Cand cineva se intalneste cu Cristos – pe exemplul lui Saul – apostolului Pavel

Între timp însă, Saul încă sufla amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot

și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc, astfel încât, dacă i-ar găsi pe unii care sunt adepți ai Căii, atât bărbați, cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim.

În timp ce era pe drum și se apropia de Damasc, a strălucit deodată împrejurul lui o lumină din cer.

El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: – Saul, Saul, de ce Mă persecuți?

El a întrebat: – Cine ești, Doamne? Isus i-a răspuns: – Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!

Ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci!.

Bărbații care-l însoțeau în călătorie s-au oprit amuțiți; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.

Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. Prin urmare, l-au luat de mână și l-au dus în Damasc.

Timp de trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

În Damasc era un ucenic pe nume Ananias. Domnul i-a vorbit într-o viziune: – Ananias! – Iată-mă, Doamne! a răspuns el.

Domnul i-a zis: – Scoală-te, du-te pe strada numită „Dreaptă“ și caută în casa lui Iuda un om din Tars, pe nume Saul. Iată, chiar acum el se roagă

și a văzut într-o viziune un om pe nume Ananias, intrând și punându-și mâinile peste el ca să-și recapete vederea!

Ananias I-a răspuns: – Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele pe care omul acesta le-a făcut sfinților Tăi în Ierusalim.

Chiar și aici are autoritate din partea conducătorilor preoților să-i lege pe toți cei ce cheamă Numele Tău!

Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor și regilor lor, cât și înaintea fiilor lui Israel!

Căci Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere de dragul Numelui Meu!

Ananias a plecat, a intrat în casa undeera Saul și, punându-și mâinile peste el, a zis: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să-ți recapeți vederea și să fii umplut de Duhul Sfânt!“

Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, și el și-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat

și, după ce a mâncat ceva, i-au revenit puterile. (Faptele Apostolilor 9: 1 – 19, NTR)

Pasajul relateaza intalnirea lui Saul, un prigonitor fervent al Bisericii tocmai formate, cu Cristos. Astfel, precum si printr-o lucrarea a Duhului Sfant in viata lui, el devine apostolul Pavel. Ne vom concentra, in cele ce urmeaza, asupra urmarilor acestui fapt.

In primul rand, urmarea intalnirii cu Cristos a insemnat pentru Pavel o cu totul alta viata in ce-l priveste pe el. Practic, toata viata lui a fost schimbata, transformata integral. Saul a deveni Paul (Pavel) din toate punctele de vedere, in cele mai adanci unghere ale fiintei sale. Era prigonitor al Bisericii, acum a devenit propovaduitor al ei (cu timpul, unul de seama). Era impotriva crestinilor, acum le-a devenit apologet. Era riguros intr-o religie, acum avea in inima relatia cu Dumnezeu, una vie, reala. Era, dupa datina, dintre cei mai atenti cu obiceiurile, prin a caror respectare cu strictete cauta aprobarea divina; acum avea partasia reala cu Dumnezeu cel viu!

In al doilea rand, urmarea intalnirii cu Cristos i-a schimbat relatiile lui Pavel. Acest aspect este foarte important si uneori neglijat. Cand cineva se „intoarce la Dumnezeu” – cum zicem noi – nu e o chestiune exclusiva intre el si Dumnezeu. Este, intr-adevar, la inceput o intalnire intre el si Dumnezeu. Dar impactul este atat personal cat si social. Si ma refer aici in special la relatia cu Biserica si cu oamenii ei (nu ma refer la institutie si la angajatii unei institutii).

Astfel, Anania, cand primeste de la Dumnezeu indicatia sa mearga sa se ocupe de Pavel intr-un anume fel (a se citi pasajul), el argumenteaza, stiind prea bine ca acest om a venit sa-i prigoneasca pe crestini si ce a facut el in trecutul sau. Dar el nu stia ca, intre timp, Saul se intalnise cu Dumnezeu, cu Cristos. Dumnezeu ii spune aceasta, anume ca „este un vas” al lui Dumnezeu, ales providential pentru o slujba ce avea s-o faca. Traducerea de mai sus adauga: „Caci Eu ii voi arata cat trebuie sa sufere de dragul Numelui Meu!”. Asadar, de dragul Numelui lui Cristos, pe care acum cateva zile il prigonea, de dragul aceluiasi Nume pentru care crestinii pe care-i inchidea el cu doar cateva ore inainte, acum avea sa sufere.

Relatia cu Dumnezeu i-a schimbat lui Pavel orientarea in relatia cu crestinii din vremea lui. Anania se duce la Pavel. Iata cum i se adreseaza el: „Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus…”. As vrea sa subliniez modul de adresare – „frate Saul”. Saul a devenit „frate”. Acum, intorcandu-se la Dumnezeu, el este frate al celor care trecusera deja printr-o experienta asemanatoare cu a lui (cand spun asemanatoare ma refer la convertire, nastere din nou).

Asadar, o noua relatie cu Biserica si cu oamenii din Biserica incepe. Fratietatea se extinde. Scopul comun admite suferinta in urma prigoanei datorita asocierii cu Numele lui Cristos. Cine intra in Biserica, ajunge intr-o fratietate preexistenta actiunii sale si relatiile sale au implicatii sub acest aspect. Autoritatea, partasia, marturia lui Cristos, ucenicizarea (si alte valori) sunt notiuni care au un sens foarte clar si foarte bine stabilit in relatia aceasta.

Asadar, cand cineva se intalneste cu Cristos, se va intalni si cu Biserica Lui. Relatia cu Cristos implica si relatia cu urmasii lui Cristos. In spatiu si timp, Biserica locala are sensul si ratiunea ei, randuite de la inceput de Dumnezeu in iconomia Bisericii. Apostolul Pavel si-a dedicat timp special din viata pentru a revizita Bisericile, care au rezultat in urma propovaduirii sale anteriore, cu scopul de pune in ordine, in randuiala, anumite aspecte prinvind functionalitatea „adunarilor”. De exemplu, o randuiala importanta a fost punerea de presbiteri.

Cand te intorci la Dumnezeu, cand viata ta e schimbata de El, trebuie sa fii parte dintr-o Biserica si sa fii implicat in relatiile ei. Tendinta de a nu face parte dintr-o Biserica este intalnita in vremea noastra. La fel si ideea ca fiecare are relatia lui cu Dumnezeu si ca „nu e treaba celorlalti ce crede si face el”. Din momentul increstinarii reale, dinamica Bisericii presupune participarea celui care devine crestin. Faptele istorice efective difera de la caz la caz, principial, insa, acest adevar biblic se aplica tuturor.

Tot ca o consecinta este si marturia celui care vrea sa fie crestin. El devine „frate” si ceilalti ii devin „frati”, iar aceasta nu e o porecla, ci o realitate. Daca avem o relatie autentica cu Dumnezeu, avem si cu fratii, adica cu urmasii lui Dumnezeu. Suntem frati de credinta, de suferinta, de scop in viata, de partasie. Asadar, trairea cuiva are impact si asupra „familiei” sale, adica asupra fratilor sai. Nu ma mai duc „eu si numai eu” la bar, discoteca sau in alte medii indoielnice. Ii reprezint si pe altii si imi pasa si de ceilalti. Aici intalnim unitatea, la nivel practic si imediat. Unitatea Bisericii.