeu. E cantarea pe care o canta inima sfantului plin de Duhul Sfant si de Cuvant, care il lauda pe Dumnezeu si care ii zideste pe frati, cu toata intelepciunea.

Zidirea ne obliga sa nu acceptam uitarea aproapelui cand cantam. Lauda fata de Dumnezeu nu ne lasa sa ne concentram fata de om. Ce frumos castiga Dumnezeu batalia fata de tendintele firesti ale cantarii. Atat fata de catarea care aduce destrabalare, cat si fata de acea cantare care nu poate umple cu nimic o inima si asa goala.

Iar restul cantarilor… mai sunt si altii… sa nu credem ca doar noi suntem pe pamant. Sa-i lasam pe ceilalti sa cante celelalte cantari. Iar noi sa cantam cantarile Domnului, chiar daca suntem pe un pamant strain si ne este dor de mama noastra.

Publicat în Fără categorie