Marsul Pinguinilor: cat costa o noua viata

O lectie de la animale, o poveste incredibila.

Intr-o zi, o femeie intra intr-un cabinet particular unde se fac avorturi. Politicoasa, femeia intreaba: „Cat costa o intrerupere de sarcina?”

Publicat în 1

Balul mascat, dubla personalitate, starea de minciuna

Frumusetea nu se cumpara, nu se negociaza: pur si simplu o ai sau nu. Orice incercare de a o imita incepe sa semene cu o simpla caricatura pe care o aduci propriului tau chip. A-ti modifica chipul incepe sa semene cu acel bal mascat la care iti pui o masca de circumstanta, cu care iesi in lume fara a fi tu insuti, fara a vrea sa fii tu insuti. Caci a te ascunde in spatele unei masti asezate dimineata de dimineata pe chipul tau, obligatoriu te va invata sa folosesti si acea dubla personalitate care caracterizeaza pe prea multi dintre noi. Fardul este un nou chip cu care vrei sa te prezinti in fata lumii; este o incercare de a fi „altfel”, de a schimba raportul tau cu ceilalti. Adica o stare de minciuna… [Monahul Paulin, Putna]

Unde este adevarata frumusete? Cum este acea frumusete autentica, pe care cineva s-o poata identifica si la un copil, si la un adolescent, om matur sau in varsta?
Cum arata oare machiajul moravurilor, sau al sufletului? Traim oare in ipocrizie? Cum aratam cu adevarat? Suntem frumosi, in fapt, sau… urati?
Publicat în 1

Alo, Salvarea? Moare bunicul!

„… Dar sa ne intoarcem la inceputul povestii. Aveam doar sapte anisori, cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat:

– Ma simt rau. Am sa mor. Cheama Salvarea!
Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracat la repezeala cu ce-am gasit.
– Ce sa fac?, l-am intrebat disperat.
– Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea! Spune-le sa vina repede, ca mor!
Si astfel, m-am pomenit alergand cu pasii mei micuti prin ploaie, incercand sa intrec moartea, care ameninta viata nasului meu, si sa ajung Salvarea. Prin ploaia marunta am vazut telefonul public prins de un perete. Era atarnat mult mai sus decat as fi putut ajunge cu mana. Am vazut doua sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care m-am urcat, cu o dexteritate nascuta doar de groaza. Tineam strans intre degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon.
-Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
– Da, mi-a raspuns o voce, rece, indiferenta. – Da, ce e?
– Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta! Moare bunicul!
– Cati ani are bunicul?
– 76, zic, si telefonul s-a inchis.

Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii. Am alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu, disperat, mi-a zis:
– Nu trebuia sa le spui varsta. La oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.

Mi-a dat o noua fisa si, alergand din nou prin ploaie, ma-ntrebam de ce la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine. Mi-am gasit sticlele si-am vorbit din nou la telefon.

– Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am inceput sa strig.
– Cati ani are bunicul tau, ma?
-18 ani, am raspuns.
Si de data asta am inchis eu telefonul. Acum, pasii mei catre casa, prin ploaie, erau rugaciuni. Am mintit, dar exista si minciuni izbavitoare. Un paradox. Facusem, cum se zice, pacatul al bun.

Am mintit, dar am facut-o ca sa-mi salvez nasicul. Lumea corecta tocmai imi aratase fata. Iar politica corecta de astazi ne mutileaza cinstea in numele corectitudinii. Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani.
Din Salvare a coborat un doctor, cam la vreo 40 de ani, grasut, usor ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut pe doctorul acesta, care era mai ravasit decat el, l-a intrebat:
– Dar ce vi s-a intamplat?
Doctorul lua tensiunea si, cu ochii concentrati pe tensiometru, spuse in soapta:
– M-a parasit iubita.

Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea si crestea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din bolnav, se transforma in doctor, iar doctorul se transforma in pacient.
– Doispe cu cinci, spune doctorul (era tensiunea buna a nasului meu).
– Nu trebuie sa suferiti atata, ii spune nasicul, luandu-i tensiunea sufleteasca doctorului. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca.

Si eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt, spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul se simtea bine, iar doctorul avea sufletullinistit. Mai departe, i-am vazut imprietenindu-se. Doctorul venea o data pe saptamana, pretextand ca trebuie sa-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de frumusete sufleteasca. Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ala, pentru tine, este izbavitor si-ti persista in suflet toata viata, ca o icoana…”
[Dan Puric, Omul Frumos]
Publicat în 1

Homosexuali scandalizati

Hotnews are un articol despre asocierea pe care a facut-o Vaticanul intre pedofilie si homosexualitate.

In timpul unei vizite in Chile, Cardinalul Tarcisio Bertone a declarat ca homosexualitatea este o boala patologica si este strans legata de pedofilie. Comentariile clericului au starnit criticile asociatiilor pentru drepturile homosexualilor, dar si ale politicienilor

In acest articol se precizeaza pozitia activistilor homosexuali astfel:

Sustinatorii drepturilor homosexualilor au fost scandalizati de aceste declaratii.

Tocmai ei au fost scandalizati? Interesanta asociere de termeni. Homosexualii au drepturi, sustinatori, se scandalizeaza cand cineva spune adevarul despre ei… Unde vom mai ajunge?

Eu sunt scandalizat de homosexualitate si de asemenea declaratii. Practicile scarboase ma scandalizeaza tot timpul.

Isus a ajuns

Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”. (Ioan 19:17)

Ce minunat, Isus a ajuns!

Suntem si noi, in drum spre Tara Eterna, fiecare cu crucea in spate, cu crucea sa. Este o incurajare pentru noi sa stim ca Isus a ajuns. Haidem si noi sa ajungem.

Isus, care stia tot ce avea sa i se intample


Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „Eu sunt!” Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei. Când le-a zis Isus: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut jos la pământ. El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?” „Pe Isus din Nazaret”, I-au zis ei. Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.” A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese: „N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat.” (Ioan 18:4-9)

Dupa cina, dupa ce a mers in gradina cu ucenicii Sai, Cristos ramane consecvent celor pentru care a venit in lume, cautand sa-i protejeze. Pentru ca stia tot ce avea sa I se intample, Cristos nu a stat pasiv.
Stim ca in lume vom avea necazuri. Sa insemne aceasta ca vom astepta sa vina peste noi necazuri si ne vom trage viata dupa noi cum putem mai rau? Dimpotriva, pentru ca stim aceasta, noi trebuie sa fim plini de viata pentru Cristos si sa-i iubim pe ai Sai.
Stim ca lumea ne va ura. Si, ce vom face? Ne vom izola de lume, vom pleca privirile rusinate cand cei din lanturi ne vor acuza pe nedrept? Dimpotriva, le vom arata identitatea noastra – da, eu sunt, eu sunt pocaitul, crestinul lui Dumnezeu, fratele lui Cristos.
Dincolo de aceasta, insa, Cristos i-a ocrotit pe ai Sai, prin faptul ca a mers la cei care-l cautau si a impiedicat o lupta care putea degenera.
Este interesant cum cel care stie pune intrebarea „Pe cine cautati?” Nu se duce sa strige: „Eu sunt Isus, haideti si prindeti-ma”. Este sugerata ideea aceasta a discrepantei dintre Dumnezeul care se lasa prins si oamenii care cauta sa-L prinda, fara sa stie cine este de fapt. Scena aceasta este cutremuratoare, caci oamenii Il cauta pe Cristos, dar nu pentru a se face pe ei insisi ucenicii Sai, ci pentru a-L prinde pe El in legile lor, spre a-L omora.

Stergarul, de Costache Ioanid

La cina cea de Paste, in camera de sus,
inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
pe azimile calde, pe mielul…fara vina…
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar vai, uitase gazda o sluga a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se intrebau in cuget: Cum vom sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?

O, iata-i cum se-ncrunta, privind cu tulburare
cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba, in fiecare zboara:
-N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
-Dar tu? Tu cel mai tanar? – Eu stau langa Stapan…
-Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
-Chiar eu?…Sunt cel din urma la Domnul dintre ei?
-Dar tu ce tii doar punga? – Eu am facut de-ajuns.
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns…
-Tu, Toma, nu vrei oare sa fii tu cel ce spala?
-Sunt trist. Se lupta-n mine o umbra de-ndoiala…
-Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost Nu.

Atunci, lasandu-Si braul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul Cel coborat din cer
si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor
sa-si spele ucenicii ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus.
Si-acum – a cata oara? -Se-aseaza iar Iisus
sa-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L inconjoara:
-N-ai vrea sa-ti pui tu, Gheorghe, stergarul asta seara?…
Tu, sora Marioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odata acolo sus in Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?

Sunt rani neingrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi, in taina se preling,
sunt vaduve bolnave, batrani fara putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mangaiere,
sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
bolnavi care asteapta un salvator semnal.

Se cere osteneala si jertfa uneori.
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori.
Nu manuind Cuvantul, cand harul nu ti-e dat,
cat matura si acul si rufa de spalat,
cat cratita, toporul si roata la fantana,
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo batrana.

Sa stai de veghe noaptea la cate-un capatai,
sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai;
sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul.
…Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran…
-Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
-Chiar eu? – Chiar eu? Acelasi si-acelasi trist raspuns.

Si-atunci lasand sa-I cada cununa Lui si haina,
iubirii fara margini traindu-i iarasi taina,
incet – a cata oara? – Se-apleaca iar Iisus
si, plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus.

Si-asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii Se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul Vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala iarasi cu propria Sa mana!
Veniti, voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau sange!…

Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul, alaturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i buna;
dar cine ia stergarul, acela ia cununa!

Costache Ioanid

Isus fiindca stia

In Ioan 13, aflam cum Cristos i-a iubit pe „ai Sai” pana la capat. El stia ca i-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal. Dar, s-a gandit la ai Sai, asa cum s-a gandit si dupa ce a inviat, imediat ce s-a intalnit cu Maria in gradina.

În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. (Ioan 13:2-5)

Ce a facut Isus fiindca stia ca are toate lucrurile in maini, ca de la Dumnezeu a venit si la Dumnezeu se duce? S-a sculat de la masa, s-a dezbracat de hainele Lui, a luat un stergar si, dupa ce s-a incins cu el, le-a spalat picioarele ucenicilor. Cristos stia cine este, cat de mare este, ce lucrare minunata face. Fiindca stia ca va merge la Tatal, iar acest lucru era hotarat deja, iata ce a facut.

Cunostinta aceasta a lui Cristos l-a determinat sa faca ceea ce a facut. Deci, si noi, daca stim ca suntem din Dumnezeu si mergem spre El, va trebui sa avem acelasi fel de gandire, acelasi mod de traire. Oamenii din lumea aceasta, daca stiu ca sunt puternici, mari si viitorul le este asigurat, sunt ingamfati, mandrii, dau ordine, pretind slujire. Gandirea cristica este total diferita. Constienta pozitiei aduce cu sine dezbracarea de eu si slujirea. Iata unde vor fi incercati cei care pretind ca sunt slujitorii Domnului, aceia care se numesc pe ei insisi pastori, invatatori in Biserica lui Dumnezeu.

Cand cineva nu stie daca este agreat, de obicei se comporta in asa fel incat sa placa. Dar, daca cineva stie ca cei mai multi il accepta si-l recunosc, oare mai vrea sa placa? De obicei, la acest nivel, motivatia fiind inlaturata, trairea lasa de dorit. Pentru ca motivatia este una pamanteasca. Abraham Lincon zicea: „Daca vrei sa testezi cu adevarat caracterul unui om, da-i putere”.

Daca noi stim ca vom ajunge mostenitori impreuna cu Cristos, atunci ce facem acum? Ce facem acum arata daca stim cu adevarat cine suntem si unde mergem.

După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi. Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 13:12-20)