Cele 10 minciuni ale “Bisericii” descoperite noua de marele Lee Grady

Lee Grady, despre care am auzit ca va vizita Romania, scrie, la un moment dat, un articol cu un titlu aparent folositor, in care adreseaza o problema nu tocmai noua, aceea a relatiei femeii cu autoritatea.

Titlul acestui articol – “Zece minciuni pe care Biserica le spune femeilor”. (1)

Despre ce sa fie vorba, daca nu chiar despre femeie si autoritate, predicare si relatia ei cu barbatul si, prin implicatie, cu Dumnezeu?

Iata ce ne spune, in subtitlu, acel mare eliberator al femeilor care au fost prinse in captivitate de Biserica, pana acum:

“FOR CENTURIES, A PATRIARCHAL SYSTEM OF CONTROL HAS KEPT WOMEN IN SPIRITUAL CAPTIVITY THROUGH DISTORTION OF THE SCRIPTURES.  IT’S TIME TO DEBUNK THE MYTHS.”

Asadar, aflam, cu stupoare si mare indignare, aproape gata sa-i pedepsim pe vinovati (dar, evident, acestia, in marea lor majoritate, au decedat, semn ca minciunile nu le-au folosit la nimic…) ca femeile au fost tinute in captivitate spirituala prin procedeul simplu numit “sucirea Scripturilor”. Iar aceasta, nici mai mult nici mai putin decat… din totdeauna!

Timp de secole, asadar, sistemul de control patriarhal a tinut femeile in captivitate spirituala – zice Lee – prin sucirea, distorsionarea Scripturilor. Evident, a sosit vremea cand aceste mituri sa fie infierate.

Nu voi intra, acum, in a arata invatatura reala a Scripturilor la care se face referire aici, ci ma rezum la a discuta cateva observatii imediate, care reies pe cale naturala din contextul explicit.

1. Lee  Grady afirma ca Biserica minte… de secole, cel putin cu privire la 10 aspecte legate de… femei.

In primul rand, sa ne uitam putin in jur, sa ne ciupim odata, de doua ori sau de cate ori este nevoie si sa remarcam ca INCA suntem pe pamant. Asa se face ca Biserica Universala sau, simplu, Biserica, nu s-a “reunit” (inca). Prin urmare, terminologia aceasta este precara, nu are de-a face cu realitatea, deci, inselatoare.

Poate ca se face referire la suma tuturor bisericilor? Daca da, atunci, de unde stie acest Lee Grady care biserici anume constituie la un moment dat “Biserica”?

Sa presupunem, de dragul discutiei, ca Lee Grady stie toata componenta Bisericii la intersectia ei cu un anumit timp dat, Tn. Conform cu argumentul sau, Biserica, adica toti (si anume fara exceptie) cei care constituie Biserica la un moment dat au mintit cu nerusinare femeile timp de secole.

Lasand laoparte discutia despre nerusinare (adica, cum de-a indraznit toata Biserica sa minta in halul acesta femeile?!!!) si alte obraznicii, nu putem sa nu ne intrebam una, alta. Ca, asa suntem noi oamenii, mereu ne intrebam…

Pai, femeile fac sau nu parte din Biserica? Daca da, inseamna ca s-au mintit singure. Iar aceasta mi se pare o si mai mare nerusinare, mult dincolo de linia rosie a indraznelii (si ma refer aici la ultima linie rosie, cea mai indepartata). De ce au facut femeile asa ceva? De ce s-au mintit singure, tip de secole? Si, toate…

Daca nu la femei se refera cand spune “Biserica”, ramane ca, cu exceptia ingerilor (pe care am sentimentul ca nu-i include), se refera la barbati. Ok. Atunci, toti barbatii au mintit cu nerusinare toate femeile, timp de secole. O minciuna seculara a barbatilor fata de femei.

Nu putem, din nou, sa nu ne intrebam… Si, de data aceasta ne intrebam cam asa:

- Oare, Lee Grady, barbat fiind, a mintit femeile atunci cand a spus ca toti barbatii (Bisericii) au mintit femeile?

Cu singuranta ca Lee Grady este singurul barbat care nu a mintit femeile, chiar daca s-a nascut dupa cateva secole bune de la Cristos.

Trecand peste aceste grosolanii, sa ne oprim la ceea ce este, de fapt, semnificativ. Anume, acuzatia ca Biserica lui Cristos a mintit. Si ca a facut-o timp de secole! Altfel spus, de cand e ea, Biserica, femeile au fost mintite de barbati. Incontinuu! Pavele! Petre! Iacove! Ioane! Ce-ati facut fratilor?!!! Timotee! Tit! Policarp! (…) Caci – si aici este problema – daca a mintit Biserica, a mintit si Pavel (de exemplu) si, daca a mintit Pavel, atunci Cuvantul, Scripturile, sunt o minciuna. Si, daca ele sunt o minciuna, Duhul Sfant este facut mincinos. Si Dumnezeu!

2. Lee Grady afirma ca el este cel care va aduce adevarul… spargand miturile

Da, Biserica a mintit. Dar, a venit el, Lee Grady, eliberatorul. El ne va spune adevarul si va elibera femeile din captivitate. El si numai ei. Pentru ca, desi timp de secole Biserica a mintit femeile si le-a tinut pe acestea in captivitate spirituala, a venit vremea ca Lee Grady sa ne arate adevarul, sa elibereze femeile din captivitatea Bisericii si sa restaureze invatatura adevarata a Scripturilor pe care nici macar scriitorii lor nu au cunoscut-o (si, deci, au scris minciuni…). Daca puteti sa credeti asemenea lucruri, va doresc succes in viata… Grumazul teapan, pasul mare, relaxare, ca drumul nu urca.

Ceea ce mi se pare grav, aici, este nimicnicia grandomaniei acestui om. Cum se ridica el peste sfintii cei de veacuri, cunoscuti noua sau nu, deasupra tuturor invatatorilor Bisericii, chemati de Duhul Sfant la o slujba a zidirii Bisericii lui Dumnezeu, cu acele pietre vii despre care Cuvantul lui Dumnezeu spune: “Voi sunteti lucrarea Lui…” (Efeseni).

Iar noua nu ne ramane decat sa ne intrebam – ca atat mai putem sa facem – de ce nu s-a nascut Lee Grady mai devreme?!!

Acuzatiile acestea nu doar ca sunt puerile, pe langa orice argument (aflat chiar la marginea acceptabilitatii in logica simpla), dar sunt grave si periculoase.

3. Lee Grady face afirmatiile acestea in mod direct

Aceasta a treia problema mi se pare mie cea mai grava. De ce? Fiindca, daca cu asemenea argumente, cu o asemenea mandrie etalata plenar, mai e crezut acest om, atunci avem o mare problema. Daca asemenea afirmatii se fac cu voce tare, inseamna ca traim vremuri in care discernamantul e ascuns, bunul simt e calcat in picioare si se ridica o generatie de oameni care nu sunt capabil sa gandeasca pentru ei insisi si sa discearna intre ce-i negru si alb (nu vorbim despre nuante de gri)…

O discutie asupra textului biblic la care se face referire in articolul amintit este mult mai complexa si necesita cu atat mai multa atentie si timp. Intentia a fost sa sublinez un ambalaj stralucitor, dar in putrefactie dinspre interior.

Nadajduiesc ca cititorii unor astfel de calomnii fata de Biserica si Scriptura nu se vor lasa atrasi in asemenea capcane. Scrie pe ea: “Capcana”, “Calca aici, te prindem noi” sau “Nu ezita, lasa-te dus de val, vei ajunge sa te mori – ne ocupam noi de inmormantare”.

Ganduri…

Daca exista Dumnezeu, povestea crestinismului, in esenta lui, este reala, atunci, impotriva oricaror impotriviri, oamenii nu vor gasi nimic la crestinii care incearca sa li se asemene sau sa le ofere o “solutie” pe care au incercat-o deja si, evident, a dat gres mereu si mereu, dar vor gasi totul la acei crestini care isi traiesc viata in contextul absolut al acelui crestinism despre care vorbeam, indiferent de gradul de popularitate. Pentru ca omul pierdut nu cauta pe cineva pierdut, fie acesta imbracat frumos.

Nu greseala este o imagine proasta pentru un crestin, ci acei oameni care au un stil de viata non-crestin prin definitie si care, in acelasi timp, poarta cele mai frumoase haine “crestine”.

Ceea ce mi se pare fascinant la Dumnezeu este decizia absoluta de a-i da libertate omului sa-L respinga, sa-L rastigneasca, sa-L palmuiasca, sa argumenteze cu pieptul umflat impotriva Lui. Este cu totul altceva despre ceea ce stim noi, oamenii, despre aceia dintre noi care ajung “lideri supremi”.

Daca as pune in balanta ura criminala fata de crestini (de exemplu, cea vazuta in tacere de zidurile grotelor comuniste) si tradarea din interior, a doua mi se pare mult mai anormala. Totusi, prin pocainta, Petru a fost mai inalt decat Iuda… Vorbim de tradare in sensul lepadarii, desigur.

Argumentul ca am fost crescuti sa credem ca valorile crestine au fost cele care ne-au facut sa credem in Dumnezeu are doua fete. Este adevarat ca am fost crescuti asa, fiindca este istoric. Nu este adevarat, fiindca, acela care-l aduce, va trebui sa faca fata propriului test atunci cand face aceasta afirmatie, anume ca a fost crescut si influentat sa creada ca valorile crestine au fost cele care ne-au facut sa credem in Dumnezeu… Argumentul, in sine, pare puternic, dar nu dovedeste nimic. El intareste doar faptul ca fiinta umana nu este absoluta sau ca nu exista prin sine insasi.

In discutie, cel care este sfidat de interlocutorul sau printr-o argumentare impusa cu forta si prin care acesta din urma se disculpa, ar trebui mai degraba sa fie calm si nu in defensiva. El nu se apara, primeste linistit atacurile celui care vrea doar sa se simta bine fiindca nu ii mai spune nimeni adevarul despre el. Altfel, atunci cand cineva iti spune adevarul despre tine, e destul de probabil ca ai gasit daca nu un prieten, atunci pe cineva care se poarta cu prietenie cu tine.

Cel care cauta argumente pentru a-si atinge scopul are o logica slaba. Cel care, nu in sens machiavelic, nu are argumente pentru a-si atinge scopul, are un scop slab. Cel care poate sa se fereasca de ambele este intelept.

In totalitarism, oamenii au fost fortati, dar uciderea lor arata tocmai incapacitatea de a-i constrange. In capitalism, fractionarea societatii, formarea aparent aleatorie a inca unei grupari, a inca unei grupari, arata cat de incapabili sunt oamenii de a nu se lasa manipulati. Daca privim aceste doua sisteme in doua vase diferite, le putem compara. Daca, insa, le punem in aceeasi istorie, vom avea si posibilitatea unei complementaritati descendente, cand subiectul are doua curti, separate de o usa ingusta si cand, batut si torturat in una dintre acestea, alearga in a doua, unde este lasat in pace, fara sa se gandeasca la posibilitatea ca aici, in libertate, este, de fapt, ingradit.

In comunism, crestinii au trebuit sa invete sa traiasca cu demnitate sub opresiune. Acum, trebuie sa invete sa traiasca fara opresiune. Ideea de “libertate” in sensul organizarii statale sau chiar dincolo de stat si a relatiei dintre aceasta organizare si crestin este o greseala logica gaunoasa in contextul realitatii pe care acesta spune ca o traieste. Cand predicatorii din Romania slaveau libertatea post-decembrista, contribuiau doar la delasarea Bisericii si la starea ei de astazi. E adevarat, cei oprimati au avut dreptate sa se bucure, insa doar ei au inteles cum.

Toti stim intamplarea cu David si Goliat. Tendinta, pentru cei mai multi, este sa faca ce a facut David. Problema, insa, este inteleasa gresit. Important este sa fii ca David, nu sa faci ce a facut el. Si, cu mult mai greu… David nu este cunoscut de Dumnezeu in Biblie ca omul care l-a ucis pe Goliat, ci ca omul dupa inima lui Dumnezeu.

Implinirea numarului. sau: De ce se joaca unii oameni de-a Dumnezeu? sau: De ce, daca as fi ateu, as fi si mai inversunat impotriva lui Dumnezeu! sau: De ce sunt oamenii atat de usor de prelucrat?

Mesaj SMS primit:

Vå rog transmiteti si dvs. la cat mai multe persoane så se roage pt un båietel de 12ani,bolnav de cancer neoperabil. E internat la Fundeni. Il cheamå Vasilicå. Domnul a promis cå va lucra dacå va fi ìmplinit numårul de mijlocitori ìn rugåciune pt båiat.Domnul Isus så vå binecuvinteze!!

Discutie 1 – probleme:

#1 – daca e real ca acel baiat e internat acolo si boala lui e terminala, atunci discutam.
#2 – unde a “promis” “Domnul” ca va “lucra” daca va fi implinit “numarul” de “mijlocitori”? In primul rand, promisiunile lui Dumnezeu (daca despre acest “Domn” e vorba), sunt in Biblie, iar o astfel de promisiune nu exista in Biblie. Dimpotriva, invatatura Bibliei, principial, esential, nu se potriveste cu aceasta “promisiune”.
#3 – Lucrarea lui Dumnezeu, ca atare, este o tema fundamentala a Bibliei, atat in VT cat si in NT. Niciodata “lucrarea” lui Dumnezeu nu este de aceasta natura. Lucrarea lui Cristos este intru mantuire, cu implicatii si realitati mult mai adanci decat astfel de banalitati anacronice.
#4 – Cine stie, frate, numarul? Daca a fost depasit? Daca nu se va ajunge la el niciodata? In ce baza e numarul si ce semnifica el? Nu vreti sa fim, totusi, oameni seriosi? Macar din respect pentru copil… (daca e un caz real)
#5 – Sensul notiunii de rugaciune, in NT, nu are de-a face cu sugestia din SMS. Iar, daca cineva se roaga dupa alt “plan”, nu-i zic sa nu se roage, dar sa nu astepte sa il creada cineva care cunoaste, oarecum, Biblia, ca se roaga in urma unei chemari divine…
#6 – Dumnezeul Bibliei nu e un personaj malefic, cum e personajul “Domnul” din SMS-ul de mai sus. El nu lasa un copil sa moara doar pentru ca nu s-a strans “numarul” (pe care nu-l stie nimeni), ca nu au fost spuse suficiente rugaciuni sau ca cineva nu a mai avut credit sa trimita acel SMS prin care s-ar fi “implinit” numarul…

Problema majora, ca in multe alte cazuri, nu este ca acest SMS a fost scris, ci ca exista oameni care-l cred, care nu vad o problema in el, care inchid ochii, strang pumnii, baga bine capul in fata, intre umeri, si pornesc cu viteza inainte…

Discutie 2 – insemnatate:

Creduli si pseudo-buni, primitorii SMS-ului trimit mai departe. Nu se poate sa nu putem face acest gest mic pentru a salva o viata… Si, cu capul bine strans intre umeri, ii dam inainte prin intuneric. Ochii ii tinem inchisi, cum spuneam, ca sa fim siguri…

Ceea ce ma intristeaza cel mai mult este tocmai lipsa aceasta de discernamant. Si, primim aceste SMS-uri de la persoane care au pretentia ca-L cunosc pe Dumnezeu. Ideea de aici nu este sa neg cuiva cunoasterea de Dumnezeu. Ci, sa plang evidenta lipsei ei in realitate. Ironia mea trebuie inteleasa doar ca usturimea ranilor pe care, vreau-nu vreau, le am.

De ce preferam o barfa spusa in intuneric luminii Cuvantului lui Dumnezeu revelat? Daca exista Dumnezeu si S-a descoperit pe Sine omului in Biblie, atunci nu mai este loc de prostii. De ce facem loc, totusi? Din lipsa de cunoastere a acestui Cuvant. Mascarea acestei lipse nu este decat recunoasterea ei, datorita naturii adevarului.

Discutie 3 – copilul

Presupunand ca acest caz e real. Ar trebui, crestini fiind, sa ne rugam pentru copil? Cred ca da! Ar trebui sa simtim parere de rau, durere, iubire fata de el, chiar daca nu-l cunoastem? Cred ca da! Ar trebui, din cauza acestora, sa devenim creduli si sa inghitim niste aberatii, sa-l “salvam” pe bietul copil? Nu! Categoric, nu! Ori e vorba de Dumnezeu, ori de noi!

Iubirea, empatia, simpatia. Sa fie, suntem oameni, trebuie sa fie. Dar ele nu au fost date la pachet cu credulitatea si lipsa discernamantului. Crestinismul, ca sa aiba valoare, nu trebuie amestecat cu paganismul. Invatatura Bibliei trebuie acumulata, nu amestecata. E problema fiecaruia ce face, desigur, dar, atunci, vom spune lucrurilor pe nume si nu vom fi de acord prezentarea unor idei ca fiind biblice, crestine, cand nu sunt si nu au nimic de-a face cu Dumnezeu.

Daca primiti astfel de mesaje si chiar vreti sa va rugati pentru copil, nu ca sa se implineasca nu stiu ce numere s.a.m.d., sunati la Fundeni si interesati-va.

Discutie 4 – Dumnezeu

De fapt, Dumnezeul biblic este interesat de om si tot ce se intampla in viata lui este spre binele celui care este chemat de acest Dumnezeu conform cu “planul” Sau. Daca e sanatos sau bolnav este mai putin important, in economia mantuirii, decat daca este credincios sau necredincios. Fiindca, in credinta, omul trece fie prin voie buna fie prin boala, la fel cum poate trece si in necredinta. Esential, in acestea, este credinta si relatia omului cu Dumnezeu. Vezi Romani 8, tot capitolul.

Discutie 5 – pe surse

De unde, atunci, SMS-ul? Ce crede cel care l-a initiat? Daca nu e o gluma proasta in sensul larg, atunci cel care l-a initiat este ghidat de invataturi carismatice conforme cu evanghelia prosperitatii, considera mai degraba implicit ca Dumnezeu vorbeste direct astazi la acelasi nivel cu revelatia biblica, nu e familiarizat cu invatatura Bibliei desi e familiarizat cu termenii acesteia (expresii, idiomi) si un bun psiholog in sens nativ (a mers odata, facem si a doua oara, nu neaparat intelegand de ce).

Sugestie: daca zicem ca suntem crestini, atunci Dumnezeul despre care vorbim este cel al Bibliei. Se va citi Biblia si se va studia pentru lamuriri. In plus, crestinismul este mult mai mult decat o citire a Bibliei si o intelegere logica a invataturii acesteia.

Misterele din ziua a doua… (Luni)

De sarbatori, fie datorita sarbatorii, sau, chiar in virtutea inertiei, puterii de obisnuinta sau obiceiului comun, e o tendinta ca cineva sa aduca ceva nou. Neaparat ceva nou. Ceva care “nu a mai fost”. Acest articol nu este despre ceva nou. Totusi, s-ar putea sa fie ceva nou pentru multi dintre noi, nu datorita noutatii, ci din cauza noastra…

In a doua zi a saptamanii (Luni):

- prostituatele si colectorii de taxe devin modele pentru mai marii preotilor si pentru conducatorii poporului:

Isus le-a zis:

– Adevărat vă spun că până şi colectorii de taxe şi prostituatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu! Căci a venit Ioan la voi umblând pe calea dreptăţii şi nu l-aţi crezut! Dar colectorii de taxe şi prostituatele l-au crezut. Şi măcar că aţi văzut acest lucru, nu v-a părut rău la urmă, ca să-l credeţi!
(Matei 21: 31(b) – 32)

- conducatorii preotilor si fariseii au inteles, dar n-au inteles:

Când conducătorii preoţilor şi fariseii au auzit pildele Lui, au înţeles că Isus vorbeşte despre ei.  Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de mulţimi, pentru că acestea Îl considerau profet.

(Matei 21: 45 – 46)

- ucigasii trimisilor cu invitatia la nunta au aceeasi soarta cu cei care nu au fost interesati:

Dar invitaţii nu le-au dat nici o atenţie şi au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la negustoria lui. Ceilalţi i-au înşfăcat pe sclavi, i-au maltratat şi i-au omorât. Împăratul s-a mâniat foarte tare. El şi-a trimis trupele, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.

(Matei 22: 5 – 7)

- raspunsul lui Cristos la intrebari a condus la neindrazneala de a mai pune intrebari:

Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt şi, din acea zi, nimeni n-a mai îndrăznit să-I pună întrebări.

(Matei 22: 46)

- oricine se intalta va fi smerit si oricine se smereste va fi inaltat:

Oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.

(Matei 23: 12)

Dar si aici, de multe ori:

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi închideţi Împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre!

 (Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi devoraţi casele văduvelor şi faceţi rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veţi primi o condamnare mult mai mare.)

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi înconjuraţi marea şi uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceţi din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteţi voi!

Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: «Dacă cineva jură pe Templu, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă cineva jură pe aurul Templului, este dator să-şi ţină jurământul!» Nesăbuiţilor şi orbilor! Ce este de mai mare importanţă: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? Voi mai ziceţi: «Dacă cineva jură pe altar, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este dator să-şi ţină jurământul!» Orbilor! Ce este de mai mare importanţă: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? Prin urmare, cel ce jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este pe el, iar cel ce jură pe Templu, jură pe el şi pe Cel Ce locuieşte în el. De asemenea, cel ce jură pe cer, jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel Ce stă pe el.

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar neglijaţi cele mai importante lucruri din Lege, şi anume dreptatea, mila şi credincioşia! Pe acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi! Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf şi de necumpătare! Fariseu orb! Curăţă mai întâi pe dinăuntru paharul (şi farfuria) , ca să fie curate şi pe dinafară!

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi vă asemănaţi cu mormintele văruite, care pe dinafară arată frumos, dar înăuntru sunt pline de oasele celor morţi şi de orice fel de necurăţie! Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de ipocrizie şi de fărădelege!

Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi mormintele celor drepţi şi spuneţi: «Dacă noi am fi trăit în zilele strămoşilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui profeţilor!» Astfel, voi înşivă mărturisiţi că sunteţi urmaşii celor ce i-au ucis pe profeţi! Umpleţi deci măsura strămoşilor voştri!

Şerpilor! Pui de vipere! Cum veţi scăpa de condamnarea la Gheenă?! De aceea, iată, vă trimit profeţi, înţelepţi şi cărturari! Pe unii dintre ei îi veţi omorî şi îi veţi răstigni, iar pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi îi veţi persecuta din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între Templu şi altar! Adevărat vă spun că toate aceste lucruri vor veni peste această generaţie!

Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să-ţi adun copiii, aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie! Căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când nu veţi zice: «Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!»“

(Matei 23: 13 – 39)

 

Cantarea si cantatul. De corectat

Imi povestea un coleg ca, mergand sa viziteze un mall, pentru cumparaturi, in timp ce era in lift, doua pitipoance extra tunate, care vorbeau intre ele, vazand ca intra el si un grup de alti oameni in lift, au scos telefoanele si au inceput sa apese cu unghiile vocsite pe el. Nimic de zis, doar ca, de fapt, nu se uitau la telefon, vorbeau intre ele. Apasau doar asa, sa se vada ca au si telefon… Aveau de toate. Un singur lucru nu aveau… In speta, cam asta vreau sa spun si in cele ce urmeaza. Ma vor referi la cantarea si cantatul in Bisericile baptiste si, ca sa fiu si eu la moda, in “lumea” evanghelica. Dar se poate extrapola, unde e cazul, nu?

1. Tinuta cantarii, in general, dar in special atunci cand este afisata, trebuie privita in acelasi context cu imbracamintea sau vocea prezentate. Daca te imbraci frumos, vrei sa canti frumos, dar afisezi cantari cu greseli si nu te intereseaza, e o problema. Inconsecventa, ipocrizie, precum si altele dar nu vreau sa insist acum. Corectati, prieteni, cantarile. Nu stiti cum, mergeti la un profesor de limba romana. Dar nu strica nici sa invatati…

2. Modificarea versurilor cantarilor compuse de altii in limba romana pare sa fie obiceiul celor care nu pot scrie ei, dar nici nu pot suporta ca nu au talent… Sau, nu stiu. Ideea e ca e mai bine sa fie lasate cantarile compuse asa cum au fost compuse. Poate ca ti se pare tie ca ar fi mai bine cu un vers altfel, chiar o strofa si, de ce nu, toata cantarea. Alunga acel gand, lasa cantarea cum a fost scrisa. Ma refer in special la cantarile scrise de oameni precum: Nicolae Moldoveanu, Traian Dorz, Costache Ioanid s.a. care sunt ciopartite grav de unii. Doar cei care studiaza in profunzime scrierile acestea cunosc valoarea lor si importanta fiecarui cuvant la locul lui. Desigur, nu sunt Scriptura, canon, dar nici fituicile nimanui.

3. Traducerea cantarilor. Hm… aici as avea mai multe de spus. Se “traduc” cantari despre care se spune mai apoi ca e compozitie proprie (plagiat, de fapt). “Publicul-fan” tine partea idolului lor, clar. Apoi, se traduc cantari fara aprobarea autorilor si se folosesc. Asta nu ar fi atat de grav, cat faptul ca se traduc gresit, atat din punctul de vedere al continutului cat si gramatical. Fiindca, cei care traduc, poate ca sunt sinceri, dar nu sunt nici prea buni cunoscatori ai Scripturilor, nu au nici experienta de viata si nici scoala nu prea au. Nu ar fi o problema daca (pentru o vreme) ar canta pentru ei, in camera lor… In randul populatiei agramate, acestea devin hituri. Si, na, mai schimba hitul daca poti, ca el a devenit in fel de canon popular pentru care unii si-ar da viata (dar numai dupa un joc pe smartfon)…

4. Un lucru greu de inteles este acela ca Biserica NU este scena unde incercam ceea ce am mai vazut pe youtube, la televizor sau in “cercul vostru stramt”. Ceea ce ar fi trebuit sa fie un loc de inaltare a individului, de cultivare, de aprofundare in cunoastere si contemplare la Dumnezeu NU trebuie lasat sa ajunga sala de spectacole a unor tristi clovni, dar care zambesc mimat (fiindca, ei, oricum, nu-s ipocriti… din principiu), ai incompetentei bunului gust in muzica.

5. Uneori, mi se pare ca mai lipseste ca cei care canta sa poarte si cate un tricou cu poza lor si, pe fundalul versurilor afisate pe videoproiector sa fie… da, poza lor. Si nu ma refer aici la… monotonie si lipsa de inspiratie.

6. Suntem prinsi de ceea ce am vazut la altii, in special in filme, nu in mod direct. Cu atat mai putin am inteles. Se copiaza forma si afisul. Restul nu, fiindca e prea greu de inteles. Personal, consider ca este important ca cei care canta in mod regulat intr-o Biserica trebuie sa aiba printre ei si oameni in varsta, cu experienta si maturitate spirituala.

7. Sunt ferm si deschis impotriva notiunii si ideii de “grup de inchinare”. Si, de aici, nu sunt de acord cu expresiile si semnificatia lor: “a conduce Biserica in inchinare”, “a intra in prezenta Domnului… acum” et c. Daca grupul de inchinare conduce Biserica, cine conduce grupul de inchinare, ce conduce? Totul, nu? Si Dumnezeu? Oricum, daca ar fi sa vorbim despre cele de pe pamant, nu “liderii” au fost lasati sa “conduca” Biserica, ci alt gen de oameni, duhovnicesti, dar nu vreau sa intru in detalii. In spate, pentru cine vrea sa inteleaga, toate acestea fac parte dintr-o directie data prin miscarea carismatica (si nu doar) de inlocuire a conducerii Bisericii fara a da jos conducatorii ei de drept. Sunt ferm convins ca cei mai multi nu fac asta din acest motiv. Nici nu ma gandeam ca ar face-o. Problema este nu la nivel de forma, nu la nivel de caz particular, ci cu realitatea lucrurilor.

8. Ideea ca cei care canta “bine” (formal, adica vocal) ar trebui sa cante si ceilalti sa asculte este o prostie. La fel este si ideea ca ar trebui ca cei care nu prea stiu sa cante sa cante mai incet. O asemenea abordare arata clar lipsa de intelegere cu privire la ceea ce inseamna, biblic si istoric, cantarea in Biserica, sau a Bisericii.

9. Argumentele de genul celui ca “poate tie nu-ti place, nu e genul tau” fac parte din categoria argumentelor care se ofera din lipsa de argument si care sunt aruncate doar ca sa zici ceva si sa nu pari ca nu ai un raspuns intr-o discutie care ar fi putut ajunge undeva. Din fericire, Biserica nu este partid politic sau alt gen de asociatie. In Biserica, cantarile trebuie compuse, cantate, abordate, alese, in “gandul” lui Cristos, nu dupa placerile noastre. E adevarat, suntem oameni, cantam ce ne place. Dar, la fel de adevarat este ca Dumnezeu exista si oameni duhovnicesti pot exista si ei pot intelege cum este o cantare spirituala. Ca unii nu pot, nu inseamna ca toti nu pot.

10. Una este sa stii sa canti, alta este sa intelegi cantarea duhovniceasca si rostul ei biblic si istoric. A nu se confunda.

11. Avem, mai nou, in Biserici: trupe, formatii, echipe…

12. Cantatul atinge oarecum, in VT, familia levitilor. Totusi, prezentarea celor care canta ca “leviti” mi se pare exagerata si periculoasa.

13. Ar mai fi… ghinion…

Sfintele sarbatori…

După ce a terminat de spus aceste cuvinte, Isus le-a zis ucenicilor Săi: „Ştiţi că peste două zile va fi Paştele, iar Fiul Omului va fi trădat ca să fie răstignit“.

Atunci conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului s-au strâns în curtea marelui preot, numit Caiafa, şi au uneltit să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor“. (Matei 26: 1 – 5; NTR)

In text e vorba de Pastele evreiesti, sarbatoare (si) in amintirea exodului urmasilor lui Avraam din robia Egiptului, in zilele in care Dumnezeu i-a cercetat, dupa promisiunea data acestuia pe cand era numai el singur (fara urmasi). Ea va fi transformata printr-o jertfa mai mare, prin acea jertfa la care indruma, astazi anamneza a unui alt “miel” – cel “fara cusur, al lui Dumnezeu”.

In textul de mai sus, Cristos le vorbeste ucenicilor. Reactia o au conducatorii preotilor si batranii poporului. Vorbirea Lui este parca un semn, o porunca, o dezlegare, o plinire a vremii catre vazduhurile nevazute.

Care sunt personajele? Cristos, El vorbeste. Nu degeaba este Logosul intrupat. Ucenicii, ei nu fac nimic. Aparent, textul ne-ar sugera ca Cristos le vorbeste si asteapta o reactie. Nimic. Reactioneaza, insa, altii. In mod normal, un om intreg la minte si pentru care textul e nou, ar trebui sa fie surprins. Obisnuiti fiind cu “cetirea” tindem si noi, ca ucenicii, sa ascultam, sa inregistram si sa mergem mai departe. Totusi, uitati-va cine sunt cei care-si propun sa faca rau: “conducatorii preotilor” si “batranii poporului”… La evrei, ce era mai bun intre oameni (teoretic, desigur). Ba, si un mare preot, Caiafa…

Si ce fac aceste capete luminate, intai-statatori, luminati si varstnici?

Intai, uneltesc. Asta inseamna, in primul rand, lasitate. Lideri lasi. Conducatori care se ascund. Interesant, nu? Nu fac lucrurile pe fata, planuiesc in ascuns, au intalniri separat. I-am putea da numele: “Comisia de cercetare a cauzei numitului Isus”. Cu participarea extraordinara a unui mare preot; in al doilea rand, uneltire este un semn al relelor intentii, al premeditarii intru rau.

Apoi, ca niste buni preoti si batrani ce au fost, experti respectabili in ale Sfintelor Scripturi, Lege si oranduire cereasca, s-au gandit ca ar fi potrivit sa foloseasca preacuvioasa, cucernica, metoda a viclesugului, demna de o atare etate si intaietate.

Si, ca toate sa fie fara echivoc, prin aceste modalitati total nespecifice slujbelor pe care le aveau, varstei sau oricaror normalitati morale, scopul a fost nici mai mult nici mai putin decat acela de a-l ucide cu premeditare inselatoare si bine ticluita chiar pe “acest” Isus Cristos care, pesemne, i-a deranjat nitel.

Haideti sa ne dam putin cu apa pe fata, sa revenim la clipele de adanca meditatie de care putem sa dam cu totii dovada, sa ne scuturam capul cu putere, ca poate nu am inteles bine – sa recitim textul. Da, inca odata. Mai-marii preotilor si batranii poporului s-au strans pe ascuns in curtea unui mare preot ca sa puna la cale, prin uneltire, omorarea unui om.

Asadar, ce nu-i deranja pe acesti preoti insemnati si batrani ai poporului, obisnuiti cu Legea si intelepciunea, cunoscatori vajnici ai lui Dumnezeu? Iata:

- sa se intalneasca pe ascuns;

- sa unelteasca;

- sa aresteze un om nevinovat, prin viclesug (cum altcumva?);

- sa omoare un om.

Ce-i deranja, totusi, fiindca textul ne spune ca ceva ii deranja. Sa mai fi ramas vreo urma de omenesc, ca sa nu zicem mai mult? Sa fie vreun firicel de remuscare? Poate un tainic gand, ratacit, care sa aduca speranta ca poate, poate, isi vor reveni si vor intelege ce vor sa faca… sa omoare un om. Iata ce-i deranja:

- nu in timpul sarbatorii…

“Nu in timpul sarbatorii”. In timpul sarbatorii, nu e bine. E sarbatoare. Dupa…

Credeti asa ceva? Mie mai ca-mi vine sa nu cred. Aproape ca mi se pare incredibil. Iata capacitatea religiozitatii omului in toata splendoarea ei. Cum pot sa fie niste oameni religiosi fata de Dumnezeu dar fara nicio legatura cu Dumnezeul despre care infaptuiesc ritualurile specifice religiei de care s-au legat.

Cat de puternica sa fie religiozitatea fara de Dumnezeu? Gata sa omoare un om, dar… nu in timpul “sfintelor sarbatori”. Am folosit sintagma asta pentru ca as vrea sa ne gandim la noi…

Gata de ura, gata sa lovim in fratele nostru cu cele mai aspre vorbe, gata sa-l ucidem cu limba. Dar nu de sarbatori. Dupa. Cand obiceiurile ajung sa se constituie intr-un context in care ura sa poata fi eliberata, nu mai vorbim despre nimic sfant, nu mai vorbim despre Dumnezeu, nici chiar daca personajele sunt preotii randuiti de El sau batranii unui popor “crestin”…

Din pacate, vremurile doar s-au schimbat. Obiceiurile nu… Alti oameni, aceeasi “carne”, fire pamanteasca, natura pacatoasa. Iubirea? Acea cale “nespus mai buna”? Nu-i… Feriti-va de astfel de oameni. Nu se vor odihni pana ce nu va vor improsca cu ce au ei mai scarnav, infam si miselesc.

Dar noi, “bunii crestini”, oare, ce vom face de aceste “sarbatori” “crestine”?

Sa incheiem, totusi, avanu-L in vedere pe Cristos. El este personajul demn de aici. Cu mintea clara, acceptand evenimentele care vor veni: “peste doua zile… Fiul Omul va fi tradat ca sa fie rastignit”. Pentru ca, surpriza, nu marii preoti, nu batranii, cu viclesugul si tainuitul sfat criminal au hotarat istoria. Ci, Dumnezeul Cel care le cunostea pe toate mai dinainte, care S-a dat pe Sine pentru viata lumii.

Nu doar bătrânii cărturari,

nu doar mai marii preoţi, nu!

Şi noi am râs cu ochii murdari,

şi noi suntem cei doi tâlhari!

Şi eu, şi tu…

(Costache Ioanid)

Iubitu-Te-am pe Tine, Doamne

Iubitu-Te-am pe Tine, Doamne

Mai sfant ca orice, Te-am iubit.

Si-am plans mai mult ca niciodata

Cand Te-am vazut, cand Te-am privit.

 

Pe Golgota erai, pe-o cruce,

A spumelor de-orice ocari…

Dar nu c-asa era dreptatea,

O, plangeti ceruri, plangeti mari!

 

Caci S-a urcat pe-o prea grea cruce

Acela ce e Dumnezeu,

Nu pentru a-Si plati pacatul,

Ci-n locul meu, in locul meu…