Evolutie si feminism: Ravi Zacharias

Anunțuri
Publicat în Fără categorie

Balul mascat, dubla personalitate, starea de minciuna

Frumusetea nu se cumpara, nu se negociaza: pur si simplu o ai sau nu. Orice incercare de a o imita incepe sa semene cu o simpla caricatura pe care o aduci propriului tau chip. A-ti modifica chipul incepe sa semene cu acel bal mascat la care iti pui o masca de circumstanta, cu care iesi in lume fara a fi tu insuti, fara a vrea sa fii tu insuti. Caci a te ascunde in spatele unei masti asezate dimineata de dimineata pe chipul tau, obligatoriu te va invata sa folosesti si acea dubla personalitate care caracterizeaza pe prea multi dintre noi. Fardul este un nou chip cu care vrei sa te prezinti in fata lumii; este o incercare de a fi „altfel”, de a schimba raportul tau cu ceilalti. Adica o stare de minciuna… [Monahul Paulin, Putna]

Unde este adevarata frumusete? Cum este acea frumusete autentica, pe care cineva s-o poata identifica si la un copil, si la un adolescent, om matur sau in varsta?
Cum arata oare machiajul moravurilor, sau al sufletului? Traim oare in ipocrizie? Cum aratam cu adevarat? Suntem frumosi, in fapt, sau… urati?
Publicat în 1

Alo, Salvarea? Moare bunicul!

„… Dar sa ne intoarcem la inceputul povestii. Aveam doar sapte anisori, cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat:

– Ma simt rau. Am sa mor. Cheama Salvarea!
Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracat la repezeala cu ce-am gasit.
– Ce sa fac?, l-am intrebat disperat.
– Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea! Spune-le sa vina repede, ca mor!
Si astfel, m-am pomenit alergand cu pasii mei micuti prin ploaie, incercand sa intrec moartea, care ameninta viata nasului meu, si sa ajung Salvarea. Prin ploaia marunta am vazut telefonul public prins de un perete. Era atarnat mult mai sus decat as fi putut ajunge cu mana. Am vazut doua sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care m-am urcat, cu o dexteritate nascuta doar de groaza. Tineam strans intre degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon.
-Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
– Da, mi-a raspuns o voce, rece, indiferenta. – Da, ce e?
– Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta! Moare bunicul!
– Cati ani are bunicul?
– 76, zic, si telefonul s-a inchis.

Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii. Am alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu, disperat, mi-a zis:
– Nu trebuia sa le spui varsta. La oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.

Mi-a dat o noua fisa si, alergand din nou prin ploaie, ma-ntrebam de ce la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine. Mi-am gasit sticlele si-am vorbit din nou la telefon.

– Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am inceput sa strig.
– Cati ani are bunicul tau, ma?
-18 ani, am raspuns.
Si de data asta am inchis eu telefonul. Acum, pasii mei catre casa, prin ploaie, erau rugaciuni. Am mintit, dar exista si minciuni izbavitoare. Un paradox. Facusem, cum se zice, pacatul al bun.

Am mintit, dar am facut-o ca sa-mi salvez nasicul. Lumea corecta tocmai imi aratase fata. Iar politica corecta de astazi ne mutileaza cinstea in numele corectitudinii. Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani.
Din Salvare a coborat un doctor, cam la vreo 40 de ani, grasut, usor ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut pe doctorul acesta, care era mai ravasit decat el, l-a intrebat:
– Dar ce vi s-a intamplat?
Doctorul lua tensiunea si, cu ochii concentrati pe tensiometru, spuse in soapta:
– M-a parasit iubita.

Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea si crestea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din bolnav, se transforma in doctor, iar doctorul se transforma in pacient.
– Doispe cu cinci, spune doctorul (era tensiunea buna a nasului meu).
– Nu trebuie sa suferiti atata, ii spune nasicul, luandu-i tensiunea sufleteasca doctorului. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca.

Si eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt, spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul se simtea bine, iar doctorul avea sufletullinistit. Mai departe, i-am vazut imprietenindu-se. Doctorul venea o data pe saptamana, pretextand ca trebuie sa-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de frumusete sufleteasca. Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ala, pentru tine, este izbavitor si-ti persista in suflet toata viata, ca o icoana…”
[Dan Puric, Omul Frumos]
Publicat în 1

Homosexuali scandalizati

Hotnews are un articol despre asocierea pe care a facut-o Vaticanul intre pedofilie si homosexualitate.

In timpul unei vizite in Chile, Cardinalul Tarcisio Bertone a declarat ca homosexualitatea este o boala patologica si este strans legata de pedofilie. Comentariile clericului au starnit criticile asociatiilor pentru drepturile homosexualilor, dar si ale politicienilor

In acest articol se precizeaza pozitia activistilor homosexuali astfel:

Sustinatorii drepturilor homosexualilor au fost scandalizati de aceste declaratii.

Tocmai ei au fost scandalizati? Interesanta asociere de termeni. Homosexualii au drepturi, sustinatori, se scandalizeaza cand cineva spune adevarul despre ei… Unde vom mai ajunge?

Eu sunt scandalizat de homosexualitate si de asemenea declaratii. Practicile scarboase ma scandalizeaza tot timpul.

Isus a ajuns

Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”. (Ioan 19:17)

Ce minunat, Isus a ajuns!

Suntem si noi, in drum spre Tara Eterna, fiecare cu crucea in spate, cu crucea sa. Este o incurajare pentru noi sa stim ca Isus a ajuns. Haidem si noi sa ajungem.