Ascultarea Credintei

Aleister Crowley a trait intre anii 1875 – 1947, avand un puternic impact in muzica metalica a timpului sau si nu doar si, prin aceasta, asupra societatii.

Acela care prin anii ‘20 facea ritualuri de sacrificare a caprelor intr-o manastire din Sicilia, a fost descris ca evanghelistul cel mai de succes al religiei pagane al secolului XX. El invata pe oameni ca “Legea” este sa faci tot ceea ce vrei:

Cartea scrisa de Crowley, Magick in Theory and Practice, ramane si azi foarte cunoscuta in randurile ocultistilor. “Fa ceea ce vrei este toata Legea”, acesta era principiul sau suprem de viata, din care s-a nascut si filozofia moderna “Fa lucrurile asa cum vrei tu”. O alta remarca faimoasa a lui Crowley este aceea ca “Fiecare barbat si fiecare femeie este un star”. Adeptul lui Crowley si cantaretul rock Steven Marque spune despre acesta : “A facut parte dintr-o traditie straveche conform careia Eternul este unitatea suprema in care se impaca toate opusurile, inclusiv binele si raul. El locuise in Orient si cunostea atat scripturile hindusilor, cat si pe cele ale budistilor, pentru care aceste idei erau normale si obisnuite. El a elaborat ritualuri complicate de magie sexuala.

Stilul lui Crowley ramane o prezenta explicita in versurile contemporane. Formatia de goth-metal Moonspell canta: “Legile erotice ale lui Crowley vor stapani in sfarsit”. Alphaville canta: “Fa ce vrei, acesta va fi destinul nostru”. Formatia germana de alt-metal industrial KMFDM canta: “Fa ce vrei, dupa cum crezi de cuviinta”. In cantecul lor “Do What Thou Wilt”, trupa de punk rock Lords of the New Church canta: “Nu este har; nu este vina; iata legea: fa ce vrei tu.”

Religia lui Crowley se reduce la venerarea eului ca Dumnezeu.

 Este muzica rock un gen muzical inventat si folosit pentru promovarea de sine, pentru conducerea maselor atrase de sunetul ei spre credinte straine de adevarata credinta a Cuvantului lui Dumnezeu? Promoveaza ea sinele prin structura ei, prin modul in care trebuie cantata si prezentata?

De ce ne punem problema unor vedete care sa cante “in fata” o muzica dura, acompaniate de o instrumentatie data la maxim, care nu-si propune niciodata perfectiunea si finetea? Ideea ca muzica rock este muzica universala a fost de mult pronuntata de promotorii acestui stil. Ei au folosit aceasta pentru a promova religia lor despre care s-a scris mai sus. Nu de putine ori, si nu in colturi neinsemnate, am auzit afirmatia ca muzica crestina contemporana de tip rock, metal, are capacitatea de a transcende generatiile si culturile crestinilor de astazi. Un important eveniment unde s-a afirmat aceasta a fost o intalnire a Campus Crusade for Christ in Coreea de Sud, a unor tineri din peste 120 de tari, de pe tot globul, stransi in orasul Busan intr-un numar de aproximativ 20.000. Este de remarcat aceasta, fiindca trebuie sa ne punem intrebarea, in acest context, ce religie anume se vrea impusa prin abordarea acestui stil muzical in lumea crestina?

Tine de observatie sa incercam sa gasim raspunsul la intrebarea: “Sunt crestinii astazi influentati de dorinta de a fii vedete si condusi de motto-ul trairii pentru clipa si beneficiile ei?”

Muzica folosita de crestini nu este menita sa provoace anumite stari mai speciale pentru auzirea Evangheliei. Scriptura nu ne invata ca muzica ne pregateste pentru auzirea unor prelegeri despre Dumnezeu si credinta. Scriptura ne invata altceva despre muzica si rolul ei in viata crestinului. Ar trebui sa ne pregateasca muzica pentru auzirea Evangheliei? Nu cred. Mai degraba ar trebui sa folosim cantarea pentru acele scopuri mentionate de Scriptura. Daca muzica ne pregateaste pentru auzirea unui mesaj, atunci ea ne va face sa primim acel mesaj diferit de cum l-am fi primit daca nu exista acea muzica inaintea mesajului. Deci, nu mesajul e, asadar, important, ci muzica, cantarea. Dimpotriva, insa, Cuvantul trebuie sa se adreseze inimilor noastre asa cum sunt ele, nu amortite de sunete sau indulcite de ele.

Ne deschidem inima oricui? Spre orice? Oricand? Oriunde? In niciun caz! Doar adevarul trebuie sa fie lasat sa ne cerceteze inimile, gandurile, vietile. Ne deschidem inima, dar nu fiindca auzim o incantatie, nu pentru ca luam parte la un concert de muzica de un anumit fel, ci pentru ca stim ca atunci cand suntem asezati inaintea adevarului, ne vom vedea asa cum suntem si aceasta, prin comparatie apoi cu cine este Dumnezeu si cum este El, va aduce in noi nu doar lacrimile pocainte si sentimentele de scarba fata de pacat, ci si bucuria iertarii si a transformarii.

Muzicii nu trebuie sa i se dea o atentie mai mare decat se cuvine. Limitele folosirii ei trebuie pastrate dupa Scripturi. Noi trebuie sa folosim muzica pentru acea cantare prin care sa transmitem adevarurile Scripturii, care sa ne cerceteze inimile. Nu folosind o muzica speciala, care sa ne atraga si sa ne deschida ea inimile, pentru ca am depinde mai apoi de ea, ci lasand puterea lui Dumnezeu sa lucreze cu adevarul.

—
citate din cartea “Evanghelia pe muzica rock?…” de John Blanchard si Dan Lucarini, editura Faclia, Oradea, 2009, pag. 93 – 94

Tinerii astazi se drogheaza. Stau noptile si petrec anihilandu-si vointa fara nicio constrangere fizica. Isi petrec zilele pe messenger sau alte IM-uri, pe saituri de matrimoniale sau de bagare-in-seama, unde se discuta vorbe. Cristos este in injuraturile lor, Dumnezeul lor este pantecele, iar Legea si Scriptura lor este “traieste astazi cum vrei tu”. Ei se inchid singuri in casa, in fata sticlelor pline sau vorbitoare, lovind si ucigand personaje fictive in jocurile mintii lor prea fragile pentru asemenea tascuri.

Aceste probleme existentiale au devenit tot mai mult problemele adolescentilor si tinerilor bisericilor de astazi. Dorinta dupa astfel de experiente le anima gandirea si trairea. Erou la numarul de pahare de bere date pe gat? Erou pe coama drogurilor, in lupta cu dusmanii nascuti de mama Halucinatie? Erou in jocuri de calculator, cu sapte vieti? Erou la scris si spus semi-fraze pe mess sau in alte parti, in fata web-cam-ului, cu doua suvite de par intinse cu placa si una izbind din pieptul de viteaz?

Saitul http://vladenko.wordpress.com/ prezinta, printre alte marturii, viata unui tanar, Constantin Oprisan. Redau cateva fragmente mai jos din marturia despre acest om, adusa de Gheorghe Calciu:

In celula mea, se afla Constantin Oprisan – ai carui plamani erau complet vlaguiti de tuberculoza. De doua ori pe zi expectora lichid din plamani. Noi trebuia sa-l ajutam dandu-i o palarie sau ceva si el putea sa dea afara tot ce se desprinsese din plamani – sange si tot restul. Era ingrozitor sa-l vezi. In prima zi in care am intrat in celula, erau cu mine Constantin Oprisan, prietenul care ma salvase de la sinucidere si un alt student mai tanar ca noi.

Constantin a inceput sa expectoreze lichid din plamani. Am ramas tintuit cu spatele la usa – surprins deoarece nu mai vazusem niciodata ceva asemanator. Omul se sufoca. Probabil un litru intreg de flegma si sange daduse afara, si stomacul meu se intorsese pe dos. Eram gata sa vomit. Constantin Oprisan observand asta, mi-a zis: “Iarta-ma!” Mi-a fost atat de rusine! Deoarece eram student la medicina, am decis sa am grija de el.

Iata o parte din interviu:

- Ne puteti spune mai multe despre el? Cum va invata si va intarea?

- El nu vorbea mult. Ne vorbea in fiecare zi in jur de una-doua ore, deoarece nu putea sa vorbeasca foarte mult. Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era un cuvant sfant – numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. El isi rostea rugaciunile, si auzindu-l cum spune aceste rugaciuni, stiind cat de mult suferea, eram profund impresionati. Nu era deloc usor. Pe langa delicatetea lui sufleteasca, el incerca sa ne protejeze – sa nu expectoreze prea mult ca sa nu imprastie bacili in atmosfera. Era ca un sfant in celula cu noi. Simteam prezenta Duhului Sfant in jurul lui; il simteam pe el. Chiar si in timpul ultimelor sale zile cand nu mai era in stare sa vorbeasca, el niciodata nu si-a pierdut bunatatea fata de noi. Puteam citi in ochii sai lumina spirituala si dragoste. Fata lui era ca o revarsare de dragoste.

O descriere:

Ne-a spus despre cum a lucrat cu tinerii. Sunt sigur ca iubea foarte mult tinerii si ca si el era iubit de ei. Era complet dedicat omului. Era un om foarte inteligent – uluitor de inteligent. A fost atat de binevoitor cu noi. Nu a vorbit mult despre el insusi. Vorbea despre credinta, despre dragoste, despre rugaciune. Se ruga tot timpul. Stiti, nu e asa de usor sa stai intr-o celula tot timpul cu aceiasi oameni. Cand izbucneau anumite conflicte intre noi, el se ruga. Si rugaciunea lui era lucratoare. Ne era rusine, pentru ca el se ruga si noi stiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar fata lui era complet transformata. Noi intelegeam ca se roaga pentru noi si ne opream din cearta.

Eroi ai credintei au fost si atunci si sunt si acum. Si atunci multi au vandut si s-au lepadat in multe feluri de credinta. La fel este si astazi. Este, insa, alt cadru. Esti tu un erou al credintei in generatia ta? Traiesti cu Dumnezeu cu adevarat?

Generatia noastra trebuie sa citeasca si sa afle ce au patit credinciosii in comunism si sa se trezeasca si sa se bucure de libertatea de acum, asa cum este ea, cu constrangerile ei, si sa traiasca pentru Dumnezeu. Caci adevarata libertate este in Cristos, indiferent cum este pe pamant.

Sara, nevasta lui Avraam moare si Avraam, ca strain si calator in tara unde l-a chemat Dumnezeu este in fata unei duble realitati: odata nu detinea nicio bucata de pamant, iar apoi trebuia sa-si ingroape moarta.

Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het: „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.” Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam: „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.” Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.” Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii: „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.” Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.” Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam: „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!” Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het.

(Gen 23:1-20)

Pasajul acesta este un reper atunci cand suntem intr-o situatie asemanatoare, cand noi ca straini si calatori trebuie sa ne referim, fiind inca pe pamant, la relatia cu stapanii tarii unde traim.

Avraam avea nevoie de o bucata de pamant chiar in tara unde locuia ca strain. Dar a facut in asa fel incat s-o plateasca. Relatia dintre el si Efron (si fiii lui Het) era una buna. Totusi, Avraam a tinut sa plateasca pretul acelei bucati de pamant si l-a platit.
Inseamna ca daca Biserica are o relatie buna cu Statul va primi de la acesta cadouri? Inseamna ca daca Biserica are o nevoie si Statul ar putea sa i-o implineasca, dar fiindca exista legaturi bune intre ei, Biserica va primi fara sa plateasca pentru ce a primit?

Noi trebuie sa avem o buna relatie cu autoritatile. In acelasi timp, noi nu trebuie sa avem legaturi care sa ne tina datori in vreun fel. Biserica este chemata sa traiasca cu integritate si verticalitate. Nu are Cristos grija de noi? Nu este El Cel care ne da tot ce avem nevoie? Deasemenea, fiecare dintre noi, ca indivizi, trebuie sa invatam aceasta integritate aratata de Avraam, aceasta intelepciune.

Apostolul Pavel ne invata acest principiu foarte important si pentru noi ca indivizi, cat si pentru noi ca Biserica:

Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.

(1Tesaloniceni 4:11-12)