„Lucrarea” cu tinerii. Un soare fals si o bucurie fara noima

copyright: washingtonpost.com

 

Biserica este chemata sa fie vie, cei care o formeaza sa fie in procesul zidirii unui Templu sfant, in Domnul; lucrarea de zidire o face Dumnezeu („noi suntem lucrarea Lui”). Crestinii sunt comparati cu niste „pietre vii” care sunt „zidite impreuna”. Gandindu-ne la un trup, cei care formeaza Biserica sunt ca madularele, care formeaza si tin trupul legat si functional.

Vremurile acestea – fara sa fac o apreciere in functie de alte vremuri – sunt caracterizate, cel putin la noi in tara, de o stare de slabiciune unde s-a ajuns in urma amortelii, a unui soi de adormire. Sunt unii care au pretentia ca sunt singurii care inteleg fenomenul. Realitatea, insa, este ca Bisericile inteleg ce se intampla, fiindca, prin harul lui Dumnezeu, Cel care singur poate intelege adevarul, il descopera Bisericilor, prin Duhul. Fiindca scopul lui Dumnezeu este, in ce priveste Biserica, sa o pregateasca pentru cer. Problema nu a fost si nu este lipsa intelegerii vremurilor, desi nici nu putem spune ca toti inteleg timpul prin care trec, ci lipsa reactiei si a corectarii unei stari gresite intr-un timp mai alert.

Sa spui ca Bisericile sunt adormite este una, dar sa spui ca nu e nimeni care sa realizeze asta e o aberatie si o ingamfare. Imaginea unei pareri prea inalte despre sine… Pe deoparte, reactiile lente sunt in detrimentul lucrarii lui Dumnezeu. Pe de alta parte, rabdarea este un atu al unei reforme reale. A judeca superficial inseamna a lega o rana cu riscul necalculat de a face, simultan, alte rani noi, mult mai multe.

Este inchinarea din Biserici apatica? Este adormire? Ar trebui Bisericile sa se trezeasca, sa isi schimbe atitudinea fata de multe lucruri? O Biserica unde totul merge bine este o utopie trista. Este trist si atunci cand o Biserica nu traieste conform cu ceea ce ar trebui sa fie si, deci, sa faca. In orice vreme Biserica a trebuit sa lupte cu Lumea, dupa cum credinciosul trebuie sa lupte cu firea sa pamanteasca. Solutia pentru starea Bisericii de astazi nu trebuie sa fie data de oameni, nu trebuie sa rezolve sau sa se adreseze unei probleme create, mai mult sau mai putin, artificial. Solutia pentru Biserica este in planul lui Dumnezeu, deja existent si descoperit noua. Daca Biserica nu pare sa functioneze, in ochii unora, nu este de vina, niciodata, planul lui Dumnezeu. Prin urmare, solutiile care inlocuiesc acest plan sunt o gluma proasta. Biserica nu e nici firma si niste spatiu de joaca pentru realizarea de experimente.

Cred ca Bisericile vad starea in care sunt. Dumnezeu le vorbeste, pentru ca sunt ale Lui, daca sunt ale Lui. Sa nu-L subestimam pe Dumnezeu! Cred ca reactia Bisericilor este oarecum lenta si oamenii din ele nu se grabesc sa iasa din covalescenta. Dar, din pacate, in loc ca Bisericile sa isi schimbe atitudinea conform cu planul lui Dumnezeu, sunt confruntate cu solutii de moment, bine sau prost gandite, solutii omenesti. Astfel, ca raspuns la „traditie” se ofera o alta datina omeneasca. Ce folos sa inlocuim „datina batranilor” cu „datina tinerilor”? Daca ne intereseaza, cu adevarat, trezirea, sa dam afara idolii, pacatele, sa Il cautam pe Dumnezeu din toata inima si sa umblam in „caile Sale”! Cuvantul lui Dumnezeu este „viu si lucrator”, pe cand solutiile oamenilor pot fi sustinute pentru o vreme artificial, pot arata ca ceva real, dar nu sunt decat amagire si „goana dupa vant”, o desertaciune, praf care straluceste in luminile reflectoarelor, o iluzie. Ele lucreaza ceva, dar nu lucreaza ceea ce lucreaza Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu in Biserica se face conform cu planul Sau, din vesnicie.

Sunt multe voci care se erijeaza in doctori de suflete. Dar nu sunt nici macar amatori… Caci, cine poate fi pus alaturi de Dumnezeu si a carui lucrare poate fi pusa alaturi de lucrarea lui Dumnezeu?

A le spune tinerilor ca pot sa se imbrace oricum, ca pot purta orice, ca pot face orice, ca sunt „liberi” in orice este o mare greseala. Acest mesaj este oferit in contextul letargiei, care exista sau nu. Iar tinerii – nu toti, ce-i drept – alearga spre aceste solutii atractive, neexperimentati fiind si sedusi. Un soare fals rasare pe cerul nostru; de a carui lumina se bucura, fara noima, atat de multi…

Dragi tineri, Bisericile sunt locul unde Dumnezeu Isi face lucrarea de zidire a Templului Sau. Acolo trebuie sa aiba loc o lucrare tainica, de durata, frumoasa, care urmareste desavarsirea sfintilor in lumina. Nu va lasati amagiti de ambalajele scumpe ale unor forme de nimic, pe care sunt scrise lozinci, false prin ele insele, de genul: „Aici e credinta adevarata. Veniti fara sa ganditi!” Si ajungeti in locuri unde va bucurati pentru cateva clipe, unde se intampla ceva antrenant, dar unde sufletul ramane gol si adevarata problema a vietii nu-si gaseste raspunsul…

Solutia pentru starea de adormire a locuitorilor dintr-un oras, de exemplu, nu este sa incepi sa umbli dezbracat prin oras, ca sa arati ca tu esti diferit si faci ceva… Asta este o lucrare a raului care, din cauza starii de adormire a respectivilor locuitori, este permisa prin tacere, prin neimplicare. Daca, intr-adevar, Biserica este adormita, solutia nu este, asa cum spun unii profeti falsi, in schimbarea unor forme cu altele (unele obraznie si de prost gust, varuite cu albul libertatii contrafacute). Solutia este, intotdeauna, Dumnezeu si Cuvantul Sau cel viu, care poate sa lucreze si sa aduca intarire sufletelor obosite si adormite.

Dumnezeu a gandit un plan care presupune studierea Cuvantului Sau, rugaciune, partasie frateasca in Eclesia, in Biserica. Astazi, lideri indrazneti iti spun sa lasi Cuvantul, sa lasi Biserica, sa uiti de rugaciune. Sa fii tu insuti (mare prostie mai e si asta), sa fii liber (de parca libertatea sta in decizia unui rob), sa faci ce vrei (ca si cum tu esti stapanul absolut al vietii tale). Toate acestea nu sunt decat niste invataturi populiste, niste nori fara apa. O iluzie aratoasa.

Solutia pentru tineri nu este in a organiza intalniri entuziaste, avand ca bonus promovarea firescului ca mod de viata. Solutia este in a fi ucenicizati in Biserica locala, conform cu invataturile lui Dumnezeu, in contextul intregului Bisericii, al familiei si al bunei oranduiri care trebuie sa domneasca printre credinciosi. Bisericile au ajuns sa rivalizeze cu tot felul de oferte din toate partile. Ca sa tina pasul, au inceput sa ofere, prin unii „lideri” ai lor, tot felul de solutii care mai de care mai superficiale. Sa fie cat mai „relevanti” (ca si cum ar intelege termenul), sa vina tineri cat mai multi (care, de fapt, inseamna metode practice de aducere pe cale artificiala a multor tineri – cand lucreaza Dumnezeu nu e nevoie de nicio metoda). Au inceput sa le permita o imbracaminte vulgara pentru a-i pastra in Biserica, fara sa inteleaga realitatea ca nu au fost niciodata acolo, intr-o confuzie trista intre Eclesia lui Dumnezeu si membralitatea intr-un registru al unei biserici locale… Pentru ca, decat sa fii un bun exemplu de sfintenie si umblare cu Dumnezeu, e mult mai usor sa umflii baloane, sa faci lucruri care arata ca fiind mari, dar nu sunt decat vant, vopsele.

Tinerilor li s-a oferit solutia unor libertati care, din pacate, au adus consecinte in alte domenii ale vietilor lor, consecinte la care fauritorii de vise false nu s-au gandit. Asa se intampla cand cineva are pretentia ca poate sa aduca o solutie problemelor Bisericii, alta decat cea descoperita omului prin planul lui Dumnezeu.

Nu, nu cred ca formalismul religios e o solutie, cum spuneam. Nu cred ca tinerilor trebuie sa li se predice o credinta a formelor, de genul, „Un pocait nu fumeaza si nu bea”… Dar, in acelasi timp, nu inseamna ca aceste forme ar fi gresite. Pe cand trebuie sa transmitem mai departe tinerilor esenta credintei si a bunelor invataturi biblice, ar trebui sa ii invatam si modul in care sa le aplice, prin exemplu vietilor noastre, mai intai.

Sa ne gandim la urmatorul exemplu. Sa presupunem ca o fata cu bun simt roseste atunci cand i se fac propuneri indecente si pleaca. Acum, eu, ca unul care vreau sa invat pe cineva ce-i ala bun simt intr-un astfel de context, ce-i spun? Ca, ajungand intr-o asemenea situatie, trebuie sa roseasca si sa plece. Si, atunci, ce face fata? Se vopseste cu rosu si pleaca. A implinit conditiile – e rosie la fata si a plecat de acolo. Acesta e formalismul religios, cand esenta este inlocuita de consecintele trairii in conformitate cu aceasta esenta. Dar, mai departe, sa presupunem ca cineva-si da seama de greseala mea. Vine si ii spune fetei – acestea sunt prostii, sunt forme. Tu nu trebuie sa rosesti, sa fii rosie. Tu trebuie sa anulezi aceste forme. Si, atunci, bucuroasa ca a descoperit fructul interzis, fata noastra nu se mai vopseste pe fata si nu mai pleaca. Forme… Corect? Da! Ea nu mai face formele acelea. Dar, problema majora este ca, de fapt, nu s-a rezolvat problema majora! Daca as fi vrut, cu adevarat, sa o ajut pe fata aceasta, as fi lucrat la caracterul ei. Atunci, aflandu-se intr-o anumita stare, ar fi rosit si ar fi plecat. Aceleasi forme, dar venite dintr-o realitate. Trebuie sa spun ca acest exemplu nu este perfect, ci a fost menit doar ca un fel de metafora, ca sa sugereze ceva. Evident ca nu toate fetele cu bun simt au si pigmentul pielii care sa le permita sa roseasca vizibil pentru toti. Nu aceasta era ideea, sper ca nu se va duce nimeni in derizoriu citind acest exemplu.

Care este, asadar, ideea? Ca tinerilor li s-au oferit solutii de suprafata, prin care au fost atacate anumite forme la care Biserica a ajuns prin trairea in adevar (si cine vrea sa conteste autenticitatea Bisericii in trecut nu are decat sa o faca, dar inaintea lui Dumnezeu, ca vine si vremea dreptei judecati). Cum ar fi o imbracaminte moderata, fara podoabe, o infatisare simpla si totusi ingrijita, cantari potrivite cu bunul simt si alte valori importante in contextul umblarii cu Dumnezeu et c. Da, nu putem sa le spunem tinerilor, sau oricui altcuiva, ca in acestea sta, de fapt, esenta credintei in Dumnezeu si in Domnul nostru Isus Cristos. Ar fi o greseala. La fel cum o mare greseala este sa ii invatam ca toate acestea sunt forme fara sens si ca ei nu trebuie sa urmeze exemplul celor care au trait asa. Aici trebuie sa ne gandim la ucenicie si ucenicizare. Altfel, e doar un soare fals care aduce o bucurie fara sens.

Am ajuns sa simt tristete si lehamite auzind ca este nu stiu ce „intalnire de tineret” pe nu stiu unde, aiurea. Trebuie sa spun ca liderii adevarati – ca tot le place unora sa se numeasca lideri – nu sunt cei care cersesc prezenta altora prin compromisuri si popularitate, ci sunt cei care stau drept in furtuna si intemperiile vietii, fiind in stare sa-i conduca pe cei cu adevarat interesati de ocrotire la adapostul autenticului. Am ajuns sa ma fericesc ca am ajuns, fara vreo nadejde, la o intalnire de tineret unde a fost cu adevarat o inchinare frumoasa, o cantare inteleapta, o partasie draga, cand ar fi trebuit ca cele mai multe astfel de intalniri sa fie asa… Anormalitatea asta este data atat de absurdul solutiilor capabile doar sa straluceasca, date de propovaduitorii saraci ai inlocuirii formei cu… o alta forma, cat si de lipsa de curaj a parintilor si a Bisericilor in a-i apara de tot felul de baliverne, fie ele cu aroma de fructe de padure (sau ce preferati).

In plus, toate acestea au efect in alte domenii ale vietii. Se strica relatiile intre generatii, slujba Bisericii locale de a uceniciza pe cei care vin, din noile generatii, este defaimata si inlocuita cu ieftinisme vandute la suprapret, prin reclame de tipul celor de la banci: „Pentru tine si familia ta. Ia un credit si nu platesti decat o dobanda grasa pentru noi si pentru familiile noastre. Fii indraznet! Sa ai curaj! Pune-ti si ce ai in joc, cine nu risca nu poate sa piarda!” Bisericile, evident, se rup. Sufletele credinciosilor sunt zdruncinate, in opozitie perfecta cu ceea ce ar fi trebuit sa se intample daca-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze…

Incet, incet, liderii noilor forme vor iesi, plutind, la suprafata. Si unde le va mai fi profunzimea in numele careia au spus vorbe fara seaman, atat de elegante, atat de impodobite? Si Bisericile vor ramane fara tineri, daca-i lasa pe mainile altora, carora Dumnezeu nu le-a incredintat cresterea spirituala a lor. Biserica trebuie sa se ocupe de ai ei, conform cu planul lui Dumnezeu. Nu este treaba altora, e treaba Bisericilor. Trebuie sa incetam sa le mai dam tinerilor un crestinism al formelor si trebuie sa nu-i mai lasam pe altii sa le ofere un crestinism al altor forme, antiformele. Tinerii si oricine se intoarce la Dumnezeu au nevoie de „dreptarul invataturii sanatoase”, de poruncile sfinte ale iubitului Dumnezeu. Iar aceasta nu de pe buze, in in fapta mai inainte de toate!

Dragi tineri, cautati-L pe Dumnezeu cu adevarat. In Bisericile voastre locale, unde v-a asezat Dumnezeu, si pentru ca ati avut harul sa auziti acolo Cuvantul lui Dumnezeu, urmati credinta celor care au avut un sfarsit demn de Dumnezeu al vietuirii pe acest pamant. Traim pe acest pamant, biologic, pentru ca exista un soare adevarat, chiar daca dincolo de nori. Si, chiar daca nu-l vedem pentru o vreme, caldura lui ne tine in viata. Sa fim credinciosi, asadar, lui Dumnezeu, nu oamenilor. Caldura prezentei Sale ne poate tine in viata, chiar daca sunt, pentru o vreme, nori…

Pe cand doream sa va scriu despre credinta noastra de obste, m-am vazut silit sa va scriu sa luptati pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna!