Mihai Sarbu, Paul Negrut si Speranta 2009 iulie 2, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
Speranta are un turneu prin tara, in afara celui intitulat Impact 2009(unde au fost implicati si fratii Groza).
Pe saitul lor, www.speranta.ro, Speranta anunta programul unei luni intregi de misiune in diverse localitati. Mesajul cantarilor pe care ei le aduc il are in centru pe Isus Cristos. Cantarile sunt compuse de ei si sunt scrise probabil fiind bazate pe Scriptura, fiindca Duhul Sfant le foloseste.
Dupa ce ei canta, cineva predica Cuvantul. Atmosfera potrivita este deja creata pentru auzirea Cuvantului.
Anul acesta vor predica si pastorul Paul Negrut, la Zalau (in 12 Iulie) si evanghelistul Mihai Sarbu (fost pastor la Hateg, acum pastor in America) la Lugoj (in 16 Iulie). Cred ca acesti doi predicatori (cel putin) vor face cinste Cuvantului Evangheliei.
Fratele Mihai nu sta prea bine cu sanatatea. Nu am permisiunea dansului sa scriu despre aceasta, de aceea nu voi intra in detalii. Dar, cu toate acestea, se lasa la dispozitia lui Dumnezeu si merge sa predice Evanghelia. Cu ani in urma, la un botez in Rachitova, Mihai Sarbu predica Evanghelia fara microfon (fiindca s-a taiat curentul electric intentionat) stand cu mainile pe genunchi, in picioare, si strigand adevarul cat de tare s-a putut. Sa auda si oamenii stransi pe strada, pe podul care trece apa la adunare si sutele de persoane din intreaga asistenta.
Dumnezeu sa lucreze. Va fi cu adevarat evanghelizare!
Mesajul de prezentare din partea celor din misiunea Speranta este acesta:
“SPERANTA in VREMURI DE CRIZA” este genericul sub care se va desfasura cea de-a XVI-a editie a turneului de evanghelizare organizat anual de MISIUNEA SPERANTA in Romania. Ca si in anii anteriori, Misiunea noastra si-a propus sa aduca in prezenta Cuvantului lui Dumnezeu zeci de mii de romani. Mesajul de chemare la mantuire va rasuna din nou prin cantarile Grupului SPERANTA si prin mesajele biblice prezentate.
Ce-am facut cu talantul? iulie 2, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
Va invit la o meditatie adanca, impreuna cu Alexandru Groza. “Marginit de timpul vietii, ce-l traiesti aici sub soare – nu ti-l risipi zadarnic pentru lucruri nimic.”
Stiind ca numai dragostea ramane si ca “cel ce umbla in lumina va trai si-n vesnicii”, cum este viata noastra?
Ce facem in fiecare zi si spre ce se concentreaza atentia noastra? La sfarsitul zilei, cand ne uitam in spate, ce-am lasat pe foaia timpului, care nu ne mai apartine si unde nu mai putem opera nicio modificare?
Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[3] iulie 1, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
Sa revedem pasajul din Iuda 3, de data aceasta in traducerea Cornilescu:
“Preaiubitilor, pe cand cautam cu tot dinadinsul sa va scriu despre mantuirea noastra de obste, m-am vazut silit sa va scriu ca sa va indemn sa luptati pentru credinta care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna”
Al doilea element obiectiv al pasajului este exprimat prin formularea “care a fost data”. Credinta aceea unica, despre care am vobit pana acum “a fost data”. Ce insemneaza aceasta? Iata cateva implicatii ale acestui fapt:
- daca credinta a fost data, insemneaza ca nu omul a descoperit-o;
- daca credinta a fost data, insemneaza ca nu omul a cautat-o;
- daca credinta a fost data, insemneaza ca nu omul a inventat-o;
- implicarea omului in ce priveste credinta nu exista;
Iata, asadar, cum aceasta exprimare “a fost data” subliniaza mai mult obiectivitatea credintei, dar si modul in care a ajuns aceasta credinta o realitate pentru om. Dupa cum am aratat si in alt articol, MacArthur face referire la acest cuvant (in greaca este vorba despre un singur cuvant):
“Also important in Jude 3 is the word ‘delivered’. In the Greek it is an aorist passive participle, which in this context indicates an act completed in the past with no continuing element. In this instance the passive voice means the faith was not discovered by men, but given to men by God”
“Deasemenea, important in Iuda 3 este cuvantul ‘data’. In greaca este vorba despre un aorist pasiv participiu, care in acest context indica o actiune incheiata in trecut fara niciun element de continuitate. In aceasta instanta partea pasiva insemneaza ca credinta nu a fost descoperita de om, ci data omului de Dumnezeu”
Robertson puncteaza faptul ca aceasta aparitie este prima aparitie in aceasta forma gramaticala a cuvantului παραδίδωμι (paradidomi), care insemneaza a fi adus inainte, a fi predat, a transmite si ofera urmatoarele referinte pentru a fi studiate, in privinta acestui cuvant si a insemnatatii lui: 2 Petru 2: 21; 2 Tesaloniceni 2: 15; 1 Corinteni 11: 2; 1 Timotei 6: 20.
In 2 Petru este vorba despre cei care au primit odata cunoasterea adevarului, dar care s-au intors de la poruncile sfinte care le-au fost transmise. Ne punem intrebarea: cum au fost transmise. 2 Tesaloniceni ne arata ca fie prin viu grai, fie prin epistolele scrise de catre cei cu autoritate. Aceasta formulare de aici este la randul ei importanta. Ea ne arata ca fie ce spuneau, fie ce scriau, cei care aveau o atare autoritate transmiteau aceleasi valori, invataturi. Astfel ca, daca avem fie o inregistrare audio, fie scrierile, nu mai avem nevoie de cealalta. Ei bine, avem scrierile. Iar acestea contin ceea ce contineau si invataturile prin viu grai.
Aceste precepte, sau traditii sfinte, sau invataturi care au constituit credinta, trebuiau sa fie tinute asa cum au fost date. Apostolul Pavel, pe cand ii scrie lui Timotei, la sfarsitul vietii sale, mentioneaza: “am pazit credinta”. Cand le scrie corintenilor, in prima epistola, 11: 2, apostolul Pavel arata cum acestia tineau invataturile primite de la el “intocmai” cum le-au primit de la el. Lui Timotei ii scrie si-i porunceste sa pazeasca ceea ce i s-a incredintat, referindu-se, evident, la invataturile credintei.
Deci, Iuda ne spune clar ca aceasta credinta, in sensul invataturilor care o compun, a fost data fara ca omul sa faca ceva (el participa pasiv) pentru aceasta. Credinta a fost data de Dumnezeu, evident. Omul nici macar nu o putea cauta, fiindca nu stia ce sa caute. Si, chiar daca ar fi gasit-o, filosofic vorbind, ar fi putut stii despre ce este vorba? Iata cat de important este faptul ca aceasta credinta “a fost data”.
Faptul ca ea a fost data si ca poate fi data mai departe, clarifica mai multe ce inseamna lupta pentru credinta, cand Iuda spune “sa va lupati pentru credinta, care a fost data…” Iuda cheama la o lupta in asa fel incat credinta sa ramana asa cum a fost data de Dumnezeu sfintilor, atunci cand a fost data. Aceasta presupune ca invataturile credintei sa ramana asa cum sunt, sa fie transmise mai departe nealterat.
Intelegand acest fapt, intelegem si mai bine cat de importanta este Scriptura. Noul Testament contine pentru noi acele invataturi care cuprind realitatea credintei, pe care trebuie sa o avem si pe care trebuie sa o dam mai departe. Ideea de a face aceste invataturi relevante pentru o societate este absurda in acest context. Invataturile trebuie pastrate si date mai departe asa cum au fost primite.
Ne referim aici la litera legii, sau la spiritul legii? Ne referim la invataturi. Invataturile sunt exprimate in litera si pastrate pentru noi. Nu avem spatiul necesar aici sa aratam prin cate a trecut NT ca sa ajunga la noi, dar este o extraordinara lucrare a lui Dumnezeu si aceasta. Invataturile sunt pline de duh, de realitate, atunci cand sunt intelese si traite prin lucrarea Duhului Sfant, manifestata in si prin Biserica.
Faptul ca credinta “a fost data” este, asadar, semnificativ. Dar, oare s-a pierdut ceva? Oare noi astazi putem sa fim siguri de autenticitatea invataturilor? Cu siguranta ca exista o intreaga panorama pentru un raspuns la o astfel de intrebare. Dar, Iuda 3 mai are pentru noi un element important: “odata pentru totdeauna”. Dumnezeu s-a asigurat ca, in momentul in care a dat credinta (ca suma de invataturi, ca intreg al invataturilor necesare credintei), s-a stiut ca aceasta credinta a fost data “odata pentru totdeauna”.
Despre implicatiile acestui fapt, intr-un post viitor.
Anonimi, martorii lui Iehova, amenintari si megalomanie tehnica iulie 1, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.4 comments
Iata cateva mesaje pe care le-am primit drept comentarii la un articol despre secta “Martorii lui Iehova”, pe care l-am scris aici.
“Eram sigur ca o sa-l refuzi!!!!Esti un las,un inselator,UN NECUNOSCATOR AL BIBLIEI.Vrei sa facem analize semantice pe textele Biblice? Vino Fariseule la “bataie”.Vino sa discutam,nu te ascunde dupa jigniri si invective.Nu vezi ca nu esti capabil sa dovedesti MACAR UN LUCRU pe care-l sutii?Tu spui ca noi mintim,cand noi TOT CE AFIRMAM DOVEDIM CU BIBLIA.Iar tu spui:…nu cunosti termenii…nu sti sa-I definesti…Care termeni?Vrei sa punem pe blog textul in ebraica si sa- l studiem? Dar,vezi ca se citeste de la dreapta la stanga!VREI???Haide sa-l punem!!!Nu refuza dialogul!!!Ai curajul sa pui acest post pe blog?”(autor anonim)
“Si sa sti ca are dreptate Gigi: ai o versiune personala si TOTAL NEBIBLICA de credinta.Nici nu sti in cine crezi.Tu spui ca sunt 2 Dumnezei Adevarati si Atotputernici,dar este totusi unul singur.Tu spui ca Isus este Dumnezeul Atotputernic (desi nu poti cita macar un verset in acest sens),dar El a primit puterea si autoritatea de la Tatal.Iar faptul ca este si D-zeu si Mare Preot in acelasi timp este in afara unei logici elementare.Inca odata:nu cred ca ai curajul sa publici posturile.Dar daca nu o faci,voi face un blog in care te voi prezenta publicului asa cum esti.Locuiesc in apropierea ta,si deja m-am interesat…Nu dorect acest lucru,dar daca tu ma obligi…”(probabil acelasi autor anonim)
Intai de toate, imi cer iertare pentru regulile de tehnoredactare incalcate cu nonsalanta sau lipsa de cunoastere mai sus, dar nu am putut sa modific ceea ce altul a scris, chiar daca e un anonim “curajos”.
E nevoie de un astfel de articol din doua ratiuni: intai de toate e un bun material didactic pentru ce inseamna anonimatul si megalomania. Atingem si chestiunea amenintarii sub anonimat; apoi sunt doua “iesiri” caracteristice sectei “Martorii lui Iehova” si e bine de stiut
.
Initial am oprit aceste doua comentarii fiind evident ca sunt de tipul instigarilor “teroriste”, spre agitarea “multimii”. Continutul lor este copilaresc in multe puncte (gen: “esti tare, ba?”, “ce slab esti, daca nu faci cum zic eu imi iau jucariile si plec”), dar caracteristic in acelasi timp a doua grupari de oameni, care, se pare ca se identifica in multe valori. Dar sunt niste bune exemple pentru un astfel de articol.
Sa o luam pe rand.
1. Anonimatul si vitejia
Sub anonimat, o persoana reala scrie: “Esti un las!”. Cat se poate de viteaza afirmatia, nu?
Sub anonimat adeseori se ameninta: “Locuiesc in apropierea ta…”. Sunt o umbra, te urmaresc, nu ai scapare. Totul se va afla despre tine… Si eu, trebuia sa tremur si sa public repede mesajul, ca nu cumva sa se afle despre mine.
Ce sa se afle? Pai, desigur, nu se poate afla decat ceea ce fac, iar noi, ceea ce facem facem la lumina. Dovada sta cel putin in simpla abordare a realitatii – eu ma identific ca persoana reala cu ceea ce scriu, semnand cu numele real; un anonim e viteaz, mare psiholog al persuasiunii si bun strateg in minciuna.
Un anonim nu risca. Chiar daca e copilaresc ce scrie. Chiar daca e aberant ce scrie. Chiar daca nu stie sa scrie. Chiar daca ameninta. Chiar daca vorbeste urat. Vine, scuipa, pleaca. Dar, nu uita sa lase in urma un autoportret idilic, frumos, care pluteste in aer, in timp ce erijeaza reculand in multe iesiri aparent necontrolate, dar bine gandite, sau chiar nervoase, intr-un mare cunoascator, apt si bun, dar geniu care nu ar putea trai daca-si arata identitatea.
Anonimat si smerenie. Sau, anonimat si megalomanie. Anonimat si cuvinte scumpe, spuse de cineva care doreste sa nu i se cunoasca identitatea pentru a nu fi apreciat peste masura. Sau anonimat si grosolanie, cu vorbe exprimate in cuvinte, care-ti lasa sentimentul de “bine ca e anonim”.
L-am invitat pe acest comentator sa realizeze un blog, daca doreste, unde poate sa scrie ce binevoieste, asa cum a spus. Desigur, mi-a raspuns ca “a glumit”. Unde sunt oamenii puternici prin adevar in toate aspectele vietii? Avem nevoie de caracter, de atitudini smerite si de vieti curate. Cine ar citi un blog plin de calomnii neadevarate, scris de un anonim?
Faptul ca ceea ce a scris nu a fost gandit se vede, mai pe urma, clar. E o realitate la care sa meditam cu totii. Oare am spus ceva ce acum am vrea sa nu fi spus? Oare am scris in acest fel? Si de ar fi asa, am cere iertare, sau ne-am ascunde sub vesnicul “am glumit”?
2. Martorii lui Iehova si argumentatia
In ce-i priveste pe martori… Aceste doua comentarii le sunt caracteristice.
Dupa o discutie de cateva luni pe care am purtat-o cu doi martori simpli, in Timisoara, impreuna cu un prieten bun, am primit vizita unui martor mai important in randurile lor. Se observa si din argumentatia lui ca era mai pregatit in ale martorilor.
Dar, dupa doua intalniri in care acest personaj a participat, s-a ridicat in picioare in timpul unei discutii pe care o pierduse, agitat si strigand: “Gata! Plecam! Nu mai vorbim cu voi, sunteti niste mincinosi”… si alte injurii. A fost nevoie de o astfel de iesire, pentru ca argumentele noastre conduceau discutia in asa fel incat unul dintre martori incepuse sa-si puna intrebari. Numai ca ei nu erau dispusi sa-l piarda…
Cand se simt demascati, martorii care inseala deliberat reactioneaza dur. La fel cu reactioneaza si omul care minte si e prins la minciuna, sau cel care e demascat in minciuna, curvie sau alte asemenea orori, in timp ce pozeaza in bunul zambaret ajutator omenirii.
Tot pe cand eram in Timisoara, ni s-a cerut sa aducem textele in ebraica, daca suntem asa de buni. Am sugerat, fiindca era vorba de Ioan 1: 1, sa aducem textele in greaca. Pana la urma ne-am lamurit si cu limbile, care cum. S-a nimerit ca aveam la noi textele integrale in greaca a NT. Dar, pana la urma nu le-am mai pus “pe masa” fiindca “expertii” erau in “ebraica”.
Realitatea este ca Biblia martorilor a fost tradusa abuziv, pentru ca anumite texte sa se potriveasca doctrinei lor. Erorile de traducere sunt asa de mari, incat nerusinarea unui martor care spune: “sa vedem in ebraia, sa studiem in greaca” este impresionanta.
Nu am intrat in jocul martorilor care au comentat ca mai sus, fiindca il cunosc si stiu unde duce. Mai degraba voi conduce eu discutia, pentru a o pastra asa cum se cuvine. Astfel ca, desi martorii jignesc si te provoaca, caineste, pentru a cauta sa te canalizeze apoi spre un anumit subiect, de la care sar apoi la altul s.a.m.d. Sa nu ne precipitam.
Pe blogul http://martoriiluiiehova.wordpress.com/ strang articole (proprii sau preluate corespunzator), care demasca aceasta miscare eretica. Argumente biblice clare, discutii pe textele originale (folosind citate de specialitate, nu opinii personale despre gramatica), sau aratarea minciunilor clare ale martorilor sunt cateva categorii principale in care se incadreaza scrierile de aici.
Cred ca un dialog cu majoritatea martorilor nu este posibil. Mai ales cu anonimii. Dar, de ce ar alege un martor care sugereaza ca este luptatorul adevarului, razboinicul luminii, sa lupte sub anonimat? Ar fi un pas bun pentru un astfel de martor sa isi arate adevarata identitate si s-o probeze, nu? Un al doilea pas ar fi sa-si recunoasca eroarea si sa devina crestin, pentru a-si mantui si el sufletul. Ca om e si mantuirea e pentru oameni!
Este clar pentru cititor cine foloseste invective, nu? Numai ca, anonimul nu are nevoie sa se rusineze. Nu vei vedea un anonim rosu… Pare evident, nu? In ce priveste argumentatia, pe saitul amintit sunt multe articole foarte bine argumentate. Si alte vor fi scrise.
Ce curaj e acela sa publici niste posturi ale unor anonimi? Acela nu e curaj. E o simpla apasare pe un buton. Nu le postez pentru ca nu as avea curaj. Nu are de-a face. Ci, pentru ca sunt menite pentru alt scop, pe care, din fericire, il cunosc.
Ai curaj sa spui cine esti? Ai curaj sa faci fata profetiilor mincinoase ale fondatorilor gruparii tale? Ai curaj sa recunosti evidenta traducere abuziva a Bibliei martorilor? Iata intrebari in care cuvantul “curaj” isi are locul potrivit.
Sfaturi pentru crestini:
- nu primiti martori in casele voastre;
- nu va lasati atrasi in stilul de argumentatie al martorilor – ei sunt pregatiti pentru un astfel de dialog ciclic si nu vor accepta niciodata vreo concluzie diferita, chiar daca e dovedita riguros; vor trece la alt pasaj si jocul se repeta;
- informati oamenii despre minciuna promovata de martori;
Sfaturi pentru martorii care au avut “curajul” sa comenteze pe acest sait:
- voi reconsidera un dialog, daca va dovediti identitatea si va asumati comentariile ca persoane reale, civilizat;
- voi aproba comentariile voastre, daca renuntati la stilul de pana acum (desi nu cred ca e cazul);
- amenintarile vor ajunge unde trebuie;
- astfel de iesiri va fac rau si o imagine proasta in fata tuturor – incercati o abordare diferita (noi oricum o vom recunoaste si o vom demasca, dar pana si satanistii si-au schimbat modul de lucru…);
- considerati articolele mele si altele, cititi Biblia (dar nu traducerea voastra, sau cititi direct textele in ebraica si greaca) si primiti credinta data sfintilor, odata pentru totdeauna, pentru a fi si voi mantuiti;
Mult har, tuturor!
Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[2] iunie 28, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
Articolul nehotarat folosit in traducerea “credinta” este important. In limba greaca exista un cuvant separat pentru acest articol. Daca traducem in engleza, pentru a sublinia ideea, formularea arata astfel: “the faith”, iar eu am subliniat articolul.
In greaca formularea este specifica modului in care este constituita limba sintactic. Se aseamana cu limba engleza. Din nou, pentru usurinta intelegerii textului grecesc, voi reda in limba engleza modul in care se constituie expresia unde apare si “credinta” despre care vorbim:
“Fight for the once-for-all-delivered-to-the-saints faith”
Asa este si in limba greaca, unde articolul apare la inceputul expresiei, iar substantivul la sfarsit. In limba romana articolul se uneste cu substantivul si constituie forma “credinta”.
Revenind, atat articolul cat si substantivul sunt la dativ. Este vorba despre dativ de avantaj (dative of advantage), care indica insemnatatea: “in beneficiul…”, “in interesul…” (pentru). Modul cum este tradus in limba noastra acest pasaj pastreaza sensul real original: “sa luptati pentru credinta data sfintilor…”.
Aceasta observatie ma face sa ma intreb ce beneficiu ar putea avea credinta? In context, dupa cum vom vedea abordand si celelalte expresii din acest verset, credinta nu este produsul vreunei actiuni realizate de om. Asa ca omul nu poate sa aduca niciun beneficiu credintei. Ea este de la inceput “credinta”.
Intervine in discutie si aspectul istoric. Cu siguranta ca trebuie sa fim constienti de faptul ca invataturile despre care Iuda vorbeste atunci cand spune “credinta” au fost revelate progresiv. Dar aceasta nu inseamna deloc ca credinta a fost realizata progresiv. Aceste invataturi au fost de la inceput in planul lui Dumnezeu si sunt in fapt adevarul pe care Dumnezeu ni l-a descoperit noua, oamenilor. Aspectul istoric trebuie, asadar, inteles foarte bine, pentru a nu ne deruta.
Revenind la formularea “pentru credinta”, intelegem ca beneficiul nu este al credintei, ci al nostru, al celor care avem credinta. Stim ca avem credinta fiindca Iuda spune “credinta data sfintilor…”.
Aici intervine factorul subiectiv. Chemarea noastra nu este sa realizam “credinta”. Noi nu suntem chemati sa o completam (cum cred unii, prin profetii “proaspete” etc). Noi nu suntem chemati sa fim co-laboratori cu Dumnezeu pentru realizarea unui produs finit denumit “credinta”. Noi nu am contribuit si nici nu putem contribui cu nimic la aceasta credinta. Ea a fost data asa cum este, inca de la inceput. In momentul in care Iuda isi scrie epistola, aceasta era deja ceva clar pentru primii crestini. Dar ce trebuie sa facem noi pentru credinta? Sa luptam pentru ea!
Noi trebuie sa pazim credinta. Noi trebuie sa traim credinta. Noi trebuie sa nu negociem credinta. Noi trebuie sa dam mai departe credinta asa cum a fost ea data. Noi trebuie sa tinem credinta corespunzator. Cu alte cuvinte, noi trebuie sa depunem efort pentru a ne raporta corect, din toate punctele de vedere la aceasta credinta obiectiva.
Fiecare cu credinta lui. Astazi sunt proiecte inter-confesionale, o incercare de a lega “credintele”, spre pace, armonie, bunastare, fericire, euforie… Scriptura ne invata altceva: diavolul v-a ataca exact credinta pe care am primit-o. Nu ca ar putea-o ataca pe ea, ci ne ataca pe noi, la nivelul credintei. Esential de inteles.
O, da, diavolul ataca si credinta, asa cum a fost ea revelata. De unde si atacurile asupra istoricitatii Domnului Isus, criticismul biblic care doreste murdarirea autenticitatii Scripturii si alte asemenea eforturi fara rezultat (precum evolutia). Zic fara rezultat in sensul ca, evident, credinta tot ramane, asa cum este. Dar, ramane ea aceeasi in viata ta dupa atacul diavolului? Stii cat este diavolul de siret? Pavel stia atunci cand le scrie corintenilor:
“Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui, tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la curatia si credinciosia care este fata de Cristos.” {2 Corinteni 11: 3; de citit si vrs. 4)
Sarpele a amagit-o pe Eva reusind sa relativizeze Cuvantul lui Dumnezeu de atunci. Mare atentie, fratilor. Vorbim despre chestiuni importante si grave in acelasi timp. Nu ne putem permite sa ne purtam oricum cu privire la credinta. Trebuie sa ne pese de credinta. Sa ne luptam pentru ea.
Ma gandesc acum, in acest context, la ecumenism. Ma gandesc la carismatism (in speta valul al treilea). Avem printre noi promotorii acestor “miscari”. Sunt foarte trist din acest motiv, dar daca ne pare rau nu rezolvam problema. Cand trecem pe langa un om flamand si simtim compasiune, nu-l hranim prin aceasta, nu?
Atunci, ce-i de facut? “… sa luptati pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna”. Amin!
Voi continua despre credinta despre care vorbeste Iuda referindu-ma la faptul ca credinta a fost “data” si la faptul ca credinta a fost data “odata pentru totdeauna”. Aceste doua cuvinte/expresii sunt esentiale, fiind si ele obiective in economia versetului 3.
Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[1] iunie 28, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
“Preaiubiţilor, în timp ce doream cu toată nerăbdarea să vă scriu despre mântuirea pe care o împărtăşim împreună, m-am simţit nevoit să vă scriu şi să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna” [NTR]
Cuvintele sau expresiile: “credinta”, “le-a fost data” si “odata pentru totdeauna” arata neimplicarea omului in vreun fel in ce priveste aceasta credinta despre care Iuda s-a vazut silit (s-a simtit nevoit) sa scrie crestinilor in general.
“Credinta” este articulat nehotarat. Nu o credinta, ci credinta. Este vorba despre acea credinta care a fost data sfintilor odata si nu se mai schimba. Este vorba despre ceva obiectiv. Nu oscileaza in functie de cel care o are. Nu ni se vorbeste aici despre “fiecare cu credinta lui”, ci despre credinta “tuturor sfintilor”.
Intelegem ca e vorba despre un intreg de invataturi pe care crestinii le cred, motiv pentru care chiar aceasta cale pe care mergeau ei era adesea cunoscuta, in perioada apostolica (cel putin) drept “calea” sau “credinta”, sau “calea credintei”.
Saul, pe cand prigonea Biserica, a cerut scrisori de la marele preot din Ierusalim, catre sinagogile din Damasc, ca, “daca va gasi pe unii umbland pe Calea credintei, atat barbati cat si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim” (Fapte 9: 2, sublinierea imi apartine). In aceasta calatorie, Saul a primit si el credinta aceasta in Dumnezeu, un nou scop, un nou nume, o noua intelegere. Dupa trei ani, dupa cum insusi marturiseste in Epistola destinata bisericilor din tinuturile Galatiei, Pavel relateaza:
“Si eram necunoscut la fata Bisericilor lui Cristos, care sunt in Iudeea. Ele auzeau doar spunandu-se ‘Cel ce ne prigonea odinioara, acum propovaduieste credinta, pe care cauta s-o nimiceasca odinioara.’ Si slaveau pe Dumnezeu din pricina mea.” (Galateni 1: 22 – 24, sublinierea imi apartine)
Avertizand apostolul Pavel ii scrie lui Timotei (1 Timotei 4: 1):
“Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor…” (sublinierea imi apartine)
Aceasta credinta se constituie in invataturile Domnului Isus aduse noua, oamenilor. Aceste invataturi au fost scrise pentru noi, cei care nu am trait in acele vremuri cand au fost date, pentru ca si noi sa ajunge sa cunoastem adevarul si, astfel, sa primi o credinta “de acelasi pret” cu a primilor crestini (cum se exprima apostolul Petru in a doua sa epistola catolica).
Aceasta credinta este referita de apostolul Pavel ca fiind “credinta alesilor lui Dumnezeu”, atunci cand ii scrie lui Tit, cu mentiunea ca aceasta credinta este pusa langa “cunostinta adevarului”.
Exista, asadar, un singur Dumnezeu, un singur Domn, o singura credinta (vezi Efeseni). Si studiul despre credinta ar putea continua, dar cred ca ideea este deja clara pentru toti. Ar fi totusi interesant de realizat un studiu atent si profund asupra acestui subiect, care sa cuprinta toate pasajele vizate. Exista un singur adevar si, mai specific, un singur adevar revelat. Exist o cale spre Dumnezeu si o viata vesnica. Exista doar o posibilitate de salvare a sufletului omului si exista doar o singura jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.
Consecinte ale acestui fapt sunt si aceastea:
1. Credinta nu este ceva mistic, la care sa ajunga doar anumite persoane initiate; daca ar fi asa, atunci ea nu ar mai putea fi cunoscuta de oricine in sensul in care ni se vorbeste despre ea in NT, asa cum am vazut in linii mari;
2. Credinta nu este ceva ambiguu, ci invataturile care o concretizeaza sunt clar exprimate in NT;
3. Daca atunci se vorbea despre “credinta” (gr. τῇ πίστει, deci articulat), insemneaza ca era deja un set de invataturi complet si suficient pentru ca planul lui Dumnezeu pentru credinciosi (si nu intru in detaliu aici) sa se realizeze in conditii corecte; prin urmare si astazi putem sa vorbim despre aceeasi credinta;
4. De aici rezulta ca o noua revelatie in ce priveste credinta este non-sens in contextul NT, ba chiar este catalogata deja de apostolul Pavel (cum am vazut mai sus) ca fiind parte din “invataturile dracilor” – nu mai exista revelatie proaspata care sa imbunatateasca in vreun fel (prin adaugare, prin eliminare sau prin modificare) invatatura care se constituie in ceea ce numim “credinta”;
5. Intelegem ca avem nevoie sa avem si noi aceasta credinta, ca noi nu ne aducem aportul la a o constitui, dar trebuie sa o cunoastem, sa o avem, sa o gasim cumva, sa o traim, sa ne identificam cu ea s.a.m.d.
6. Credinta nu este nici ceva abstract, un element intr-o discutie, chiar bine definit; credinta este totusi ceva real, care implica toata fiinta celui ce o are, desi se refera direct la invataturile primite de la Dumnezeu prin revelatie si care constituie credinta in sine. Cum am observat deja intr-un articol precedent, forma verbala in greaca, dupa cum explica Robertson, este “aici nu in sensul originar de ‘incredere’, ci mai degraba in sensul lucrurilor crezute, ca si in versetul 20; 1: 23; 3: 23; Filipeni 1: 27″ (vezi comentariul lui Robertson la Iuda)
[va urma]
Sola Scriptura si diferitele tipuri de traditii iunie 21, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
John MacArthur face un studiu aprofundat asupra echivalarii altor revelatii cu Scriptura in lumea crestina, in general. Astfel ca, in “Charismatic Chaos”, el prezinta urmatoarele tipuri de “traditii” aduse la acelasi nivel cu Scriptura in cateva din miscarile istorice din era Bisericii.
Montanismul
Montanismul este o miscare pornita din sanul Bisericii primelor veacuri, numita asa dupa Montanus, un eretic al secolului al doilea, din Frigia. El credea despre sine ca este un profet trimis de Dumnezeu care sa imbunatateasca revelatia profetica. Tot el sustinea importanta vorbirii in limbi (glogolalia), crezand ca este inspirat de Duhul Sfant in toate invataturile sale.
Montanus, un fost preot pagan, sustinea ca doar in vremea sa (cam din anul 156 d.Cr.) a inceput “epoca Paracletului” (lucrarea Duhului Sfant in Biserica). Impreuna cu doua foste preotese ale zeitei Cibele, Maximila si Priscila, Montanus pretinde revelatie directa de la Duhul Sfant. In timp, montanistii au fost exclusi si din biserici. De remarcat chiar ca Tertulian a fost atras in randurile lui (montanismul tinea foarte mult la rigoare si avea o buna organizare, precum si alte nuante care au atras multi crestini pe vremea aceea, precum ascetismul). Montanismul s-a stins pana in anul 500 d. Cr.
Impactul montanismului a fost unul destul de mare, deci, la vremea lui. Montanul sustinea ca primeste revelatie de la Duhul Sfant, direct. Aceasta presupune ca invataturile primite direct de la Duhul Sfant trebuie adaugate Scripturilor si pastrate in continuare si pentru alte generatii. Astfel, aceste noi “descoperiri” s-ar constitui intr-o “traditie” adaugata Scripturilor.
MacArthur observa ca miscarea carismatica contemporana “este in multe sensuri mostenirea spirituala a montanismului”. El spune ca cel putin liderul carismatic Larry Christenson pretinde ca miscarea montanista este parte din traditia istorica a carismatismului.
Romano-catolicismul
Prin traditie, catolicii considera Scriptura ca traditie dogmatica, sau revelatie primara, dar sustin ca aceasta este completata de traditia disciplinara, care include practicile si ritualurile liturgicale ale bisericii. Aceasta traditie mai este numita si revelatie secundara.
Romano-catolicii pastreaza deschisa Scriptura. Dumnezeu, spune ei, inca mai da revelatie in istorie prin Biserica Romano-Catolica. De unde bulele papale si vorbirea papei ex cathedra.
MacArthur da un exemplu, al ridicarii Mariei (mama Domnului Isus) la rangul de Regina a Cerului, printr-o bula papala (1950, Pius XII). Cei care nu recunosc aceasta, din sanul bisericii, sunt excomunicati. Practic, avem de-a face cu o revelatie in sensul Scripturilor. E ca si cum nu ai asculta Scripturile si voia clara a lui Dumnezeu. De aici si pana la idolatrizarea Mariei de multimi este un mic pas. Exemple se pot da multe, precum: penitentele, purgatoriul, infailibilitatea papala, rugaciunea pentru cei morti etc.
Trebuie sa vorbesti in limbi, daca nu vorbesti in limbi nu ai Duhul Sfant. Suna cunoscut? Unde gasim aceasta in Scriptura? Nu gasim, dar exista “revelatie” dupa, in miscarile carismatice. Exista un fel de traditie si aici, un adevarat haos carismatic. Iar problema este ca aceste traditii mereu tind sa substituie si sa marginalizeze Biblia. Daca-i spui unui tanar astazi ca are o preferinta nu prea biblica cu privire la partenerul de viata reactiile sunt foarte dure. Dar, daca-i spune un “profet” ca Domnul i-a spus sa nu se casatoreasca cu respectiva, atunci zis si facut.
Daca argumentezi impotriva rugaciunilor fata de cei morti, sau impotriva unor teorii legate de Maria, cu persoane din bisericile crestine ale Marii Schisme nu te asculta nimeni. Dar, daca papa da o bula, toti stau drepti. Oare ce fel de traditie este aceasta si unde duce ea? Observati?
Neo-orthodoxia
Acest curent sustine ca Scriptura intra in vigoare doar atunci cand cineva isi deschide inima pentru mesajul ei; doar atunci devine Cuvantul revelat al lui Dumnezeu si aceasta pentru persoana respectiva. Ideea este de aici ca, Scriptura trebuie luata personal. De unde nu mai exista notiunea de validare a cuiva pe baza Scripturii, fiindca Scriptura a devenit Scriptura atunci cand o persoana a avut un contact pozitiv cu ea.
“The neoorthodox view is that the Bible is a failible human book. Nevertheless, it is the instrument of God’s revelation to us, for it is a record of God’s personal revelation in Christ. Revelation, however, is personal, the Bible is not a verbally inspired revelation from God. It is merely an errant human means through which one can encounter the personal revelation wo is Christ. In itself it is not the Word of God; at best, the Bible only becomes the Word of God to the individual when he encounters Christ through it.” [Norman Geisler si William Nix, citati de Jonh MacArthur in Charismatic Chaos, p. 92]
De aici rezulta ca orice alteva scris astazi are la fel de multa valoare pentru a-i inspira pe oameni. Asa ca, un nou set de “traditii” se naste si formeaza credinta unora care se incadreaza in limitele acestei miscari.
Cultele
Mormonii
Cartea lui Mormon sugereaza ca tot ce contine este rezultatul revelatiei Duhului Sfant. Mormonii mai au inca doua carti, cu exceptia acesteia, pe care le pun deopotriva cu Scriptura. Ce rezulta de aici – eroare si haos.
Stiinta Crestina
Aceasta miscare o desemneaza pe Mary Baker Eddy “revelatorul adevarului pentru aceasta era”.
Martorii lui Iehova
Ei considera scrierile publicate de Watchtower ca fiind inspirate de Dumnezeu.
Dincolo de toate acestea, noi avem Scriptura. Si ne bucuram ca in Scriptura avem tot ce avem nevoie pentru a ne asigura viata vesnica si partasia cu Dumnezeu incepand de aici. Aici gasim autoritatea lui Dumnezeu in ce priveste voia Sa cu privire la oameni.
De ce o carte? Am intalnit aceasta intrebare prima oara cand eram in facultate, in timpul unei discutii cu un coleg. Raspunsul ar fi complex, dar evidenta ne arata ca aceasta Carte reuseste sa faca fata tuturor provocarilor.
Tineti-va de Scriptura lui Dumnezeu, traiti-o si fiti plini de Duhul!
Revelatia divina, Scripturile si viata crestina individuala iunie 21, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
Scripturile sacre, Sfintele Scripturi, Biblia sau Scrierile Noului Testament, asa cum le cunoastem noi sub aspectul de Canon sunt Cuvant revelat de la Dumnezeu. Noul Testament se ocupa practic de inregistrarea revelatiei divine prin Domnul Isus Cristos, din partea Tatalui, ca un continut necesar si suficient pentru a noastra mantuire.
Ioan, apostolul, de pilda, specifica importanta Evangheliei pe care o scrie, cand subliniaza ca ceea ce a scris a scris pentru ca cei care citesc (destinatarii) sa aiba viata vesnica. Alaturi de alti apostoli alesi de Dumnezeu pentru aceasta lucrare (de apostolat), Scrierile NT sunt constituite si din cateva carti semnate de anumite persoane care i-au insotit pe Petru, Pavel.
Ce este important este ca toate aceste scrieri au circulat in Biserica primului veac in timp ce apostolii erau inca in viata, precum si multi alti martori ai vietii, vorbirii si faptelor Domnului Isus cand a fost in trup, pe pamant.
Dar, oare Dumnezeu a dat revelatie divina Bisericii si dupa ce aceste scrieri au fost constituite in ceea ce noi numim “canonul NT”? Sau, mai da Dumnezeu si astazi o astfel de revelatie?
O mare parte a lumii carismatice spun ca da, prin scrieri, vorbiri si manifestari efective. Majoritatea indivizilor care sustin ca poseda revelatie de la Dumnezeu nu-si pun problema legaturii acestei revelatii personale cu Scriptura. John MacArthur, in “Haosul carismatic” arata cum unii carismatici, care au realizat problemele nascute pe acest fond, au constituit ceea ce ei au numit “scoala profetica”, unde cei care “studiaza” sa devina “profeti” trebuie sa trimita revelatia pe care spun ei ca o au, daca vor sa o faca publica; iar daca nu, o pot pastra pentru ei, dar trebuie sa participe la cateva din aceste cursuri ale scolii.
Daca exista revelatie direct de la Dumnezeu (cum sustin multi lideri carismatici care spun: “Asa vorbeste Domnul”, “Asa zice Duhul Sfant” sau folosind alte formule), atunci ne punem problema importanta de a produce o extindere a Scripturilor, prin adaugarea de noi revelatii. Daca asa stau lucrurile, atunci se nasc alte intreabari:
- cum putem sa stim daca ce adaugam Scripturii este autentic?
- mai vrea Dumnezeu sa adauge Scripturii noi revelatii?
- cum alegem o profetie-revelatie adevarata si cum o deosebim de una falsa?
- ne vorbeste Scriptura, in care avem incredere, despre o asemenea posibilitate: fiindca daca aceasta este o posibilitate, Dumnezeu trebuia sa o lase clar specificata pentru noi si sa ne indrume cum sa o identificam ca fiind falsa sau adevarata?
- care ar fi autoritatea suprema, care sa adauge Scripturii? (catolicii au traditia lor si o serie intreaga de vorbiri ex cathedra, carismaticii au profetiile lor si un haos de nedescris care nu va fi solutionat decat prin reformarea modului in care sunt lucrurile acum, ceea ce ar duce la sfarsitul carismatismului asa cum il cunoastem noi etc)
Desigur, mult mai multe probleme se ridica, iar complexitatea ramificatiilor in implicatii se pierde in istorie, ungherele civilizatiilor si tainele indivizilor. O astfel de pretentie de a adauga Scripturilor este nu doar imposibila, ci chiar absurda si periculoasa.
Majoritatea carismaticilor nici nu doresc asa ceva, iar multi dintre ei sustin ca nu este vorba despre o adaugare la canonul Scripturii, fiind vorba despre o alta revelatie.
Evident ca nu se mai poate adauga la revelatia divina din Scripturi. Scripturile contin pentru noi invataturile care ne dau credinta, iar aceasta credinta “a fost data sfintilor odata pentru totdeauna”. Ea nu doar ca nu mai poate fi data din nou, dar orice modificare (adaugare, eliminare, corectare sau reformare) a ei ar conduce nemijlocit la pierderea suportului care ne asigura posibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu in sensul in care Iuda vorbeste in epistola lui.
John MacArthur explica:
“Jude 3 is crucial passage on the completness of our Bibles. This statement, penned by Jude before the New Testament was complete, nevertheless looked forward to the completion of the etire canon: ‘Beloved, while I was making every effort to write to you about our common salvation, I felt the necessity to write to you appealing that you contend earnestly for the faith which was once for all delivered to the saints’”. In the Greek text the definite article preceding ‘faith’ points to the one and only faith: ‘the faith’. There is no other. Such passages as Galatians 1: 23 (’He who once persecuted us is now preaching the faith’) and 1 Timothy 4: 1 (’In latter times some will fall away from the faith’) indicate this objective use of the expression ‘the faith’ was common in apostolic times. Greek scholar Henry Alford wrote that the faith is ‘objective here: the sum of that which Christian belive’.
Note also the crucial phrase ‘once for all’ in Jude 3. The Greek word here is hapax, which refers to something done for all time, with lasting results, never needing repetition. Nothing needs to be added to the faith that has been delivered ‘once for all’”
…
Also important in Jude 3 is the word ‘delivered’. In the Greek it is an aorist passive participle, which in this context indicates an act completed in the past with no continuing element. In this instance the passive voice means the faith was not discovered by men, but given to men by God. How did He do that? Through His Word – the Bible” [Charismatic chaos, p. 72-73]
Dar o alta revelatie, inferioara Scripturii este valabila?
Revelatia de la Dumnezeu, sau revelatia divina, nu poate sa fie decat de o singura valoare, prin definitie. Exista un singur Dumnezeu. Dumnezeu fie vorbeste, fie nu. Fie revelatia este de la Dumnezeu, fie nu. Fie revelatia este adevarata, fie este falsa.
MacArthur subliniaza:
“From the time of the apostles until the present, the true church has always believed that the Bible is complete. God has spoken. What he gave is complete, efficacious, sufficient, inerrant, infallible, and authoritative. Attempts to add to the Bible, and claims of further revelation from God have always been characteristic of heretics and cultists, not the true people of God.
Although charismatics deny that they are trying to add to Scripture, their views on prophetic utterance, gifts of prophecy, and revelation really do just that. As they add – however unwittingly – to God’s final revelation, they undermine the uniqueness and authority of the Bible. New revelation, dreams, and visions are considered as binding on the believer’s conscience as the book of Romans or the gospel of John.”[p. 75]
In viata crestina noi suntem chemati sa traim Scripturile, prin puterea Duhului Sfant, care lucreaza in credinciosi si in Biserica. Prezenta Duhul Sfant nu este data sau confirmata de o presupusa noua revelatie divina, imposibil de verificat si fara necesitate in contextul existentei Scripturilor, ci de o viata schimbata in conformitate cu Scriptura deja revelata, o traire reala care poate sa fie autentificata prin Cuvantul lui Dumnezeu intr-o evidenta simpla.
Duhul Sfant ne calauzeste in fiecare zi. Nu este scopul meu aici sa discut sau sa abordez invataturile despre Duhul Sfant din Scriptura. Dar este important, in contextul acestui articol, sa subliniez ca exista o viata crestina reala, plina de prezenta Duhul Sfant, pe care noi toti trebuie sa o cautam. Evidenta unei astfel de vietuiri sta nu in imbracarea de haine si nici in vorbire, ci intr-o traire conforma cu Scriptura. O astfel de traire nu este posibila decat prin luminarea, indreptarea, mustrarea, inzestrarea facute de Duhul Sfant in vietile noastre.
Noi trebuie sa traim zilnic cu Dumnezeu, prin Domnul Isus, prin Duhul Sfant. Dumnezeu ne calauzeste personal, dar prin Cuvantul Sau care ne-a fost transmis si noua. Fie citit, fie un verset memorat, fie un exemplu din Scriptura – prin aceste realitati Duhul Sfant ne cerceteaza si ne calauzeste; oferindu-ne si linistea autenticitatii si validarea adevarului.
Se poate ca cineva sa vorbeasca bine despre Cuvant, dar viata lui sa fie o negare a acestuia. Se poate ca o grupare de oameni sa cinsteasca verbal Cuvantul ca fiind singura revelatie divina autentica, incheiata si folosita de Dunezeu si astazi si oricand, dar practica sa fie doar o imagine de poveste, ideala. Aceasta nu schimba nu nimic realitatea, insa. Exista si oameni care traiesc cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu.
Dumnezeu cunoaste pe cei care sunt ai Sai. Si oricine cheama Numele Domnului, sa se departeze de faradelege.
Carismatismul – gravitatea problemei iunie 19, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.add a comment
Problema cu accentul pus pe experienta are radacini si implicatii majore, in randul celor care o au, dar si in general, in lumea crestina, iar in particular printre evanghelici.
Impactul miscarilor carismatice se resimte si in Romania. Il recunosti in discutiile pe care le auzi pasager intre evanghelici, in anumite predici, intalniri de tineret sau chiar articole publicate pe internet.
Intai de toate, gravitatea problemei pe care o avem in vedere este data de nivelul de profunzime accentuat spre care se adreseaza miscarile carismatice. Vorbim despre viata crestina, trairea impreuna cu Duhul Sfant, lucrarea lui Cristos in Biserica prin darurile spirituale…
Noi trebuie sa fim constienti ca darurile spirituale exista, fiind date de Cristos dupa ce “s-a suit sus”. Valoarea de crestin este foarte mare si trairea in cele sfinte aduce cu sine o vietuire in valorile si “lucrurile de sus”. Acestea toate presupun experiente cu Dumnezeu si o stransa comunicare cu El. Duhul Sfant al lui Dumnezeu lucreaza astazi in Biserica si o face cu putere si intelepciune. El are multe lucrari de facut pe pamant, dupa cum a fost hotarat mai dinainte in sfatul lui Dumnezeu.
In al doilea rand, traim vremuri ale delasarii spirituale, cu o forma de evlavie si fara putere, cand oamenii sunt mai mult iubitori de placeri decat de Dumnezeu. Treim vremuri ale falsului crestinism, cu predicatori zambitori la pupitre, dar departe de Dumnezeu dincolo de acestea; iar printre randuri acelasi dezastru. Cu un asemenea decor nu e de mirare ca miscarile carismatice care se adreseaza tocmai nivelului de traire crestina in mod efectiv, practic, impreuna cu Duhul Sfant, au prins asa de multe radacini peste tot, in aceste vremuri.
Trebuie sa fim constienti de adormirea spirituala (sau moartea chiar) din zilele noastre si de incultura biblica pe care o cultiva cei mai multi. Dar acestea daca sunt, trebuie sa fim constienti ca diavolul imediat vrea sa profite si sa-si instaleze corturile magicienilor si clovnilor sai.
In al treilea rand, experienta lumii carismatice, in tot haosul ei, loveste tot mai mult in ceea ce numim canonul Scripturii, cu implicatii in autenticitatea Scripturii, ineranta ei si tot ce tine de acest spectru despre Cuvantul revelat al lui Dumnezeu.
Un asemenea atac, desi venit dinspre interior si avand o cu totul alta nuanta, are acelasi final cu atacurile seculare caracteristice acestor vremuri. Se incearca lovirea in tot ce inseamna autenticitatea Scripturii, istoricitatea ei. Toate acestea, pentru a se dovedi, cumva, ca Biblia este eronata, deci nedemna de incredere si perimata. Efortul este sustinut si are valoarea universala, prin globalism.
Aceste doua caracteristici le impartaseste si miscarea neo-carismatica a valului al treilea: dincolo de orice bariera si de-canonizarea (sa zic asa) Scripturilor. Iar aceasta este deja o chestiune foarte grava ca importanta, fiindca, daca Scriptura nu este Cuvantul lui Dumnezeu complet pentru noi si pentru a noastra mantuire, atunci viata noastra vesnica este usor pusa sub semnul intrebarii. Si asa, ajungem din nou sub auspiciile unor grupari care tin de usa raiului si lasa pe cate unul sa intre, dupa cum plateste.
De curand papa a introdus indulgentele. Am in minte doua situatii clare, cand doi tineri au fost despartiti fiindca un “proroc” le-a spus “din partea Domnului” ca nu se vor casatori. Codul lui da Vinci, Zeitgeist si altele asemenea lor ne spun ca trebuie sa uitam de Scriptura si sa cautam adevarul in alta parte, probabil in anumite utopii. Toate acesta sunt caracteristicile acelulasi veac, sunt fete ale aceleasi orori mincinoase, fabricate de diavolul si care lovesc direct in autenticitatea canonului Sfintelor Scripturi.
Este in pericol autenticitatea Bibliei? Nu. In pericol sunt oamenii – in pericolul de a accepta o falsa Evanghelie, care nu-i poate mantui, o inselatarie a diavolului, ca sa nu primeasca adevarul si dragostea acestuia, spre mantuire.
In toate aceste situatii, indemnul cel mai raspunator care se poate da este SA NE INTOARCE LA SCRIPTURA! Altfel, omul va fi pierdut. Pe de alta parte, suntem privilegiati ca avem aceasta Scriptura de la Dumnezeu, care, prin Duhul Sau cel Sfant, ne calauzeste in vietuirea dupa voia Sa, intru mantuirea noastra pana la capat.
Implicatii ale accentului pus pe experienta iunie 4, 2009
Posted by ascultareacredintei in Uncategorized.1 comment so far
Am observat in acest articol, unde am discutat problema rolului experientei in raport cu adevarul privit ca absolut al Scripturilor, cat de periculoasa poate sa fie experienta in contextul carismatismului zilelor noastre (si nu doar), concluzionand ca ea nu poate sa fie un test valid pentru adevar, ci Scriptura este.
Totusi, cei care nu concluzioneaza impreuna cu noi aceste realitati nu sunt tocmai putini si impactul lor in biserici trebuie considerat si abordat corespunzator. Pentru ca raspunsurile la intrebari precum: ce presupune o viata bazata pe experienta, ce impact are o astfel de viata in formarea celui care o traieste etc – nu sunt tocmai imbucuratoare; cu atat mai putin de trecut cu vederea.
Aproape de neo-baalism, accentul extrem pus pe experienta conduce la marginalizarea, relativizarea si abandonarea Cuvantului. Din modul in care Eva a fost abordata de diavolul reiese intentia acestuia viz-a-viz de cuvantul revelat al lui Dumnezeu. Sarpele cel vechi, diavolul, dialogheaza cu Eva conducandu-o dinspre cuvant inspre experienta, inlocuind practic in intelegerea Evei porunca clara a lui Dumnezeu cu relativa intelegere provocata de imagine(proprie experienta).
Se pare ca Eva are lacune in redarea poruncii lui Dumnezeu. Ceea ce face diavolul este sa-i promita o apropiere mai mare de ceea ce inseamna Dumnezeu. Metoda diavolului este asemanarea cu Dumnezeu prin experienta: mananca din pom si vei fi ca Dumnezeu. De la inceput Dumnezeu a avut in plan asemanarea omului cu Sine, iar cand si-a inceput aceasta lucrare, in om, Dumnezeu i-a dat cuvantul Sau pentru aceasta. Dumnezeu dorea ca omul sa ajunga sa i se asemene prin ascultarea de cuvantul Sau.
Se face aici o distinctie intre credinta si vedere, despre care Biblia vorbeste concludent in multe ocazii. Revenind, la discutia despre lacunele Evei in ce priveste porunca lui Dumnezeu(Eva adauga poruncii elementul “si nici sa nu va atingeti”, neglijeaza a fi clara cu privire la pomul despre care vorbeste), facem observatia esentiala ca o cunoastere inexacta a cuvantului lui Dumnezeu nu se abordeaza prin imbratisarea experientei in defavoarea cuvantului. Daca nu inteleg Cuvantul trebuie sa-L studiez, sa-L cercetez si nu sa-L parasesc, caci parasindu-L nu rezolv problema faptului ca nu traiesc ce-mi porunceste El si ce eu nu inteleg riguros.
Astfel, Eva si experienta caderii in pacat a primului om, ne aduce fata in fata razboiul invizibil dintre cuvant si imagine, dintre credinta si vedere, dintre ascultare si experimentare. Iar apostolul Pavel, intr-o situatie reala de ingrijorare, confrunta cateva biserici astfel:
“Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la curatia si credinciosia care este fata de Cristos. In adevar, daca vine cineva sa va propovaduiasca un alt Isus pe care noi nu l-am propovaduit, sau daca este vorba sa primiti un alt duh pe care nu l-ati primit, sau o alta evanghelie pe care nu ati primit-o, oh, cum il ingaduiti de bine”[BDC, 2Cor. 11:3-4]
John MacArthur subliniaza realitatea in care crestinismul din tara lui este, si cam de peste tot prin bunavointa globalizarii, folosind cuvinte de ingrijorare:
“Christianity is in danger. We are being victimised by the experiential spirit of the day. The legacy of misticism, with it’s phylosophycal and religious offspring – existentialism, humanism and paganism – will overrun the church if we are not vigilent… Experiences can be produced by psichological, physiological, or demonic phenomena. The only real test for any experience is this: does it square with the Word of God?”[Charismatic chaos, p.50]
Cand implicatiile accentului pus pe experienta numara si parasirea Cuvantului absolut a lui Dumnezeu pentru o teologie generata de experienta personala, cauza nu poate sa fie una buna, sau autentica.
Un alt adevar important de subliniat este ca nu putem inlocui o orthodoxie uscata cu un liberalism bazat pe experienta. Ci, mai degraba avem nevoie de o orthodoxie vie in inimi transformate si vii.
“I fear that the contemporary church is losing the battle for the Bible. Very few christians today are like bereans, who ‘received the word with great eagerness, examinig the Scriptures daily to see whether this things were so’. We must commit ourselves to searching the Scriptures, and let our experience of the Living Word come from that, not from inner feelings, supernatural phenomena, or other potentially counterfeit or untrustworthy evidences. Then our experiences will bring the greatest, purest joy and blessing imaginable – because it is rooted and grounded in divine truth”[CH, p.53]