Ascultarea Credintei

Am primit un comentariu care ma directioneaza pe un blog personal, unde este postat un raspuns dat de fr. Otniel Bunaciu (presedintele Uniunii Baptiste din Romania) intrebarilor ridicate vis-a-vis de problema acceptarii banilor de la stat.

Iata cum prezinta dansul situatia:

Nevoia de a lua o decizie fata de intepretarea acelui articol a aparut deoarece biserici din Uniunea Baptista au primit deja bani de cativa ani pentru diverse proiecte locale dar si pentru constructii si reparatii de cladiri. Banii au venit de la autoritatile locale si, mai rar, de la Guvern. Marea majoritate a acestor biserici sunt din vestul tarii unde numarul de credinciosi este mai mare si ma gandesc ca exista posibilitatea unei influente locale. In acelasi timp existau deja diferite scoli, licee, orfelinate baptiste care erau finantate de la Stat de multi ani precum si constructiile multor biserici ridicate pe terenuri concesionate de la Stat. Situatia reala este deci una complexa si ea a existat inca dinaintea adoptarii acelui articol. Uniunea Baptista nu a solicitat fonduri si nici Comunitatile zonale (dupa stiinta mea) ci doar biserici locale si alte organizatii implicate in slujire sociala.

Pentru ca raspunsul solicitat sa nu vina numai din partea Conducerii Cultului, am solicitat comunitatilor zonale sa discute problema cu pastorii pentru a clarifica cum inteleg bisericile locale articolul respectiv, mai ales ca unele din acestea au fost cele care au solicitat fonduri si nu Uniunea Baptista. Statutul Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste trebuie sa reprezinte toate bisericile din Uniune si se pare ca cele care au primit deja finantari au inteles ca acest lucru este posibil. In urma discutiilor avute, mai multe Comunitati din tara au trimis adrese scrise in care se prezinta clar ca bisericile din acele comunitati au inteles Statutul in sensul deciziei care a fost luata de Consiliul Uniunii la Comanesti.

Consiliul Uniunii s-a intalnit, a discutat si a votat decizia respectiva. Personal m-am rugat pentru calauzirea Domnul in aceasta problema si am vazut aceasta calauzire in raspunsul dat de fratietate prin discutiile avute la nivel de comunitati zonale, prin discutiile din Consiliul Uniunii si prin votul final.

Sper ca raspunsul meu sa clarifice nelamuririle avute.

Cu preturie frateasca,

Otniel Bunaciu
Presedinte Uniunea Baptista din Romania

Sursa: blogul lui Mihai

Nu inteleg de acolo, insa, daca este un mesaj primit in urma unei corespondente personale, sau oficial, aparut undeva anume. Astept sa se clarifice si revin cu un update. Inca nici imaginea de ansamblu nu mi-e clara, dar datele se aduna.

Primul lucru pe care, in mod evident, il subliniaza Iuda, in epistola sa, cu privire la cum sa reactioneze cei pastrati pentru Dumnezeul lor in fata realitatii existentei celor neevlaviosi in mijlocul lor tine de importanta urgenta de intelegere a chiar faptului ca acestia sunt in Biserici.

Pe cand dorea cu tot dinadinsul sa le scrie despre “mantuirea de obste”, s-a vazut silit sa le scrie, sa-i indemne, sa lupte pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. De ce – fiindca s-au strecurat printre ei unii oameni… oameni neevlaviosi, despre care a scris mai apoi.

In fata acestei realitati, credinciosii adevarati trebuiau sa inteleaga, in al doilea rand, ca exista o distinctie intre ei si oamenii aceia neevlaviosi. Diferenta se concretizeaza pe mai multe planuri:
- cum au ajuns in Biserica (unii prin aceea ca au fost chemati, iar altii strecurandu-se printre primii);
- cum se comporta in Biserica (unii duhovniceste, iar altii fara evlavie si in stilul lumii acesteia);
- ce se va alege de fiecare (unii sunt pastrati pentru Isus Cristos, iar altii pentru ziua judecatii).

Si, pentru ca diferenta este absoluta si esentiala, atat ieri, cat si astazi, dar mai ales in viitorul final, partasia nu poate sa existe intre aceste doua categorii de oameni, macar ca fac parte, la nivelul omenesc, din Biserica locala.

Iata ce le transmite Iuda: “Preaiubiţilor, dându-mi toată silinţa să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându-vă să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Cornilescu revizuit).

In fata realitatii existentei celor neevlaviosi in Biserici, cei care sunt acolo de drept trebuie sa lupte. Dar, in primul rand, nu cu cei neevlaviosi. Niciodata folosind metodele lor si inapoind palmile lor. Ci, sa lupte pentru credinta.

Iata-ne in fata unei realitati: credinta este atacata de cei neevlaviosi din biserici. Dar, cei credinciosi trebuie sa lupte pentru ea. Adica: sa lupte ca aceasta sa ramana asa cum a fost data, fara sa admita vreo adaugare la ea si fara sa fie de acord cu vreun scazamant in ce-o priveste. Iar aceasta nu dandu-si cu parerea, ci luptand. Sa nu uitam ca Biserica este a credinciosilor si este de datoria lor sa-si pastreze credinta asa cum au primit-o. Tot ei trebuie sa fie aceia care sa nu permita obiceiurile lumesti promovate de mintile care n-au cunoscut evlavia.

Credinta nu a fost data tuturor din Biserica. Ci, doar sfintilor. Pentru ca in Biserici s-au strecurat si “unii oameni” “neevlaviosi”, care “schimba”, credinciosii trebuie sa lupte pentru a pastra. Tot astfel ii scrie si Pavel, ucenicului sau Timotei care era in Efes, in Biserica, pentru a pune in randuiala ce nu a reusit sa randuiasca apostolul cand a fost acolo, pentru a porunci unora sa nu invete pe altii “alta invatatura”. Pavel spune clar ca unii au cazut din credinta, au naufragiat, tocmai pentru ca nu au pastrat credinta asa cum este ea. Ba chiar, el da si nume: Imeneu si Alexandru.

Pentru o asemenea credinta sunt chemati sfintii sa lupte. Pentru o credinta care, daca se altereaza in vreun fel, nu mai este aceeasi credinta si nu mai este credinta deloc! Nu credinta data sfintilor. Si, cum aceasta a fost deja data sfintilor odata pentru totdeauna, nu mai este nimic de adaugat la ea si nici de scos. Tot realitatea faptului ca a fost data pentru totdeauna implica si aceea ca trebuie pastrata asa cum este. Deci, iata lupta: nu ciocniri de vorbe fara sens si rost, ci apararea credintei in fata atacului asupra ei din interiorul Bisericii.

Asadar, varianta ca cei credinciosi sa se retraga undeva intr-un colt nu este o optiune. Cel putin daca vor sa-si mai lase credinta si altei generatii si sa si-o poata trai asa cum se cere si se merita. Domnul Isus ingerii celor sapte biserici din Asia ca va recurge la a face astfel incat sa nu mai fie in locurile acelea adevarate Biserici, daca nu se pocaiau. Si, chiar Biserici mari sufereau in mijlocul lor teologii pagane si un set de credinte non-crestine. Sa nu cadem in greseala acestor sapte biserici, care pana la urma nu au mai luptat pentru credinta. De unde stiu? Vizitati-le daca mai sunt! Intrebati-le, daca mai are cine sa raspunda.

Sfintii trebuie sa lupte, dar pentru credinta lor. Sa lupte pentru pretul credintei. Cand credinta se schimba, rezultatul este ceva ieftin. Credinta este de mare pret, un pret pentru care se merita sa lupti!

28 octombrie

Sursa:Ziare.com
Raport al SUA: In Romania, Biserica influenteaza deciziile politice

Biserica Ortodoxa exercita o influenta importanta asupra populatiei si asupra liderilor politici iar Guvernul continua sa pune piedici grupurilor religioase minoritare, se afirma in Raportul privind Libertatea Religioasa din 2009, publicat de Departamentul de Stat al SUA.

In anul electoral 2008, politicienii au dat legi favorabile BOR, putini dintre politicienii romani sustinand masuri care ar nemultumi Patriarhia, sustine raportul.

Documentul mentioneaza faptul ca in Romania, locuitorii sunt ortodocsi in proportie de 86,8 la suta, romano catolicii reprezinta 4,7 la suta, iar greco-catolicii mai putin de 2 la suta. Raportul Departamentului de Stat mentioneaza numeroase plangeri ale grupurilor minoritatilor religioase, printre care se numara restituirea bunurilor confiscate, inclusiv a lacasurilor de cult.

Comisia speciala pentru Restituiri si-a inceput activitatea in 2003 si, de atunci, din cele 14.716 de cereri de restituire a proprietatilor apartinand grupurilor religioase au fost solutionate numai 1.232.

Comunitatea musulmana continua sa intampine probleme atunci cand trebuie sa-si inmormanteze membrii. In ciuda promisiunilor autortitatilor, comunitatea musulmana nu a primit teren pentru construirea unui cimitir.

Raportul aminteste si de plangerile reprezentantilor celorlalte culte religioase, care au acuzat statul roman de favorizarea Bisericii Ortodoxe. De exemplu, in iunie 2008, reprezentantii Bisericilor Reformata, Luterana, Unitariana, Greco-catolica si Baptista au depus o plangere la Comisia Europeana, in care acuzau statul roman de justificarea BOR.

Aflu, cautand pe internet despre reactiile la decizia legata de a se primi bani de la stat, ca reprezentanti ai bisericilor baptiste au acuzat statul roman de favorizarea BOR si prigoana… Nici asta nu stiam. Este interesant ca se zice ca as fi reprezentat. Ori, eu nu sunt (nu doar ca nu ma simt) reprezentat nici intr-un caz, nici in altul.

Ce urmeaza?

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

Despre “stele ratacitoare”.

Stele sunt folosite in Scriptura de multe ori in sens pozitiv. Stelele au un important rol pe cer, in timpul noptii, pentru orientarea oamenilor. Folosindu-le, cineva ar putea scapa de ratacire, sau ar ajunge mai repede la destinatie, poate pe drumul cel mai scurt.

Dar, Iuda vorbeste despre niste stele ratacitoare. Acestea nu pot fi folosite de oameni fiindca pur si simplu ratacesc. Ele insele nu au o directie, un scop, un loc al lor. Ci, ratacesc. Nu folosesc nimanui. E de reflectat la viata noastra, daca suntem folositori, in sensul valorilor lui Dumnezeu, altor oameni, semeni, frati, prieteni. Si cum putem imbunatati ceea ce facem pentru a arata mai mult spre Dumnezeu si caile Sale.

Din nou se subliniaza ideea instabilitatii in a cunoaste si a face voia Domnului. Lipsa maturitatii. Dar, mai mult decat atat, ratacirea acestor “stele” nu ajuta nimanui, nu aduce niciun rezultat. Ca, nu se naste nimeni perfect si toti invata, mai gresesc, uneori idica gresit… dar se redreseaza. Cei neevlaviosi sunt niste stele ratacitoare, nefolositoare.

Pentru aceste stele ratacitoare este pastrata negura intunericului pentru totdeauna. Exista o judecata si pedeapsa este deja specificata. Mai ramane de vazut CINE ajunge sa primeasca aceasta pedeapsa grozava. Negura intunericului.

Metaforele acestea sunt folosite pentru a se sublinia faptul ca cei neevlaviosi vor fi pedepsiti de Dumnezeu. Nu noi suntem chemati s-o facem. Ceea ce fiecare credincios ar trebui sa inteleaga este sa se departeze de astfel de oameni. Ce sa cauti tu cu o stea ratacitoare. Daca te insotesti cu un asemenea om, umblii pe caile sale, care sunt ratacitoare. Se numeste ca esti un ratacit, un ratacitor. Nimeni nu-si doreste aceasta daca intelege chemarea cereasca si si-a ales pentru el sa urmeze calea neprihanirii spre Dumnezeu.

Oameni fara scop in Biserica. Oameni care fac ceva, totusi: ratacesc. Lipsa stabilitatii in implicare. Nehotarare si lipsa unui scop si a chibzuirii lui. Ce fel de frate esti? Evalueaza-te, Scriptura ne cheama: “pe voi insiva incercati-va… daca sunteti in credinta!”

De remarcat: daca activez nu inseamna ca sunt un crestin adevarat, dar daca spun ca sunt un bun crestin si nu lucrez nimic e doar o vorba racitoare-de-gura-degeaba. In ceea ce facem ne autentificam si noi insine trebuie sa ne evaluam viata, daca stim care se vrea a fi sfarsitul vietii noastre inaintea lui Dumnezeu.

(Urmeaza o serie despre oamenii evlaviosi si ce trebuie sa faca ei, conform epistolei lui Iuda.)

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

Sa ne gandim putin la asemanarea celor neevlaviosi, “strecurati” printre credinciosi, cu “niste valuri infuriate ale marii”.

Ati fost vreodata la mare? Sau ati vazut cum valurile marii spumega? Spuma lor este trecatoare, de putina durata, rezultatul furiei marii. Uneori se aduc la mal murdarii care se amesteca cu spuma marii.

Cei neevlavios sunt asemanati cu niste valuri ale marii infuriate, care aduc la suprafata o spuma amestecata cu rusinile lor. Oameni carora nu le este rusine, care isi spumega, isi scot la suprafata, isi arata faptele urate si murdare. Placeri, reacti, vorbiri, fotografii, atitudini – toate pangarite si obraznice, dar desfasurate debordant cu un tupeu rau, fara rusine si infranare.

Cand pacatuiesti e un moment urat. Dar sa-l mai si expui ca si cum ar fi ceva valoros este deja obraznicie lipsita de rusine. Astazi societatea isi spumega extrem de mult rusinile. Se vede la televizor (pentru cine se mai uita, inca), pe internet, in fata blocului, in parcul de copii…

Dar incepe sa fie un curent printre cei din bisericile noastre. Obraznicia de a-si etala rusinile, adica. De ce? Pentru ca societatea e permisibila. Numai ca, Dumnezeu nu este si nici Biserica nu ar trebui sa fie. Pacatul ramane pacat si e grav atunci cand un crestin hotaraste sa-si expuna cu non-salanta pacatele si excesele.

Nu ca e mai putin pacatos daca faci acelasi pacat la intuneric. Dar sa-l expui este concluzia ca nu mai exista nici macar rusine. E, poate, o stare foarte agravata a involutiei spirituale. Lipsa evlaviei aici se vede foarte clar. Da, in spumegarea rusinilor.

Am fost la o intalnire de tineret unde s-a mers atat de departe incat au mers prin sala unii oameni sa-i “incurajeze” pe tineri sa sara, sa danseze, sa-si miste corpul si partile lui. Mai facem si pe eroii crestinatatii si pe super-spiritualii care stiu sa faca diferenta intre forma si esenta. Ce (s)tupefiant!

In situatii ca aceasta imi pun intrebarea: “Ce am face fara Cuvantul lui Dumnezeu si fara intelepciunea Lui”? Fiindca, niciun om nu este, prin sine, “mai intelept, mai bun, mai inalt”. Eventual mai prost, mai rau, mai depravat.

Se spumega la rusini pe pagini personale, pe bloguri, pe hi5, crestin3D, in liceu, in oras, pe strada in mijlocul zilei. Dar si in biserici si chiar si de la amvoane. O veste buna: spuma nu tine mult! Dar e asta e urata, asa e…

Pentru cine a avut impresia ca s-a relativizat totul amintim ca Dumnezeu a ramas Acelasi (ca tot aud asta in diverse enunturi eronate in context).

E o rusine exhibitionismul de orice fel in public. Ni se spune ca este rusine si sa spunem doar ce fac unii in ascuns. Acum se fac rusinile in public si ni se cere sa tacem malc, tampi si adanc vinovati ca nu suntem si noi “in val”. In numele faptului ca “suntem frati” suntem chemati sa nu “judecam” si sa acceptam/toleram pacatul. A, nu-i mai zice pacat, ci “parere”. ) Numai ca, Iuda, in epistola sa, zice altceva. El vrea sa stim adevarul si sa fim siguri ca aceia care-si spumega rusinile sunt oameni neevlaviosi, strecurati printre, dar nu dintre.

Ce atitudine sa avem? Feriti-va de astfel de oameni. Nu amestecati totul intr-o oala – “aduceti-va aminte”. Dar, dupa cum am mai spus, Iuda are pentru credinciosi niste sfaturi remarcabile, pe care ei sa le traiasca impreuna. Vom ajunge si acolo in cateva articole.

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)

O a treia metafora prezenta in acest text, aleasa de Iuda pentru compararea oamenilor neevlaviosi din randul credinciosilor, precum si identifarea faptelor facute de ei este aceea a unor pomi tomnatici.

A fi pom e mai bine decat a fi copac, in perspectiva rodirii. Un pom tomnatic poate aduce binecuvantarea rodului pamantului si al muncii de un an a omului. Dar, problema este ca acesti oameni descrisi de Iuda sunt pomi tomnatici, dar fara rod.

Un an de munca, ploaie de la Dumnezeu, resurse din pamant. Harul de a nu fi taiat. Poate un loc bun in gradina. Si totusi, fara rod. Un pom printre pomi. Nu orice pom. Un pom tomnatic. Dar, fara rod. Pom ca si ceilalti, cu frunze verzi, care prelucreaza aceeasi seva bruta. Care au radacini si folosesc resursele date de Dumnezeu. Care sunt slujiti si ingrijiti. Care imbatranesc si ei frumos si li se ingalbenesc frunzele in nuantele minunatei toamne. Dar, fara rod.

Oameni care invata mereu si niciodata nu ajung la cunostinta deplina a adevarului. Nu pot ajuta altora, nu lucreaza impreuna cu Duhul Sfant la realizarea acelui Templu Sfant. Crestini fara rod, fara rezultate in viata duhovniceasca reala. Cristos avertiza: “Dupa fapte ii veti cunoaste”.

De ce sa-i cunoastem? Pentru a ne feri de ei. Toamna crestinii sunt cautati de roade. Stapanul vine cu cosul pe umar si strange roadele binecuvantate. Si pomii sunt bucurosi ca le dau, dupa care se sting, inaintand spre frigul iernii, dar cu speranta primaverii ceresti. Si, pe cand isi dau roadele cu bucurie, unii pomi vecini, intrebati fiind, murmura in vant: “Nu am”.

Nu ai sa dai vreo incurajare, vreo mustrare, vreo vorbire a Evangheliei trecatorului pierdut. Doar ca lipitoarea cu doua fete: “Dă, dă”. Cum poti sa traiesti asa? Ce roade vei avea la venirea Stapanului ceresc spre-a le culege?

Si, aceia care nu au roade, ce se va face cu ei? Iata: “dezradacinati, de doua ori morti”. Ca pomul moare tine de faptul ca suntem pe pamantul blestemat. Dar, avand radacinile in Cristos, fiind nascuti din nou, noi putem trai ca niste pomi buni, aducand roadele cand toamna vietii noastre ne va scutura ca pe frunzele multicolore a spectacolului friguros de sfarsit de an. Acestia insa, sunt desradacinati.

Nu vrei sa-ti imparti soarta cu astfel de oameni. De aceea, fa-ti slujirea de pom bun, pana la capat si ingrijesteti roadele pe care trebuie sa te preocupi sa le ai, din plin. Este o incurajare pentru noi sa alergam la slujire, la a face fapte vrednice si de pocainta noastra, dar care sa aduca credinta, pe care zicem ca o avem, la desavarsire.

Si cum am putea face aceasta? Iacov subliniaza ca trebuie sa fim nu doar ascultatori ai Cuvantului, ci implinitori cu fapta, ca nu cumva, altfel, sa ne inselam singuri. Nu sunt oare roadele in samanta din care s-au nascut, inainte sa se nasca chiar pomul ce le da? Nu in Dumnezeu e rodirea oricarui credincios nascut din El? Si, daca suntem din Dumnezeu, pe unde sa umblam, ce sa privim, ce sa spune si sa facem, ca sa aducem roada cuvenita?

Nu vei gasi roada la cei vesnic critici si netrebnici. Nu te uni cu cei care sunt impotriva oricarui lucru, nemultumiti cu soarta lor si impotrivitori oricarei stapaniri si ordini. Uneste-te cu cei care pun umarul, care alearga spre prima linie spre-a pune pieptul cu Cristos in apararea turmei. Lucreaza cu cei care zidesc adunarile, repara vietile ratacitilor. Ocupa-te sa scoti din foc pe cei pierduti in nebunia lor. Fa voia Tatalui! Care? Implineste Scriptura!

Un pom bun si unul rau pot arata la fel. Unele roade pot arata diferit de altele si sa fie la fel de bune in ochii Domnului. Dar, unii pomi nu ascund nimic dupa frunze. Ce frumosi, ce coroane, ce radacini, ce frunze, ce culori minunate de toamna. Dar, fara rod! Tu?

Aceasta este utlima parte din documentar. Documentar realizat de Aurelian Stefan Chibici.

Imparateasa Irina a facut totul pentru introducerea icoanelor in biserici. La fel cum a facut totul pentru a ramane singura pe tron. A fost “nevoita” chiar sa-si exileze fiul, dupa ce i-a scos ochii. El era regent pe atunci.

O perioada in care sinoadele se convocau sa ia hotarari deja luate, pe cand politica permitea aceasta. Daca vroia imparatul ceva, facea posibil politic, apoi convoca sinodul si rezultatul era ce urmarea el, desigur.

Probabil ca luptele iconoclaste au durat atat de mult, pentru ca generatiile care se impotriveau icoanele sa dispara. Generatiile noi s-au nascut in aceste lupte si le-au privit de la egal la egal. Urmatoarele generatii s-au nascut sub existenta icoanelor. Doar nu vor face ei rascoala… Si iata-ne astazi. Apoi, mai este si problema banilor si castigului din picturi.

Iata partea a 6-a a documentarului: