Evanghelizarea. Ce este evanghelizarea?

La baptisti se organizeaza intalniri care nu sunt de obicei, peste saptamana, cand se predica din Biblie si, nu ca de obicei, se invita si „prieteni”, adica simpatizanti ai Cuvantului. E mai complex, dar cam asta e ideea.

– Ce faci? intreaba Marius

– Bine, uite, merg la evanghelizare, raspunde Ionela.

Si, perceptia comuna a zilelor noastre este ca acele zile sunt, de fapt, evanghelizarea. Fiindca, atunci noi avem evanghelizare.

Ei bine, evanghelizarea este altceva. Evanghelizarea poate fi definita in multe feluri si biblic in acelasi timp. Eu ma voi rezuma doar la a spune ca evanghelizarea este modul de raportare al credinciosului la cei care sunt „din afara”. Dar, aici, cand spun „din afara”, nu ma refer la sistemul baptist, ci la Biserica in sine, in termeni biblici.

Simplu, eu cred ca Biblia este o carte reala, care se poate trai in viata de zi cu zi. Totusi, obisnuinta oamenilor cu invataturile ei a adus o vorbire ca in Biblie, pe cand trairea e departe de invatatura acesteia. In mod practic, eu observ o oarecare indepartare de sensul evanghelizarii.

Evident, crestinii trebuie sa faca evanghelizare. Ei nu pot sa nu faca. Ei marturisesc ceva. Ei, practic, dovedesc daca puterea lui Dumnezeu de transformare in viata individului exista. Crestinul este dovada cea mult cautata de atei. In speta, omul transformat de Dumnezeu.

Ori, un astfel de om, care e cu adevarat transformat de Dumnezeu, nu poate sa aiba cateva zile de evanghelizare. Corect ar fi sa zicem ca un astfel de om are SI cateva zile de evanghelizare in plenul Bisericii.

Organizarea evanghelizarilor prin strangerea Bisericii laolalta si invitarea prietenilor este ceva bun. Indepartarea oamenilor de Dumnezeu a facut, insa, ca aceste intalniri sa se desparta tot mai abrupt si mai evident de intentia cu privire la ele.

Ce-i, de multe ori, evanghelizarea astazi? De aici am putea sa plecam in a corecta cate ceva.

1. e un timp in care se sta cu sufletul la gura, poate, poate, s-o „preda” cineva, atat de banal, ca predarea asta seamana cu filmele de actiune cu grad ridicat de plictis.

Intalnirea Bisericii ar trebui sa fie una naturala, in care sa razbata starea de sfintenie a sa, prin viata sfanta si evlavioasa a membrilor ei. Astfel, oamenii care sunt necredinciosi si vin in mijlocul sfintilor, sa recunoasca nu o atmosfera sinistra, nu una de groaza, nu una de presiune psihologica, nu una oarecare, ci acea atmosfera de neinlocuit a sfinteniei.

2. e un timp in care verificam sa vedem cate scaune sunt goale. Si, lamentam scaunele goale (sau bancile, dupa caz), chiar si bietii oameni care au venit sa asculte Evanghelia, ca-i evanghelizare, se simt oarecum frustrati, mai mai ca ar merge ei sa rezolve cumva problema cu scaunele astea… goale, tocmai in biserica…

E si un complex al multor predicatori, care se asteapta ca atunci cand predica ei sa fie lume, ca doar nu predica oricine…

Cred ca in organizarea acestor intalniri Biserica trebuie sa fie plina de multumire pentru cei care au venit. Daca intalnirea este una valoroasa dpdv spiritual, cei care au lipsit au pierdut si nu cei care au venit. Asadar, in loc sa punem placa cu scaunele/bancile, mai bine am fi cu adevarat recunoscatori in noi insine pentru ca se poate vesti Cuvantul oamenilor. Fiindca, in definitiv, asta vrem, nu? Sa fie vestit/transmis Cuvantul oamenilor!

3.  e un timp in care vrem sa ne simtim bine ca suntem multi

Ce evanghelizare mai e si aia cu oameni putini? Buna intrebare. Perfecta, pentru cei care vor sa puna intrebari si se gandesc, tot ca intrebare: „Oare ce intrebare sa pun si eu?”. Si, iata, aceasta intrebare schizofrenica. E, ca si multe altele, un gand patologic, care a venit pe o linie a indepartarii progresive de Dumnezeu si viata autentica, plus o inlocuire a acesteia cu o religie a omului, spre linistirea falsa a sufletului sau. Verificati-va!

De fapt, daca organizati o intalnire in care sa se predice Evanghelia, nu va asteptati la oameni putini sau multi, asteptati-va la oameni. Fiindca, ideea cu predicarea e ca oamenii sa auda Cuvantul. Asadar, Cuvantul trebuie predicat oamenilor. Altfel spus, trebuie sa fie oameni la predicare.

4. e o oportunitate sa invitam cantareti si predicatori

De aici plecand, multe biserici au ajuns sa se deplaseze incet si tot mai mult de la rostul si scopul evanghelizarii sub aceasta forma, asa cum a fost gandita ea la inceput, si sa se ajunga la un soi de spectacol care nici macar spectacol nu e.

Poate ca Bisericile ar trebui sa faca ele evanghelizare, cu predicatorii lor, cu oamenii lor.

Iar, in ce-i priveste pe „cantareti”… Acum mai facem si invitatii. Si, pe acestea punem in principal pe cei care vin. Ce predicatori, ce cantareti. De parca odata de vede necredinciosul Ion, romanul, pe invitatul Arsenie Predicatorul, se hotaraste sa vina. Cand citeste ca vine formatia Luntrea Dintre Lumi sau mai stiu eu cine, nu mai stie ce camasa sa-si calce mai repede sa mearga la „evanghelizare”. De fapt, invitatiile si evanghelizarile se fac, mai noi, pentru cei din biserici. Fiindca ei ii stiu pe predicatori si ei stipuleaza cam cine e mai tare si mai bun si tot ei stiu si cantaretii si apreciaza cam cine ar face diferenta si ar aduna mai multa lume (de parca, cum ziceam, succesul evanghelizarii in asta s-ar masura).

Practic, se formeaza o noua zona unde gandirea falacioasa sa faca pui, ca nu a facut in toate locurile din lumea asta…

In mod normal, pentru Biserici ar trebui sa conteze predicarea clara a Cuvantului. Simplu si clar. Nu e nevoie nici de cantareti mari, nici de predicatori mari. E nevoie de oameni ai lui Dumnezeu. Si e foarte grav daca Biserica locala nu poate da astfel de oameni si e nevoie sa fie „platiti” altii, din afara ei. E foarte grav!

Sunt, prin aceasta, impotriva musafirilor, predicatorilor si cantaretilor? Nu! Sa vina! Eu ma refer la perceptia oamenilor din biserici, astazi… Una deosebit de gresita si care necesita evaluare, abandonare si reconstructie. Sunt impotriva evanghelizarilor? Nu! Dar sa fie facute cu adevar, nu cum au ajuns sa fie in zi de azi…

Concluzii

Propun ca denumirea sa fie ceva de genul: „intalnire cu scop evanghelistic” sau „intalnire de predicare a Evangheliei”. Ea se adreseaza necredinciosilor. Este un eveniment special, prin definitie. Relativ la intalnirile Bisericii, este, prin natura lui, extraordinar. Dar, in acelasi timp, evanghelizarea (si nu forma de organizare in sensul organizarii de seri de evanghelizare) trebuie sa reactia crestinului fata de semenii lui care sunt acum cum era el odata.

Trebuie sa renuntam repede la acceptiunea cu privire la evanghelizare in sensul de cateva seri de predicare si cantare pe an. Evanghelizarea este mult mai mult! Trebuie, de asemenea, sa nu reactionam prea in extrema si sa dam laoparte acest mod de a face evanghelizare. El are locul si rostul lui, e bun, e verificat si presupune o dinamica unica a Bisericii – plenul. E o chestiune biblica, evaluata din leaganul Bisericii.

Omul necredincios, prieteni, NU este acel om care nu vine la biserica unde mergi tu. Nu este acela care-i strain de grupul, mai numeros sau mai putin numeros, pe care-l cunosti tu. Nu este cel de alta „religie”, cum se numesc, mai nou, toate cultele (chiar daca crestinismul e religie, nu baptismul si nu ortodoxismul). Omul necredincios, despre care vorbeste Scriptura, Biblia, Noul Testament (in speta), este cel care nu crede in Dumnezeu (sub o forma sau alta, intr-un fel sau altul). El intra in contact cu cei care au pretentia ca au „Cuvantul lui Dumnezeu”, „adevarul”, „credinta”. Ei bine, dati dovada ca o aveti! In invatatura biblica curata, in traire in conformitate cu adevarul, in credinta neprefacuta vie si care se vede (credinta, evident, se vede in fapte)… De aceea au avut baptistii de mai demult o reputatie buna (nu toti), fiindca erau multi dintre ei care traiau cu adevarat invataturile predicilor lor! De aceea, in Biserica Ortodoxa Romana s-au ridicat oameni precum liderii Oastei Domnului, care, la vremea lor, au produs un val de trezire spirituala printre oamenii de rand! Din pacate, multe miscari religioase s-au stins si a ramas doar un ecou a ceea ce a fost… candva…

Facem evanghelizare cand suntem oameni care s-au intalnit cu Dumnezeu si si-au schimbat viata. Pana sa explicam ce inseamna asta, daca am trai cu adevarat asa ceva, mare parte din vorbele noastre nu ar mai fi ceea ce constituie astazi largul limbaj de lemn crestin al „pocaitilor”…

Anunțuri

Alegeri de dupa alegeri. Dintre lucrurile pe care le-ar putea invata crestinii in urma a ceea ce s-a intamplat in 16.11.2014

Ceea ce s-a intamplat la aceste alegeri, respectiv in turul al II-lea al alegerilor prezidentiale din 16.11.2014, a fost ceva exceptional in adevaratul sens al cuvantului, de exceptie, care a atras atentia tuturor, care a bulversat si a uimit.

Politic, sunt multe de invatat si de discutat. Foarte bine, au ce face oamenii politici. Dar, eu as vrea o abordare d.p.d.v. al unui crestin si vreau sa ma adresez celor care se numesc pe ei insisi crestini. Si nu ma refer cu acest termen la o anumita denominatiune.

1. Dumnezeu este Cel care ridica si coboara pe oameni

Acest adevar a fost verificat, la o scara sau alta, de nenumarate ori in istoria omenirii! Acest adevar este afirmat cu fermitate si exemplificat in Biblie, in istoria Bisericii si multe generatii de oameni au avut ocazia sa experimenteze si sa incerce invataturile Scripturilor in acest sens. Au gasit ca sunt autentice.

Dumnezeu este expert in a surprinde, in a ridica pe cine doreste. El poate sa ridice peste oameni chiar si pe cel mai neinsemnat dintre ei, pe cel mai putin bagat in seama de oameni. Cineva scria, intr-un articol foarte emotionat, ca, zilele acestea, Dumnezeu a ales sa fie roman (si nu in sensul in care-L faceau sa fie comentatorii sportivi prost-inspirati, cand castiga si Romania, rar, vreun meci de fotbal), a stat la coada sa voteze, in Diaspora si ora noua la prins chiar cand sa intre, fara sa mai poata. Asa ca, Dumnezeu a votat, totusi… Si, iata, rezultatul.

Eu nu cred intr-o providenta a unui Dumnezeu care e un fel de sluga a unor oameni care se cred stapani pe rugaciunile lor facute de ochii lumii. Nu cred ca, orice ar alege oamenii, ei au ales voia lui Dumnezeu, deja. Ca Dumnezeu stie sa se descurce, in providenta Lui (o chestiune teologica grea, totusi, nu trebuie sa-si prinda toti urechile cu ea, dar nici nu e interzis nimanui) cu toate greselile oamenilor, e cu totul altceva. Dar, nici rugaciunile celor oropsiti, celor care sunt batjocoriti, orfanului si a vaduvei, ale celor credinciosi fara interese nu sunt degeaba! Dumnezeu nu e un om, sa fie coruptibil. Oamenii ajung sa-i insele pe altii in asa fel incat sa fie siguri de obtinerea a ceea ce urmaresc. Dar, oamenii nu-L pot insela pe Dumnezeu.

Acel conducator sau lider care intelege ce inseamna o atitudine corecta fata de Dumnezeu cred ca este un om cu adevarat de care e ferice.

Pentru un crestin, un astfel de rezultat, o astfel de reactiune, ar trebui sa fie un exemplu clar cu privire la ceea ce este Dumnezeu si cum lucreaza El. Cand cei puternici au totul asigurat, Dumnezeu ii rastoarna intr-o clipa, fara sa-i intrebe nimic, si pune, in locul lor, pe un altul – de obicei pe cel caruia oamenii nu i-au dat nicio sansa.

Aceasta este, in speta, esenta crestinismului. Fiindca, Cristos Insusi a fost respins, lepadat, etichetat de oameni ca fiind fara valoare. Plata pentru El? Moartea! Dar, prin aceasta, Dumnezeu a realizat intr-un mod absolut o mantuire pentru om extraordinara. Sentimentele pe care le-am simtit zilele acestea au fost intrecute cu mult de ceea ce au simtit ucenicii lui Cristos cand acesta a inviat din morti. Si, toata crestinatatea face ca tot pamantul sa se cutremure, in fiecare an, cand se serbeaza Pastele!

Este bine ca omul sa aiba in vedere faptul ca Dumnezeu este mai inalt decat orice om si ca poate sa faca, daca vrea, ce vrea cu fiii oamenilor. Atunci se vede omul intelept si omul nebun.

2. Este o grava eroare pentru Biserica sa se ocupe de altceva decat de ceea ce ar trebui Biserica sa faca

Suntem in Romania. Aproape 90% se declara ortodocsi. Prelati ortodocsi – cei spus oamenilor fatis cu cine sa voteze – au aratat doar partea de suprafata a ceea bolborosea in interiorul clerului. Oamenii au fost indemnati sa nu voteze cu un ne-ortodox. Ca noi votam un crestin, de-al nostru, ziceau ei.

Si, tocmai „ajutorul” acesta pe care se gandeau ca l-au dat, nu degeaba, a primit o valenta opusa scopului scontat si… surpriza, oamenii, ortodocsii, au votat un evanghelic minoritar…

Iar aceasta ne arata cat de bine ar fi fost pentru BOR sa se ocupe de cele ale Bisericii si sa o faca intr-un mod de apreciat.

Dar, nu doar pentru BOR e o lectie. E pentru orice Biserica, din orice localitate. Ocupati-va, dragi crestini, de cele care tin de crestinism, atunci cand e vorba de Biserica! Biserica are locul ei. Agora are locul ei. Cand se amesteca, Biserica are intotdeauna de pierdut! Si, bazandu-se pe bunul nume, Biserica ajunge sa „castige” un nume rau. O consecinta grava este ca oamenii vorbesc de rau „calea mantuirii” si pe Dumnezeu. Si asta din cauza unei structuri care nu mai face ce ar trebui sa faca Biserica.

Asta va doriti? Daca da, atunci, din start, nu sunteti din nicio Biserica, indiferent daca ati ajuns s-o reprezentati in vreun fel si profitati de pozitia pe care o aveti si de renumele pe care altii l-au castigat, nu voi, nu asa.

Ce a facut BOR a adus asupra Bisericii o reactie care nu o sa se limiteze doar la votul care a fost dat!

Atata timp cat Bisericile, de orice culoare denominationala, se ocupa de alte probleme si nu de ce a fost randuita (de catre Dumnezeu!) Biserica sa se ocupe, imaginea Bisericii nu are cum sa fie una buna. Oamenii asteapta de la crestini ceva mai mult. Daca nu pot sa ofere, atunci nu doar ca nu sunt, de fapt, crestini, dar sunt si sarlatani, oameni care pretind ca sunt ceea ce nu sunt. Si, in acest caz, nu vorbim despre holoangari care pozeaza in meseriasi.

Cand aduci chipul lumii in Biserica, lumea insasi te va batjocorii, tu insuti nu vei mai fi Biserica. E o chestiune de identitate.

3. Realitatile simple, necosmetizate, daca sunt autentice, pot avea o valoare mult mai mare decat prefacatoriile cele mai stralucitoare si atractive

Bani, media, oameni care sa promoveze, resurse de tot soiul. Intr-un cuvant, un Goliat. Si, iata, David nu s-a lasat asteptat… Oamenii, indiferent cat sunt de „prostiti”, tot stiu ce-i autentic, ce-i drept, ce-i valoros. Stiu. Si, cand e timpul, reactioneaza.

De aceea, crestinii ar trebui sa stie ce e de valoare si sa traiasca asa. Daca tanjesc dupa ce nu-i valoros, ei insisi si-au pierdut identitatea.

Chiar credeti ca oamenii nu-i observa pe adevaratii crestini, daca par ca stau cu capul in alta directie? Ba-i observa. Oamenii nu au nevoie de crestini care sa le semene, sub pretextul relevantei prost-intelese. Ei au nevoie de crestini care sa traiasca valorile crestinismului, fiindca doar asa acesta din urma are relevanta – se dovedeste ca este ceea ce pretinde.

Cei care inteleg aceste lucruri, se poarta asa. Cei care nu le inteleg, poate le spun cu gura, dar in fapta sunt altfel.

4. Scopul nu scuza mijloacele. Nu poti predinte un scop nobil pe care sa-l obtii abominabil

Nu poti sa ajungi la putere, cu gand sa faci binele, facand raul. Nu merge asa. E o minciuna, o inselaciune, fie ea si autoinselaciune.

Poate ca, traind corect si principial (desigur, omul nu poate sa fie perfect, dar stiti la ce ma refer!), cineva pare ca nu e bagat in seama. Dar, surprizele apar oricand. Si, de fapt, nu-i o surpriza. E o realitate ascunsa privirilor imediate, ceva ce se intampla peste tot. Si e apreciat cand se intampla.

Daca valorile crestine nu sunt valorile bune pe care le recunoaste chiar si lumea aceasta, atunci ele nu sunt deloc crestine. Crestinismul nu propune valori care se petrec in neant, ci valori care au loc in lume, in timp si spatiu. Invatatura crestina nu se refera la ce se intampla pe planeta numita Imaginatie. Daca invataturile crestine nu au aplicabilitate si cei care sunt crestini nu traiesc in conformitate cu acestea, puterea crestinismului este totuna cu nimic.

Ai grija ce crestinism iti doresti!

5. Valorile adevarului si ale dreptatii sunt cele care prevaleaza 

Chiar daca omenirea nu este tocmai un ansamblu de aspecte ale sfinteniei si dreptatii, totusi, acestea sunt recunoscute ca fiind valoroase si pozitive chiar in contextul noroios in care sunt abordate.

Cand se intampla ceva bun, oamenii se bucura. Apare entuziasmul, se naste o stare de bine, de multumire. De aceea, trebuie sa fim oameni care cauta astfel de valori.

Crestinismul le propune. Nu multi crestini, insa, din pacate, le traiesc! Si, aici e problema! Lumea de astazi este impotrivitoare crestinismului nu pentru ca nu ar fi de acord cu valorile promovate de invatatura din spatele lui, ci pentru ca nu pot sa nu observe ipocrizia asa-zisilor crestini care se autentifica in mod fals cu ceea ce nu sunt, de fapt.

Eu consider – si am mai scris despre asta – ca ateismul (sau, cel putin amploarea lui de acum) este o consecinta a tensiunii dintre invatatura unora ca „Dumnezeu e iubire” si viata lor (cand pornit la razboi cu crucea-n frunte, cand au trait in mojicie, in dezbinare si ura si cate altele…).

Dar, pentru ca, din cand in cand, dreptatea prevaleaza, si vedem bine ce stare sufleteasca naste un astfel de eveniment in noi, inseamna ca exista ceva in valorile astea, nu? Ceva important!

Ce fel de oameni ar trebui sa fie crestinii? Cum ar trebui sa se poarte ei in fata lumii?

Cu siguranta ca fiecare a invatat cate ceva, zilele astea. Chiar, mult mai multe decat am scris eu aici. Dar, a trebuit sa scriu. Nu am putut sa nu scriu!

Retete si vraji pe Biblie, maiculita, care functioneze aur

Fara sa vreau, chiar fara sa vreau (si am ramas la aceeasi parere, nici in zi de azi nu as fi vrut), mi-a cazut in mana (de fapt, mi s-a intins, ca – vorba ateilor – din cer nu cad carti) o carte cu o multime de versete din Biblie (versiunea Cornilescu actualizata, deci, care a fost tradusa pentru evanghelici). Pana aici, totul bine. Doar ca, ce sa vezi? Cartea nu e altceva decat o culegere de versete puse laolalta pentru a fi… formule magice.

Iata o solutie pentru slabit:

„In timp ce esti ispitit sa mananci lucrurile acelea care vor pune mai multe kilograme pe tine, roaga-te pentru partenerul tau. Roaga-l pe partenerul tau sa se roage pentru tine in acelasi fel, dupa cum voi indica eu aici… Continuand sa va rugati unul pentru altul, veti fi eliberati si vindecati de aceste dorinte (pofte) peste puterea omeneasca. Dusmanul vi le provoaca, cand, de fapt, voi ii apartineti lui Isus. Perseverand, vei observa cum reducerea greutatii va fi evidenta.”

Sa explic, putin, care-i problema. Nu faptul ca te rogi pentru cineva sau ca doresti ca prin rugaciune sa ajungi un om mai spiritual si sa o lasi mai moale cu imbuibarea. Ci, ca lucrurile sunt puse in contextul lumii contemporane, unde modelele sunt vazute ca avand o talie supla. Sau, cu alte cuvinte, ca sa fii si tu dupa mersul lumii, ca marile modele de pe sticla, precum Piti si Muschiulet, ia d’aici o reteta de rugaciune cu versete de la Biblie si, daca faci cum zice eu, slab vei fi!

Si, noua nu ne mai ramane nimic de facut, decat sa slabim…

Reteta e dintr-o carte de June Newman Davis, „Versete cheie”.

Urmeaza, evident si modalitatea de postire. Iata: legam duhurile Poftei, Placerii si Lacomiei, apoi, dezlegam duhurile Disciplinei de sine, Puterii de vointa sau Cumpatarii (daca-i „sau”, inteleg de aici ca e suficient unul, nu trebuie dezlegate toate, ca fac prapad…). Eu sunt curios de ce sunt libere duhurile acelea si de ce sunt legate celelalte? Si, cum se face ca dezlegam si legam la duhuri?

Ce este, de fapt, aici? Este vorba de o conceptie foarte veche, religioasa, de pe vremea cand oamenii se zice ca erau foarte traitori in pesteri, ca in spatele a tot ce se intampla cu omul sunt anumite zeitati. In crestinism, asadar, au inceput sa intre tot felul de invataturi pagane, total straine de invatatura Bibliei.

Evident, camuflat. Multe versete si cate ceva si despre Dumnezeu. Omul, cel care trebuie neaparat sa fie in centrul antentiei, e cel care leaga si dezleaga. Un fel de vraci dibaci, care nu arde ierburi si nu danseaza in fum, ci recita versete biblice.

Tot de aici aflu bleg ca „legarea si dezlegarea sunt o porunca”. Ce-i drept, nu scrie a cui…

Daca v-au luat durerile de cap, am mai gasit si o reteta pentru asta:

1. Aplica cu abundenta sangele lui Isus

2. Citeste „Reteta mea zilnica” tot mereu, prefatand fiecare verset cu „Este scris”

3. Citeste aceeasi lista in intregime pentru a doua oara, laudand pe Dumnezeu si multumeste-I pentru Cuvantul Lui care s-a intrupat in trupul tau.

Pana sa termini pentru a doua oara citirea cu glas tare a listei, durerea de cap a disparut!

Apare si un limbaj cunoscut in cercurile de crestini, dar cu nuantari care se datoreaza unui sistem de gandire deja format. Uite, doar citind aceste cateva randuri – pentru ca e prima oara cand citesc asa ceva – am realizat deja ca exista un sistem de invatatura in spatele acestora, conform caruia Cuvantul lui Dumnezeu se poate intrupa si in oameni, prin faptul ca ei folosesc cuvintele Bibliei.

Prieteni, aceste invataturi au inceput sa circule si in Bisericile noastre, printre membri. Sunt strecurate pe furis, dupa cum a fost instiintarea apostolului Pavel, care s-a asigurat ca si dupa moartea lui va ramane scrisa avertizarea aceasta. Dar, e vremea sa le adresam frontal, fiindca sunt invataturi mincinoase. Ca apar, e dovada ca exista un mediu propice pentru aceasta, in special datorita indiferentei „crestinilor” de astazi fata de Cuvantul lui Dumnezeu, Biblia.

Nu as vrea sa revin, dar presimt ca e doar inceputul unui atac asupra Bisericilor evanghelice din Romania. Bisericile ar trebui sa se intoarca mai repede asupra rugaciunii si studierii autentice a Cuvantului lui Dumnezeu.

Alegerile planificate, mersul la vot, cu Biblia uitata acasa

Ce pot invata niste tineri crestini, in saptamana mare a alegerilor:

– ca Scriptura este impotriva injuriilor aduse celor aflati in slujbe care poarta cu ele o autoritate;
– ca crestinii au scopuri specifice lor, iar un mediu ambiant de pace si liniste ajuta realizarii acestora, motiv pentru care ar trebui sa se roage pentru ambii candidati;
– ca vorbirea de rau nu este o solutie, chiar daca nu esti de acord cu ce face unul dintre candidati sau amandoi;
– ca a cantari si a vota nu este o greseala pentru un „pocait” sau pentru un crestin, este un drept al statului in care traim, pe care-l poti exercita;
– cat de grava este eroarea ca Biserica sa se ocupe, prin reprezentanti ai ei, de ceea ce nu a fost chemata sa faca;
– ca Dumnezeu este Cel PreaInalt, care ridica si coboara pe „imparati” si face ce vrea cu „imparatiile” acestei lumi;
– ca nu trebuie sa ne fie frica nici de vest, nici de est, ci de Dumnezeu, care poate sa judece si sa condamne sufletul omului;
– ca, daca ni se pare logic si normal ca daca politicienii nu si-au facut treaba sa-i consideram niste mincinosi, atunci va trebui sa fim consecventi si cu noi insine si sa evaluam daca ne-am facut sau nu treaba de crestini in fata lumii…
– ca, cel mai probabil, istoria nu se va incheia odata cu alegerile de duminica, dar, o va face dupa ziua judecatii… sa fim pregatiti duminica la vot, dar sa fim pregatiti pentru ca „nu stiti ora…”!
– ca societatea romaneasca e impartita in doua, chiar zonal, dar si dupa varsta si ca acelasi model NU trebuie sa fie incurajat si urmat in Biserici (Biserica locala, dimpotriva, ar trebui sa fie unita);

Daca mergeti a vot si va implicati, cum stiti voi, in activitati legate de aceste alegeri, nu uitati, va rog, ceea ce ne invata Biblia! Ca ipocrizia pe care o aratati in altii sa nu fie si in voi, cei care ziceti ca sunteti crestini!

3. Invatatorii ereziilor. Ce-i da de gol? Semnale inselatoare despre ei

Acesta este un al treilea articol dintr-o serie, continuare a acestora:

1. Opinii. Distrugatoare. Erezii

2. Despre opinii. Opiniile de tip erezie. Despre cei care le dezvolta

Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

[continuare de aici]

7. Umbla dupa pofta stricata a firii („Umbla dupa pofta stricata a firii si dispretuiesc autoritatea” , 2 Petru 2: 10)

– a firii, adica „a carnii”; „poftele depravate ale firii” apare si in vrs. 18 (trad. NTR); carnea, firea noastra, s-a stricat odata cu intrarea pacatului in lume, dorintele, poftele sunt si ele influentate de asta, devenind depravate, stricate. Invatatorii mincinosi sunt manati in calea lor de pofta stricata a firii, departe de dorintele arzatoare sfinte ale Duhului Sfant care-i calauzeste pe adevaratii invatatori, pe oamenii lui Dumnezeu;

– atitudinea lor si invatatura pe care o dau ei se formeaza ca sa poata sa-si implineasca dorintele alterate, stricate, ale firii pamantesti, dorintele depravate carnale (ex: predicarea permisivitatii, ca sa poata sa traiasca in adulter si placeri, predicarea dupa placul audientei, ca sa atraga de partea lor pe cei creduli si sa-i foloseasca apoi spre implinirea propriilor scopuri etc.)

– este destul de grav ca un invatator dintre cei din Biserica umbla dupa asa ceva, mai ales ca ar trebui sa fie primul care sa stie ce a facut pofta stricata a carnii si unde i-a dus aceasta pe oameni (de fapt, din cauza ei se pocaiesc oamenii, din cauza firii lor alterate au nevoie de mantuirea lui Dumnezeu); practic, acesti invatatori fac cale intoarsa de la drumul credintei.

8. Dispretuiesc autoritatea (2 Petru 2: 10)

– nu este vorba doar de atitudine, doar de respingerea autoritatii, ci mai ales de abordarea ei in inima; intai de toate ei dispretuiesc autoritatea si apoi se si comporta astfel: in vorbire, in gesturi, in reactii;

– e vorba aici de autoritatea Bisericii, dar, tiparul trairii acestor oameni se vede si fata de orice alta autoritate (ii vezi cum vorbesc despre pastori, despre alti frati din Biserica, despre primari, alti conducatori, presedinte); nu ca nu ar fi oameni in aceste pozitii care au gresit, ci ei, fiindca dispretuiesc autoritate, o ridiculizeaza si isi bat joc „de ce nu cunoscu” (fiindca, evident, ei nu stiu ce-i aia autoriate, nu au avut, nu au si nici ca vor avea);

– cred ca am vazut multe astfel de stari in zilele noastre, in Biserici, printre oamenii care ar trebui sa fie duhovnicesti… foarte multe dintre reactiile exprimate in public, fara rusine, sunt consecinta dispretului fata de autoritate; chiar ingerii, care sunt mai tari decat acesti defaimatori indrazneti, au o alta abordare fata de autoritate… ce sa mai vorbim despre Cristos si exemplul de traire pe care ni l-a arata cand ne-a spus sa-l urmam daca vrem sa fim ai Sai…

9. Sunt indrazneti si aroganti (2 Petru 2: 10)

– sunt indrazneti, adica incisivi, curajosi in sensul rau, gata sa vorbeasca, sa argumenteze, sa arate ca nu-s „prostii satului” si ca ei stiu cu ce se mananca chestia asta, cum ii zice… a, asa, teologia…; am vazut astfel de oameni, care abia daca si-au dat si ei seama ca chiar exista invatatura in Scriptura si deja, cu mult tupeu, ii iau peste picior pe oameni ai lui Dumnezeu care au umblat cu el zeci de ani de zile, in frica si evlavie fata de Acela care tine in mana Lui suflarea omului si ii cantareste sufletul intru vesnicie…;

– sunt aroganti, adica in sens strans legat de hedonism (conceptie care proclama placerea drept binele suprem si care face din obtinerea ei principiu al comportamentului) – vezi autos si hedone); adica privesc la placerea lor si ii intereseaza sa invete pe altii in asa fel incat sa fie ei linistiti ca-si pot satisface placerilor (practic, isi vor linisti oarecum constiinta prin aceea ca si altii fac asa cum fac ei); scopul lor e sa fie ei satisfacuti, sa se simta ei bine, sa fie ei impliniti, nu sa fie satisfacut Cuvantul lui Dumnezeu, voia Tatalui care este binecuvantat in veci…

– nu de tupeisti avem nevoie in Bisericile noastre, nu de indrazneti si aroganti, ci de oameni evlaviosi, care traiesc invataturile adevarate, care ii invata e altii voia lui Dumnezeu, nu pentru un castig personal si pentru satisfacerea lor, ci pentru ca Cristos sa se arate si in altii si El sa fie slavit pentru aceasta, dupa cum se si cuvine, fiindca El este sursa tuturor valorilor sfinte si folositoare omului pentru mantuire; da, de astfel de oameni ar trebui sa ne ferim tot mai mult;

– din pacate, acesti oameni par ca au tot mai multe de spus astazi, in crestinismul nostru „de obste”…

10. Promit libertatea, dar ei sunt doar niste sclavi („Le promit libertatea în timp ce ei înşişi sunt sclavi ai depravării”, 2 Petru 2: 19)

– sensul „libertatii” promise de acesti invatatori mincinosi este dat de stapanul pe care acestia il au, de fapt – depravarea;

– adica, in practica, astfel de oameni ii invata pe altii ca pot sa faca tot felul de lucruri si fapte din sfera depravarii, a coruptiei, in ideea ca Dumnezeu ar fi de acord cu asta;

– si, ce libertate ar putea sa promita unul care-i sclav altuia (care, poate-i liber)? Si, totusi, iata ca… „multi ii vor urma”…

– libertatea aceasta este capcana in care cad foarte multi si astazi, ferm convinsi ca sunt liberi, in timp ce sunt biruiti de lucrurile pe care le fac, chipurile in libertate, fiind, de fapt, sclavii lor („caci, fiecare este biruit de ceea ce este invins);

– multi sclavi „liberi” ai depravarii sustin astazi, cu nerusinare, ca sunt crestinii lui Dumnezeu… Petru ne atentioneaza sa nu credem ca daca Dumnezeu nu „zice” nimic, acum, la afirmatia lor, pierzarea lor nu e hotarata de multa vreme si pedeapsa lor nu e deja data, in chiar destrabalarea lor;

– prin argumente din sfera aceasta au fost atrase multe biserici, in zilele noastre, in depravare si lumesc, in cele care tin de veacul acesta si de mersul lui catre pierzare/distrugere; le-am auzit de nenumarate ori si le voi mai auzi inca, pentru ca cei care le spun chiar cred ca vorbele pe care le spun sunt argumente… nu sunt decat inselatorie si praf.

 

Exista si cateva semnale care ar sugera ca acesti oameni au dreptate, care ne-ar putea face sa nu fim siguri de cine sunt acesti oameni cu adevarat, desi i-am banui ca sunt… invatatori mincinosi (terminologia si contextul din 2 Petru). Care sunt acestea?

1. Faptul ca nu sunt pedepsiti, ca Dumnezeu nu-i judeca imediat

– Petru prezinta pe larg cateva exemple, aratand modul in care Dumnezeu face lucrurile – daca acesti invatatori mincinosi sunt gresiti inaintea lui Dumnezeu, nu inseamna ca El ii va judecat imediat si-i fugarii cu fulgere, sa vedem noi toti. Dumnezeu lucreaza altfel, El ii pastreaza pentru ziua judecatii, cum a facut si cu ingerii, si cu Sodoma si Gomora, si cu oamenii din vremea lui Noe;

– „Vezi ca am dreptate? vor zice ei. Vezi ca am adepti? Vezi ca Dumnezeu e cu mine, sunt sanatos, imi merge bine, sunt plin de viata si locuiesc in mijlocul fericirii?” Si, din pacate, imaginea aceasta ii atrage pe multi, fiindca multi sunt calauziti de carne, de firea lor pamanteasca, depravata; ba chiar cei care tocmai au scapat de murdariile lumii, sunt momiti cu pofte si placeri din chiar aceasta „lume” pe care au lasat-o in spate;

2. Faptul ca par ca au autoritate prin indrazneala cu care vorbesc

– Petru ii compara cu animalele, in sensul ca au doar un fel de instinct (doar instinctul), fara sa inteleaga nimic mai mult, care fac lucrurile mecanic, in virtutea acestora, pentru faptul ca le pot face si atat;

– pedeapsa pentru acestia este in chiar depravarea lor, de aceea, de multe ori nu se vede ca sunt pedepsiti, dar sunt; Dumnezeu ii pedepseste nu cu foc din cer, ci cu insasi starea in care se afla, caci nu gaseste o pedeapsa mai mare decat ceea ce deja patesc acestia, indepartandu-se in asemenea hal de Dumnezeu (caci, nici ca oamenii nu mai sunt, bazandu-se doar pe instinct);

 

Iata un alt citat, din acelasi capitol, cu care voi incheia:

„Considerând ca fiind o plăcere să trăiască în chef în timpul zilei, ei sunt ca nişte pete şi defecte. Astfel, ei chefuiesc dedându-se la plăceri înşelătoare atunci când se ospătează împreună cu voi.
Au ochii plini de adulter, sunt nesătuli în ce priveşte păcatul, momesc sufletele nestatornice, inima le este deprinsă la lăcomie, sunt nişte copii blestemaţi;
au părăsit calea cea dreaptă şi s-au rătăcit urmând calea lui Balaam, fiul lui Beor, care a iubit răsplata nedreptăţii.” (2 Petru 2: 13-15)
[va urma]

2. Despre opinii. Opiniile de tip erezie. Despre cei care le dezvolta.

Articolul de fata este o continuare de aici.

Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

Rezumat prima parte:

1. Dupa cum in poporul Israel, in vechime (inainte de Cristos, de Biserica) s-au ridicat prooroci mincinosi (profeti falsi), in acelasi mod, asemenea, vor fi si invatatori falsi printre credinciosii (Bisericii);

2. Erezia este o parere aparte de invatatura in sine, de linia principala a Scripturilor pe care, in mod normal, ar trebui s-o invate oamenii Bisericii;

3. Ereziile acestea sunt introduse printre credinciosi „pe furis”, nu sunt prezentate direct, franc si deschis (cel putin, nu la inceput);

4. Apostolul Petru aduce cateva descrieri ale unor astfel de oameni – invatatorii mincinosi. Cum sunt ei? Vezi sinteza acestui articol, mai jos.

Despre opinii

Inainte de a cauta raspunsuri in textul biblic in ce-i priveste pe invatatorii mincinosi (cum sunt ei, cum pot fi recunoscuti, cum pot fi ocoliti), sa poposim putin in legatura cu sensul larg al insemnatatii de erezie.

Erezia nu este o parere printre altele, ci, mai degraba, este o parere relativ la o linie generala. Ortodoxia, de exemplu, propune ca erezia este credinta celor care nu se aliniaza la directia invataturii Bisericii Ortodoxe. Cam acesta este sensul notiunii de erezie, adica o parere care nu se potriveste invataturii Bisericii. Desigur, linia invataturii Bisericii ar trebui sa fie conforma cu invatatura Sfintelor Scripturi.

Apoi, sa facem referire la argumentatia de tipul: „Adevarul nu e la tine, ce spui tu e doar parerea ta. Nu inseamna ca e adevarata.” Desi acest tip de argument este aparent corect, sugerand ca ne ajuta sa fim corecti din punct de vedere logic, el este folosit de foarte multe ori pentru a relativiza chiar invatatura sanatoasa. In acest caz, argumentul nu se mai aplica. Din doua motive:

a. fiindca este el insusi relativ, caci cel care zice: „Adevarul nu e la tine” are pretentia el insusi ca afirmatia sa este adevarata, deci, ca adevarul e la el; asadar, cand sugereaza ca cineva nu are adevarul, o face bazandu-se pe contrariul acestei sugestii, ceea ce nu e tocmai un argument de acceptat si necesita o discutie suplimentara;

b. invatatura revelata a Scripturii este etalonul sau absolutul cu care se poate compara o parere sau o erezie sau o invatatura oarecare; daca aceasta este exclusa, atunci nu mai vorbim in contextul acestui articol (vorbim, eventual de ateism sau alte invataturi care se potrivesc mai degraba unei alte discutii; ca sa nu amestecam lucrurile, vom pleca de la premisa ca Scriptura este revelatia lui Dumnezeu, asadar adevarata si demna de incredere; practic, mantuirea omului sta in credinta in invataturile pe care le gasim in aceasta revelatia).

Ce fel de oameni sunt cei care aduc o invatatura mincinoasa?

1. Acesti oameni Il neaga pe propriul lor rascumparator (2 Petru 2: 1)

– de obicei, se intampla cand cineva este rascumparat; el respecta termenii Scripturii si, prin invatatura pe care aceasta o prezinta, este pus fata in fata cu a crede un anumit set de valor (cele biblice); dupa un timp renunta la ceva sau adauga ceva, modificand acele invataturi, ceea ce conduce la o disociere fata de primele invataturi; atunci cand el a crezut initial invatatura autentica a Biblie, L-a crezut de fapt pe Dumnezeu si, cand si-a modificat invatatura si-am modificat si credinta si s-a „lepadat” de Stapan, adica de Cristos;

– negarea lui Cristos nu este neaparat una verbala sau fatisa, ci pasajul se refera mai degraba la o negare prin invataturi, una implicita;

– chestiunea este deosebit de serioasa – ce poate fi mai serios decat sa-L negi pe Cel care-ti poate da mantuirea?

– pasajul ne arata ca un astfel de om a fost rascumparat si apoi Il neaga pe Stapanul care l-a rascumparat;

– exista o consecinta foarte reala – o pierzare, o distrugere abrupta, naprasnica (asadar, nu e vorba de schimbat pareri, de contextul „fiecare cu parerea lui”, ci de o foarte serioasa si reala urmare a unei atitudini de renegare a lui Dumnezeu din partea unuia care deja a fost „rascumparat”;

– asadar, sa ne asteptam ca acesti invatatori mincinosi sa fie dintre cei care L-au marturisit pe Cristos (in contextul nostru evanghelic, chiar dintre cei care s-au „pocait”, s-au botezat, au avut o credinta pe baza careia au fost „rascumparati” – un pret s-a platit pentru ei, ca sa fie eliberati din starea lor de alienare fata de Dumnezeu).

– abordarea lor este una necinstita, ei aduc invataturile prin strecurarea lor, prin mijloace de amagire

2. Acesti oameni sunt niste destrabalati (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– destrabalarea aceasta se refera la un mod de vietuire, la aplicarea unor invataturi si are de-a face cu obiectul invataturilor teoretice;

– asadar, invataturile eretice nu se au in vedere pe ele insele, ci pe ceea ce adreseaza la nivelul practic;

– destrabalarea are de-a face cu moralitatea, fiindca are sens de senzualitate, de deplasare fata de o tinuta morala decenta, corecta, buna, potrivita, conforma cu invataturile Scripturii;

– daca invatatura pe care o ai in vedere conduce la o conduita relaxata din punct de vedere al modului de trai, atunci e un semnal pe care trebuie sa-l iei in considerare, daca te intereseaza sa nu fii inselat!

3. Acesti oameni vor fi populari (2 Petru 2: 2, „multi ii vor urma in destrabalarea lor”)

– ei au succes, gasesc urmasi (ceea ce sugereaza si de ce au plecat pe drumul acesta), gasesc sustinere;

– prin urmare, faptul ca un invatator sau o invatatura este sustinuta nu inseamna ca are si valoare de adevar;

– nu multimea valideaza valoarea de adevar a unei pareri, ci Cuvantul lui Dumnezeu;

– oamenii aceia care vor decide sa-i urmeze vor alege un fel de „cale” noua, ceva ce nu a mai fost (cel putin in imediat), vor renunta la invataturile de pana atunci (atentie sa nu confundam aici o revenire la invatatura sanatoasa cu o deplasare de la ea);

– urmasii lor vor fi gata sa le ia apararea, chiar impotriva prietenilor lor, chiar impotriva celor pe care-i numesc „frati”;

– urmasii lor vor promova (si ei) o viata destrabalata, o viata conforma cu aceasta invatatura pe care incep s-o urmeze si s-o agreeze;

– nu gandi „asta-i unul care ne intelege, pe noi, pe tineri, ne lasa cum vrem noi, e bun”, fiindca nu din intelepciune gandesti asa… (noi nu cautam pe cineva care sa fie de acord cu starea noastra rea, ci pe cineva care sa fie ferm impotriva unei asemenea stari, dar care sa ne iubeasca atat de mult incat sa fie gata sa se lase respins si neacceptat cand nu ne canta in struna si nu ne linguseste);

4. Din cauza lor, calea adevarului va fi batjocorita (2 Petru 2: 2)

– modul de viata al acestor oameni va atrage dupa sine o raportare nepotrivita fata de „calea adevarului”;

– fiindca apar din sanul crestinilor (gruparilor crestine), acesti oameni atrag judecata celorlalti asupra intregului, adica si asupra celor care sunt din acelasi mediu initial (de ex: o Biserica locala), toti fiind judecati prin prisma a ceea ce fac acestia;

– cand „calea adevarului” este vorbita de rau, multimea aceea si invatatorul/invatatorii ei se afla deja de ceva vreme pe drumul ereziei;

– si oameni autentici sunt vorbiti de rau, doar fiindca sunt crestini, pentru a fi denigrati; pasajul nu se refera la cazul acesta;

– iata, deci, ca oamenii din afara sunt in masura sa masoare modul in care traiesc cei din Biserica!

– asadar, vorbim despre bun simt, despre un fel de vietuire care sa placa oamenilor, care sa fie frumos, decent, potrivit, drept, curat, sfant, demn, vertical, de tinuta, placut, non-lasciv s.a.m.d.;

5. Sunt lacomi (2 Petru 2: 3 – „In lacomia lor, vor incerca sa profite de voi prin cuvantari nascocite”)

– astfel de oameni, asadar, urmaresc un castig personal, au interes personal, o agenda proprie;

– „slujirea” lor nu e deloc slujire, fiindca ei se au in vedere pe ei, nu pe ceilalti (sa se arate pe ei, sa se ridice pe ei, sa castige bunuri, posesiuni, bani, sa castige faima s.a.m.d.);

– cuvantul pentru „lacomie” este preluat si in limba romana – „pleonexie”, insemnand „lacomie”, „cupiditate”;

– argumentele lor sunt modelate, sunt pregatite, gandite, tocmai pentru a prezenta un neadevar ca pe un adevar, pentru a atrage;

– este o munca depusa si oamenii acestia se asteapta sa si castige de pe urma acesteia, doar ca munca este una rea, care face rau celor care o suporta;

– ne vom astepta, asadar, ca acesti invatatori mincinosi sa fie oameni pregatiti, capabili sa argumenteze, buni oratori, gata de a argumenta;

6. Cuvantarile lor sunt nascocite (2 Petru 2: 3)

– ei urmaresc o concluzie, isi formeaza argumentatia pentru a ajunge acolo;

– nu sunt interesati sa explice Scriptura, sa fie dascali pentru cei care vor s-o inteleaga, nu simt compasiune pentru ceilalti dorind ca si altii sa cunoasca harul lui Dumnezeu si sa beneficieze de el; ei cauta beneficiul propriu si fac din Evanghelie si credinta o sursa de castig (dupa cum scria si Pavel, cand ii spunea lui Timotei ca unii cred ca evlavia este o sursa de castig);

– nu-i veti gasi saraci, dar plini de pace sufleteasca, mereu in „ograda” altora, ajutandu-i; nu-i veti gasi in lipsuri;

[va urma]

1. Opinii. Distrugatoare. Erezii.

„Însă, în popor, s-au şi ridicat profeţi falşi, cum şi între voi vor fi învăţători falşi, care vor strecura erezii distrugătoare şi-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.” (2 Petru 2: 1, NTR)

Textul din NTR are o nota de subsol la cuvantul „erezie” din citatul de mai sus: „parere”.

Intr-adevar, cuvantul „erezie”, care apare si in traducerea Cornilescu, este o transliterare in limba noastra, nu o traducere. Traducerea acestuia, insemnatatea, este „parere, opinie”. Iata-ne, asadar, in vremuri potrivite pentru acest cuvant, in timpuri in care „fiecare (e) cu parerea lui”, cand „doar nu o fi adevarat numa’ ce zici tu” si alte asemenea… pareri.

Versetul pe care l-am citat in antet face o asemanare pe baza unei dinstinctii. Distinctia este intre Laos si Eclesia, iar asemanarea este legata de faptul ca exista agenti care vor sa strice ordinea divina in ambele contexte:

1. In perioada de dinainte de Cristos, in speta de dinainte de coborarea Duhului Sfant (cand s-a format Biserica), Dumnezeu a vorbit („in vechime, parintilor nostri”, asadar, parintilor evreilor) poporului Israel (popor, laos) prin profeti, prooroci;

2. In vremea Bisericii, Dumnezeu indruma pe cei care fac parte din aceasta prin „invatatori”, „dascali”.

Textul ne spune ca, dupa cum in mijlocul poporului Israel, in perioada in care Dumnezeu vorbea prin prooroci, au aparut si pseudo-profeti (pseudoprophetai), tot asa, in Biserici („intre voi”) vor aparea pseudo-invatatori (pseudodidaskaloi). In linii mari, inselatoria a fost si atunci si va fi si acum. Oameni mincinosi s-au erijat in profeti odata, se vor erija si acum, in invatatori.

Un invatator, un dascal, in contextul Noului Testament, are rolul de a preda oamenilor invatatura sanatoasa, biblica, despre care Scriptura vorbeste de multe ori in termeni concreti. Cuvintele traduse in limba romana cu „invatatura”, „doctrina sanatoasa”, „dreptarul invataturii sanatoase” sunt chiar cele care formeaza invataturile revelate ale lui Dumnezeu, ceea ce, pe larg, numim „Cuvantul lui Dumnezeu”, in dorinta noastra de a sublinia ideea de apocalipsa, de revelatie.

Trebuie sa stabilim in termeni clari un lucru important – in sfera aceasta pe care o propune religia, Biblia, credinta, crestinismul, filosofia, oamenii, indiferent cine sunt ei, emit doar pareri. Ei nu emit afirmatii absolute prin ei insisi pentru ca nu pot sa faca aceasta. Ei nu pot, chiar daca s-a incercat o impunere in acest sens, sa vorbeasca ex cathedra. Oamenii se situeaza, nu definesc din ei insisi. Ei se pozitioneaza, nu emana. De la ei, oamenii nu pot determina ceva, ex nihilo sau de nuovo. Omul are limitarea aceasta. El se pozitioneaza, fie in sfera unor alte pareri, fie in sfera unor revelatii sau pseudo-revelatii. Revelatia (nu si pseudo-revelatia) trebuie sa fie, fiindca asa o definim, extrinseca fiintei umane. In crestinism, vorbim despre revelatia divina. In complexitatea care se dezvolta in subsidiar, omul, prin rationament, ajunge la diverse concluzii. El poate si sa ajunga la anumite informatii foarte clare, pe care de gaseste ca fiind fundamentale, de baza. Totusi, aceste elemente sunt tot opinii ale acestuia. Postmodernismul ne arata foarte clar relativitatea rezultatelor de care este in stare omul – parerea.

Asadar, nu discutam acum despre natura parerii, ci despre valoarea ei. Pentru ca, o raportam la ceva absolut. In cazul nostru, la revelatie, la invatatura curata a lui Dumnezeu, adusa noua prin Domnul Isus Cristos, garantul provenientei divine a ceea ce numim „cuvantul vietii”. Dumnezeu, dupa ce s-au terminat zilele in care a vorbit prin profeti, ne-a vorbit (noua, oamenilor) prin Fiul, adica prin Isus Cristos. Aceasta este pretentia Bibliei, aici ne miscam noi. Evident, articolul de fata nu are pretentia ca dovedeste provenienta divina a Bibliei, ci pleaca de la o atare premisa, scopul lui fiind altul.

Parerea noastra, in raport cu Biblia, poate sa fie una corecta sau una gresita. Fiindca, in fata Cuvantului revelat, parerea noastra se determina, se descopera ea insasi, se dezgoleste. Si, dupa cum in vremea veche au venit unii in Israel avand pretentia ca sunt trimisi ai lui Dumnezeu si ca spun cuvintele lui Dumnezeu, dar nu au fost trimisi de El si ceea ce au profetit a fost o minciuna a lor, spusa din pornirea inimii lor, tot asa si in vremea de acum, se vor ridica unii oamenii care, prezentandu-se ca invatatori in Biserica, vor da ca invatatura o minciuna, o parere falsa, a lor. Parerea lor despre Dumnezeu si invatatura Bibliei nu va fi una conforma cu aceasta, si, deci, va fi o pseudo-parere-adevarata, o erezie. Acesti oameni, pseudo-invatatori ai adevarului divin, sunt caracterizati de apostolul Petru in pasajul de unde am selectat citatul cu care incepe acest articol. Ei sunt ereticii.

Iata cateva observatii adiacente:

1. Auzim argumente de tipul: „Doar nu crezi ca vor merge numai baptisitii in cer”, in mijlocul unei discutii cu privire la diverse pareri despre credinta si viata crestina. Putem sa extrapolam, argumentele nu se refera doar la baptisti, am dat un exemplu pe care l-am intalnit.

Vom observa ca, desi aceste argumente sunt folosite langa noi, ele nu provin neaparat de langa noi, au fost preluate de undeva. Sursa? Acesti speudo-invatatori despre care vorbeam.

Scopul unei asemenea argumentatii nu este, cum pare, sa ne ajute sa intelegem ca nu doar baptistii merg in cer (pastrezi linia exemplului, pentru coerenta) – desi, evident, este o eroare sa crezi ca doar baptistii merg in cer, cand, teoretic, exista chiar posibilitatea ca niciun baptist sa nu mearga in cer, la un moment dat, in istorie – ci este un tip de argumentatie larg intalnita astazi care are menirea sa discrediteze un argument stabil, care in mod clar trebuie sa fie oarecum clasic (nu ma refer aici la tipare vechi sau la forme si pereti de morminte frumos varuiti pe dinafara).

In plus, e posibil ca acele invataturi „baptiste” sa fie si biblice… Si, in definitiv, aceasta conteaza, nu?

2. Parerile acestea mincinoase trebuie sa fie introduse „pe furis”, prin procedeul numit „strecurare” (nu „strecuratoare”). Ele nu au cum sa reziste daca sunt spuse direct, dintr-o data, ca ar fi evidenta discrepanta dintre ele si adevar. Trebuie manipulate si introduse cu grija, cu pricepere, cu miselie. Ele se raspandesc cel mai bine in Biserici de la om la om.

3. Cand sunt predicate, sunt prezentate cu dibacie, elegant, sunt intretinute, vopsite ca originalul.

4. Sunt aparate, dar nu cu piciorul, pumnul si alte parti componente ale impunatorului fizic al omului, ci cu aducerea in prim-plan a unor valori precum: dragostea, fratietatea, unitatea, marturia crestina… Putini sunt cei care le nasc, cei mai multi le promoveaza, le imprasie, dintre care cea mai insemnata parte habar nu are ce face, dar crede cu tarie ca stie. Spun asa fiindca pasajul biblic ne lasa sa intelegem raportul de forte – cativa sunt invatatorii mincionsi, dar multi sunt cei atrasi de acestia de partea lor (a se citi tot cap.2 din 2 Petru).

5. Ideea ca cineva nu crede pe nimeni, doar ce discerne el, e oarecum o iluzie. In lumea reala, influentele celorlalti sunt mai mari decat credem. De fapt, invataturile pe care le promovam, chiar cand credem ca sunt ale noastre, s-ar putea ca de multe ori sa nu fie, de fapt, o concluzie la care am ajuns noi.

Mai ales in vremea noastra, chiar crede cineva ca el nu e influentat de media, de facebook, de ceea ce citeste, de ceea ce aude, de discutiile pe care le are, de poza de pe facebook care face mai mult decat 1000 de cuvinte? De atatea altele de care nici nu realizam ca suntem influentati? Va trebui sa realizam ca noi avem doar pareri, dar va trebui sa ne evaluam parerile in raport cu invatatura sanatoasa a Bibliei si sa vedem ce fel de pareri avem!

6. Increderea in „oamenii Bisericii” a scazut mult si abrupt. Si, de multe ori, pe buna dreptate… Cei care trebuiau sa dea directie s-au pierdut-o pe a lor de mult… Scaunul, insa, pozitia, nu au vrut sa le piarda… Si, de aici, restul relelor. Asa ca, indiferent de valoare, experienta si gradul de potrivire cu cele ale Bibliei, cam toti sunt pusi in aceeasi oala, tratati cu lipsa de respect si indiferenta, in spiritul vremii. Dupa cum Basescu e de vina pentru toate cele din sfera politicului autohton, tot asa pastorul pare sa fie a-toate-vinovatul pentru ce se intampla in Adunari. De unde, in relatia cu cei care ar mai putea sa spuna o parere biblica: obraznicie, tupeu, nesimtire si alte astfel de valori injositoare, dar la mare cautare astazi.

Se deschide aici un alt subiect, in care nu am sa intru, al atitudinii fata de pastorii Bisericii (ma refer aici la intelesul larg al cuvantului „pastor”). Din pacate, intr-o lume care-si bate joc de autoritate, o asemenea atitudine s-a „strecurat” si in Biserica… Adevarat, multi „prea-fericiti”, „pastori” si alte „fete bisericesti” au profitat de pe urma bunului nume al „meseriei” lor si au necinstit slujba pe care ar fi trebuit s-o faca, probabil, altcineva. Totusi, nu despre asta vorbim. Existenta raului, in niciun domeniu, nu a dat dreptul nimanui sa pedepseasca binele si sa se ascunda dupa un astfel de argument.

7. Sunt unii mai sfinti daca le spun altora ca nu e bine cum traiesc acestia? Vor sa para mai buni, mai inalti, mai deosebiti? E posibil sa fie asa. Dar, evident, e posibil sa nu fie deloc asa. Si, tocmai aici e problema. Ca, daca cineva iti vrea binele si-ti spune parerea lui ca nu e bine ce faci si tu i-o-ntorci certandu-l ca de ce vrea sa fie el mai sfant ca tine? Poate e! Oricum, ideea ca cineva nu poate sa spuna altora ca gresesc, fiindca el e tot om si are doar o parere, este ea insasi doar o parere si, evident, la fel de valoroasa. Astfel ca, o asemenea abordare nu are nicio valoare, daca vrea cineva sa ma inteleaga.

8. Ce putem face? Ar trebui sa nu mai ascultam nicio parere, ca sa nu fim mintiti? Pai, daca am face asta, ar trebui sa ramanem cu parerea noastra, existand riscul sa ne… mintim singuri… Ca si noi, ca si ceilalti, avem… tot o parere. Ea poate sa fie adevarata sau mincinoasa, in raport cu invatatura Scripturii.

Atunci, pe cine sa credem?

In primul rand, erezia este, de fapt, o parere. Este doar o parere. Pe cand, invatatura conforma cu Scriptura, nu este doar o parere, ci este afirmarea adevarului revelat. Ceea ce este mai mult decat o parere. In al doilea rand, vorbim despre invatatorii mincinosi care, chiar daca se prefac, nu se pot si transforma…

Petru ne vine in ajutor cu o caracterizare a invatatorilor mincinosi, care sa clarifice putin scena. Va urma.