Mirări ale Întrupării [1]

Iată câteva mirări (în sens de uimire, minunare) ale întrupării, toate revelate:

1) O hotărâre la care nu am luat parte

El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Cristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. (2 Timotei 1: 9, 10)

Ne-a fost dat un har în Unsul lui Dumnezeu, în Isus, înainte de veșnicii, adică înainte să fi existat noi, oamenii (cel puțin). Ca atare, nu am luat parte în niciun fel la această decizie. Dumnezeu a decis prin Sine Însuși, fără aportul nostru în vreun fel, ca în Isus să ne dea un har. Acesta a fost descoperit prin arătarea lui Isus.